Pro
fi
l de magistru: Profesorul IULIU MORARIU
1D. Parascan
Mă bucur că în acest moment unic din existen a mea pot să îndeplinesc şi o îndatorire de onoa-re în a evoca personalitatea celui caonoa-re mi-a fost părinte spiritual şi mentor şi care mi-a dat aripi să mă pot înăl a în profesie. Este ilustrul profe-sor şi om de ştiină IULIU MORARIU, dascăl de mare inută moralăşi conduită profesională. Cu adâncă recunoştină şi în semn de pios omagiu, îmi îndrept gândurile către profesor, cu convingerea că, la înaltul titlu conferit mie astăzi, are o însemnată contribu ie spirituală. L-am întâlnit prima dată în toamna anului 1948, în calitatea sa de profesor titular al disci-plinei de Botanică la Institutul de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, proaspăt înfi in at prin reforma învă ământului superior silvic. Am urmărit cu mare interes în calita-tea mea de student în anul II (transferat de la
Şcoala Politehnică din Bucureşti), prelegerile la cursurile de ”Dendrologie” şi ”Fitopatologie forestieră”, care mi-au deschis calea în elegerii proceselor complexe ale vie ii plantelor şi a celor ce se desfăşoară la nivel ecosistemic, prelegeri care m-au atras defi nitiv spre latura biologică a profesiei de inginer silvic.
La Câmpulung Moldovenesc am trăit din plin evenimentele înfi inării şi devenirii învă ământului superior silvic din Bucovina, depăşind greutăile inerente la acest început de drum. Am benefi ciat de bogata experien ă de viaă a profesorului IULIU MORARIU, de în-demnurile sale, ca şi de ale altor cadre didactice
– modele de conduită morală şi profesională, îndemnuri de a ne îndeplini îndatoririle şi de a ne integra în rigorile stilului academic de muncă, ce defi nea via a universitară, pentru a ne făuri o temeinică pregătire profesională. Cu multă generozitate şi cu înalt profesiona-lism ni s-au oferit cunoştin e care să ne apropie de pădure, de adâncurile ei pline de mister, de durerile şi de rosturile ei.
Apoi, în calitatea mea de asistent al profe-sorului, în activitatea didacticăşi de cercetare
ştiin ifi că, am benefi ciat de directa sa îndru-mare, oferită cu multă generozitate. I-am cu-noscut bunătatea, spiritul de dăruire, dar şi evenimentele şi circumstan ele care-i înso eau atât bucuriile, cât şi amărăciunile, pe care ştia să le depăşească cu în elepciune şi inteligenă. Dascăl de mare inută morală şi conduită profesională, a întruchipat modelul profesoru-lui universitar, prin competenă, tact pedago-gic, modestie, sobrietate şi comportament etic ireproşabil. Prin inuta sa academică a inspirat încredere şi seriozitate.
Profesorul a fost dăruit de la natură cu mari disponibilităi sufl eteşti şi intelectuale. A fost dotat cu un fi n sim al observa iei şi o dezvoltată sensibilitate. A dispus de o mare capacitate de pătrundere şi o deosebită putere de analiză şi sinteză, dublate de o vastă cultură generală. Cadrul fi zico-geografi c şi fi togeografi c al satului său natal – Zagra Bistri ei, dar mai ales frumuse ea plaiurilor aşternute la poalele
Mun ilor Rodnei, unde şi-a petrecut copilăria
şi adolescen a, aveau să-i infl uen eze op iunea de mai târziu, studiul plantelor şi să-i marcheze întregul destin. L-au atras plantele, desluş indu-le proceseindu-le de viaă şi legităile care stau la baza asocierii lor în comunităi, în rela ie cu mediul.
După absolvirea Facultăii de Biologie de la Cluj, nostalgia locurilor natale îl aduce la Năsăud, unde ocupă un post de profesor de
Ştiin e Naturale la liceu, la ”Şcoala Normală”
şi la ”Şcoala de Arte şi Meserii”. După trecerea examenului de capacitate - ca primul pe ară din cei 75 de candida i prezen i, se stabileşte la Sibiu, iar după un an la Bucureşti, ca pro-fesor la liceul de mare renume ”Gheorghe Lazăr”. În anul 1941 ocupă, prin chemare, postul de preparator-conservator la Herbarul Facultăii de Silvicultură a Şcolii Politehnice din Bucureşti. După numai 2 ani, îşi trece cu un strălucit succes doctoratul în biologie la Universitatea din Cluj. La scurt timp, este nu-mit asistent la Facultatea de Silvicultură de la
Şcoala Politehnică din Bucureşti, iar după re-forma învă ământului (1948) profesor titular la Institutul de Silvicultură din Câmpulung Mol-dovenesc, apoi la Facultatea de Silvicultură din Braşov, profesor şi şef al catedrei de “Botanică
şi zoologie forestieră”, până la pensionare în anul 1970. A fost numit profesor consultant, conducător de doctorat, la Universitatea din Braşov (1970) şi la cea din Bucureşti (1973), sarcină ce a onorat-o cu deplină responsabili-tate.
Încă din primii ani de activitate la catedră, a procedat la modernizarea programei anali-tice a disciplinei „Botanică”, reuşind ca, într-o periîntr-oadă scurtă, să-i defi nească pozi ia în rândul disciplinelor cu contribu ie importantă la lărgirea profi lului inginerului silvic cu cunoştin e biologice temeinice. Profeso-rul a militat cu perseverenă pentru lărgirea biologică a profi lului inginerului silvic, drept o necesitate atât în desluşirea şi cunoaşterea proceselor complexe ce se petrec în comunita-tea de viaă a pădurii, cât şi în fundamentarea măsurilor silvo-tehnice. Cu for a cuvântului
şi în limita puterilor, a trudit pentru facultate, făcându-şi din ea însăşi rostul şi crezul vie ii. Bun cunoscător al pedagogiei moderne, îşi concepea prelegerile astfel ca să contribuie la o învăare graduală atractivă, riguroasă şi accesibilă, calităi care scoteau în evidenă voca ia sa pentru cariera universitară. Prelege-rile se caracterizau prin sobrietate ştiin ifi că
şi se impuneau prin valoarea lor formativă şi educativă.
Discipolii săi, colaboratorii apropia i, ca şi foştii studen i, încă în via ă îşi amintesc cu plăcere de acel dascăl cu părul albit prea tim-puriu, care a reuşit să le transmită, prin pre-legeri de nivel academic, nu numai cunoştin e biologice, ci şi dragostea pentru pădure şi pen-tru nobila profesie de inginer silvic.
Anii la catedra universitară au însemnat pen-tru distinsul profesor nu numai ani de împliniri
1960, 1965, 1973), lucrare defi nitorie pen-tru un domeniu biologic larg, ce eviden iază concep ia profesorului şi înalta competenă. Tratatul, primul de această construc ie apărut la noi în ară pe atunci, prin con inutul său ameliorat prin redactări succesive, ine pasul cu progresul ramurilor biologice prezentate, în diferite capitole, într-o concep ie conformă cu cele mai noi realizări în domeniu. A mai publi-cat, în colaborare, ”Botanică sistematică” (Edi-tura Didacticăşi Pedagogică, 1966, 1971) pen-tru facultăile cu profi l pedagogic şi ”Botanică forestieră (1951) pentru şcolile medii silvice. Consacrarea în domeniu ca şi autoritatea sa ca om de ştiină, unanim recunoscute, se datoresc prodigioasei sale activităi în cerce-tare, prin care a îmbogăit patrimoniul ştiin ei na ionale şi universale cu o operă de largă des-chidere şi cu contribu ii remarcabile la lărgirea orizontului cunoaşterii. Stau mărturie cele peste 200 de lucrări elaborate şi publicate, cu caracter taxonomic, fi tocenologic, ecologic, corologic, micologic, sozologic ş.a., care au intrat pentru totdeauna în patrimoniul biologiei universale. S-a impus prin rigoare ştiin ifi căşi printr-o mare putere de muncă.
Un domeniu în care profesorul a avut realizări remarcabile a fost cel al taxonomiei fl oristice a tracheofi telor. În perioada activităii sale încă mai domina ”conceptul de specie biologică” (Mayr, 1963), în care defi nirea speciei se face pe baza interfertilităii popula iilor compo-nente. Persisten a în timp a acestui concept al speciei biologice este justifi cată prin aceea că se află în acord cu importan a ce se atri-buie în viziune neodarwinistăfl uxului genic şi specia iei alopatrice (Judd et all., 1999). Dar separarea speciilor prin testarea interfertilităii variază foarte mult, între 0 şi 100%, şi ridică unele probleme, astfel că neacordarea rangu-lui de specie tuturor acelor linii evolutive care prezintă niveluri intermediare de interferti-litate ar crea difi cultăi de nedepăşit în taxo-nomie. Acest specifi c taxonomic al plantelor superioare îi era bine cunoscut eminentului
fl orist, care acumulase o bogată experienă de teren şi prelucrase, pentru ”Flora
Româ-niei” vol. I-XIII (1952-1976), genuri de specii care, în mod natural hibridează intens, ca Epi-lobium sau frecvent – Amaranthus, Medicago
şi Malva. De asemenea, contribuie substan ial la realizarea primei lucrări taxonomice de am-ploare din România asupra genului Quercus (Georgescu şi Morariu 1948), ale cărui specii se caracterizează prin interfertilitate 100%, prin diferen e între caracterele de adult şi cele juvenile şi, respectiv, printr-o accentuată plasticitate fenotipică, astfel că identifi carea unora dintre stejari este deosebit de difi cilă. Profesorul dispunea de o largă informare în domeniul geneticii, în problema extrem de complexă privind specia. Men ionăm semnala-rea de către IULIU MORARIU pentru prima oară în literatura de specialitate a unor hibrizi: Quercus frainetto x pedunculifl ora, identifi cat în Oltenia, Amaranthus albus x blitoides în Dobrogea şi Cirsium candelabrum x creticum în zona Por ile de Fier, taxoni valida i ulterior. Prin urmare, IULIU MORARIU realizase că la tracheofi te ”conceptul speciei biologice” nu poate fi aplicat cu deplin succes. În ultima perioadă a activităii sale se dedicase şi trud-nicei dar provocatoarei activităi de
ştiin ifi c a unui eşantionaj corespunzător, care să redea această varia ie.
Dintre contribu iile taxonomice se mai pot enumera: ”Contribu ii la cunoaşterea ulmilor” (cu prof. C.C. Georgescu, 1942), ”Sistematica, răspândirea şi întrebuinările lui Fraxinus or-nus” (cu M. Ciucă, 1956), ”Buruienile perdele-lor forestiere de protec ie de la Jegălia” (cu D. Parascan, 1961). Se mai ocupăşi de taxonomia unor specii de stejar din România – Quercus robur, Q. virgiliana (1942), Q. frainetto, Q. pedunculifl ora (1943) şi Q. cerris (1945). La acestea se mai adugă şi lucrări cu un caracter mai complex taxonomic – fl orogenetic – co-rologic – cenologic, care se referă la: Centau-rea, Cirsium, Hieracium (1953), Comandra elegans, Centunculus minimus (1956), Cam-panula (1965), Dentaria (1969), Viola, Typha, Laxmannii (1979), Hyancinthella leucophaea (1978) şi Asperula (1979).
A contribuit din plin la îmbogăirea cunoştin elor despre fl ora patriei noastre, prin semnalarea unui număr de taxoni noi: Ama-ranthus hybridus (1960), Amania verticillata, Polycarpon tetraphyllum (1963), Bidens vul-gata (1966), Dipsacus strigosus, Saxifraga mutata (1970), Achillea roseo-alba (1978), Ta-raxacum fulvum (1980) şi Cytospora taxifolia. A mai descris şi al i taxoni ca Quercus getica (1946), Cirsium x vodicense (1946), Amaran-thus x dobrogensis (1952), Sidovia solitaria (1973), Asperula carpatica (1979), precum
şi a numeroase varietăi şi forme la specii din
fl ora autohtonă.
Efectuează cercetări aprofundate asupra plantelor antropofi le (sinantropice) din diferite regiuni ale ării, mai ales în jurul Bucureştiului, din care se desprind concluzii de o deosebită importanăfi tocenologică. În teza sa de docto-rat, intitulată ”Asocia ii de plante antropofi le din jurul Bucureştiului, cu observa ii asupra răspândirii lor în arăşi mai ales în Transilva-nia” (1943), se descriu cenotaxoni noi, care au fost recunoscu i de specialiştii din ară şi din străinătate.
Un mare merit îl constituie aprofundarea stu-diilor fl oristice şi de vegeta ie pe litoralul Mării
Negre, studii care oferă numeroase recomandări privind consolidarea şi înfrumuse area faleze-lor prin planta ii cu vegeta ie decorativă.
Profesorul IULIU MORARIU are o contribu ie importantă la cunoaşterea vegeta iei
ării noastre A descris un număr mare de asocia ii, dintre acestea mai mult de 40 subti-puri noi pentru vegeta ia României. Între ele: Amarantho-Chenopodietum albi, Malvetum pusillae (1943), Quercetum pedunculifl orae (1944), Polygonetum momspeiense, Ono-perdetum taurici, Elynetum sabulosi (1957), Ecbalietum elaterii, Comvolvuletum lineatus (959), Sambucetum nigrae (1967) ş.a.
În categoria lucrărilor fi tocenologice se înscriu şi studii valoroase privind vegeta ia mlaştinilor eutrofe din ara Bârsei, cea de pe Măgura Codlei, precum şi cercetările de vegeta ie de la Por ile de Fier ş. a. Prin lucrările de fi tocenologie elaborate la un înalt nivel
ştiin ifi c, pătrunse de un ascu it spirit critic, profesorul IULIU MORARIU se încadrează în pleiada geobotaniştilor de frunte ai pa-triei noastre, cere-şi leagă studiile de nevoile produc iei, contribuind la rezolvarea unor pro-bleme de mare importană economică.
În perioada de activitate de la Câmpulung Moldovenesc a întreprins cercetări în zonă pri-vind fl ora şi vegeta ia Masivului Rarău, fi toce-nozele mixte de la Pojorâta, fl ora şi vegeta ia rezerva iilor ştiin ifi ce din zonă.
În studiile de vegeta ie este foarte important, spunea profesorul, săfi e corectă determinarea plantelor la alcătuirea releveurilor. În lucrările pe care le consulta, găsea adesea greşeli de acest fel şi protesta vehement: ”Cine nu cunoaşte plantele să nu se implice în studii de vegeta ie”.
Interesul permanent pentru specifi cul cultu-rii poporului său l-a făcut să se remarce şi ca neobosit cercetător în etnobotanică, fi ind şi colaborator la Dic ionarul etnobotanic (1968), o operă valoroasă pentru botanica românească. Era dornic să afl e şi să comunice tradi iile populare la utilităile plantelor pre-cum şi la supersti iile legate de plante.
fost cooptat în colectivul de elaborare a lucrării Flora Europaea (vol. IV – 1976 şi vol. V - 1986) în calitate de consultant (regional ad-viser) pentru România, calitate onorantă nu numai pentru persoana sa, ci şi pentru presti-gioasa şcoală românească de botanică, la for-marea căreia are contribu ii importante şi repu-tatul nostru dascăl.
În publica iile ştiin ifi ce stilul îi era sobru, exprimarea riguroasă, de mare limpezime
şi cursivitate logică. În evocarea vie ii unor iluştri botanişti se făcea dovada remarcabilu-lui său talent publicistic, cu fi guri de stil, cu mul i termeni rari, livreşti ce permiteau felurite nuanări.
A avut şi preocupări în domeniul istoriei bo-tanice, făcând cunoscută prin descrieri capti-vante şi interesante activitatea unor botanişti ca A.P. Alessi, Florian Porcius şi E. opa. A lămurit cu argumente indubitabile că lucra-rea Flora Dobrogei nu este pe deplin opera lui D. Brândză, ci s-a realizat cu contribu ia semnifi cativă a lui F. Porcius. A fost un vaj-nic ocrotitor al naturii, activitate concretizată în lucrări publicate în acest domeniu şi prin strădania pentru ocrotirea unor rezerva ii na-turalistice şi a unor plante rare. A publicat împreună cu tinerii săi colaboratori ”Ce să ocrotim din natura jude ului Braşov” (1966). Lucrarea a însemnat o bază de placare în dinamizarea ac iunii de ocrotire a naturii în această zonă, cu multe obiective în acest do-meniu.
Profesorul IULIU MORARIU a fost o perioadă îndelungată membru în Consiliul Jude ean Braşov al Ocrotirii Monumen-telor Naturii şi în Comisia Centrală de Ocrotire a Naturii a Academiei Româ-ne, ca inspector onorifi c. A de inut func ia de preşedinte al Societă ii de Biologie Filia-la Braşov, până la pensionare.
Este întemeietorul Herbarului Ştiin ific al Facultăii de Silvicultură Braşov, pentru care a colectat, determinat şi verifi cat, împreună cu colaboratorii săi, un număr mare de plante şi a ini iat un larg schimb de material herborizat cu institu ii similare din străinătate. Valoarea
unui herbar, în concep ia sa, nu rezultă numai din numărul speciilor şi colilor herbaristice şi al specimenelor de plante rare, ci mai ales din autenticitatea identifi cărilor. Pentru a-şi înde-plini rolul, colec ia trebuie să fi e diversifi cată prin includerea de taxoni din inuturi diferite, începând cu cele din cuprinsul ării şi conti-nuând cu cele ob inute prin schimburi din alte regiuni.
Activitatea didacticăşi ştiin ifi că a distinsu-lui botanist trebuie întregită cu cea de cetăean participant activ la numeroasele ac iuni culturale şi sociale, pe care le-a însufl e it cu prezen a şi cu exemplul său, dovedind că locul specialistului este acolo unde ştiin a se îmbină cu practica, unde realizările pot fi în elese şi însuşite de cei cărora le sunt destinate. Pentru bogata şi prestigioasa activitate de dascăl şi de cercetător desăvârşit i s-au conferit distinc ii şi decora ii.
În rela iile sale cu studen ii şi colaboratorii, deşi părea un cadru didactic aspru, distant şi intransigent, în realitate era un om cu sufl et cald şi generos, apropiat, cordial, deschis şi co-rect. Deşi trudea cu spor, mai ales de unul sin-gur, a colaborat cu mul i cercetători consacra i, cu tineri cercetători, printre care ne regăsim şi unii dintre urmaşii săi la catedră - subsemnatul ca prim succesor, prof. M. Danciu, prof. Pant. Ularu. Distinşii conferen iari dr. ing. Dan Gu-rean şi dr. ing. Adrian Indreica, actualii titulari ai disciplinelor botanice de la Facultatea de Silvicultură din Braşov continuă să dezvolte buna tradi ie în domeniul început de ilustrul nostru dascăl.
contri-buit la nedreapta măsură. Merita din plin să
fi e membru a al Academiei Române, ca o în-cununare a prestigioasei sale activităi şi ca o dreaptă răsplată pentru aportul său la dezvolta-rea ştiin elor botanice româneşti.
L-am pre uit pe profesorul nostru şi l-am respectat, am învăat de la dânsul şi, mereu îndemna i de exemplul său, am pornit pe calea consacrării noastre. După trecerea profesoru-lui în lumea umbrelor şi a tăcerii, am încercat sentimente deprimante, sim ind că fără men-tor drumurile vie ii ni s-au îngustat. Dar am cutezat să mergem mai departe, aşa cum ne-a cerut-o de atâtea ori. A ştiut să ne ceară, dar a căutat să ne dea cât mai mult. A ştiut să ne in-sufl e cultul muncii, al omeniei şi al demnităii. A fost un mare OM. Opera sa se va conserva în memoria paginilor scrise şi publicate, în lumea ideilor şi principiilor pe care le-a promovat, dar şi în memoria celor care l-au cunoscut.
Bibliografi e
Danciu M., 2005. Iuliu Morariu ca fl orist. Conferin a Na ională de Protec ia Mediului prin Biotehnologii şi a 4-a Coferină Na ională de Ecosonogeneză, Braşov, pp. 29-33.
Dihoru G., 1980. Prof. dr. doc. Iuliu Morariu la a 75-a aniversare. Academia R.S. România. Studii şi cercetări. Seria biologie vegetală I, 33(2): 175-177.
Judd W.S., Campbell C.S., Kellogg E.A., Stevens P.F., Donoghue M.J., 1999. Plant systematics: a phylogenet-ic approach. Sinover Associats Inc., Sunderland, Mas-sachutsetts, 464 p.
Parascan D., Danciu M., 1986. Prof. dr. doc. Iuliu Morariu la 80 de ani. Revista pădurilor 2: 111-112.
Parascan D., 2005. Profesorul Iuliu Morariu – via a şi
opera. Conferin a Na ională de Protec ia Mediului
prin Biotehnologii şi a 4-a Coferină Na ională de Ecosonogeneză, Braşov, pp. 26-29.
Resmeriă I., 1970. La a 65-a aniversare a naşterii Prof. univ. dr. doc. Iuliu Morariu. Natura 4: 83-86.
Autorul. Darie Parascan - Membru titular al Academiei