Théophile Pascal
LEGILE DESTINULUI
Legile acțiunii ● Acțiunea Providenței ● Acțiunea omului ● Rezultatele acțiunii
TEOSOFICA
O colecție coordonată de CARMEN CIOMAGA
decât suflete‑copii1 sau victime ale unui centru pasional devenit dominator care pot fi criminale.
Se află de asemenea, în forțele create cândva, expli‑
cația defectului paradoxal al paralelismului între gândi‑
rea, vorbele și faptele oamenilor – chiar ale acelora care au atins un grad înalt de elevație. Acești indivizi, al căror prezent este activ orientat spre perfecțiune și a căror con‑
duită generală este de obicei destul de bine adaptată la idealul lor înalt, comit uneori greșeli grave, greșeli care sunt o enigmă pentru toată lumea și îi fac pe ignoranți să se îndoiască de sinceritatea vorbelor și a scrierilor acestor oameni.
Direcția aspirațiilor lor actuale îi împinge spre o admirabilă elevație, dar elanul forțelor trecute imprimă înaintării lor oscilații neașteptate, care îi doboară în cir‑
cumstanțe dificile.
Acțiunea prezentă este rodul gândirii trecute.
Gândul actual va fi trăit în viitor.
Distrugerea karmei
Omul nu este supus karmei decât relativ: există numeroase posibilități de a‑i scăpa. Nu vrem să spunem prin asta că ar fi posibil să eludăm reacția energiilor eli‑
berate, nu. Dar orice forță poate fi neutralizată de o forță opusă, preț al răscumpărării sale, iar această intervenție
1 Sufletele care însuflețesc corpurile sălbaticilor sau al spe ci‑
menelor situate în partea cea mai de jos a umanității civilizate. (n. aut.)
Câteva cazuri de fatalitate karmică
Unele evenimente se apropie atât de tare încât, în starea de ignoranță în care se află omul față de ele, ele devin inevitabile – fructe coapte, ele vor cădea de fiecare dată. Trebuie să le primim cu curaj și să tragem învățătura pe care o poartă. Când datoria este plătită, Legea o șterge din registrul ei.
De asemenea, deși rar, anumite acte se petrec în chip fatal. Când omul, printr‑o dorință persistentă, cultivă vreme îndelungată anumite forțe ale răului, vine un mo‑
ment când centrul pe care ele l‑au dezvoltat a devenit atât de puternic încât în curând va fi suveran. Energia lui de‑
vine egală cu voința autorului ei; talerele balanței dorin‑
ței și voinței se echilibrează; un nou impuls este suficient pentru a înclina talerul răului: un act este comis – uneori o crimă – fără ca măcar conștiința să fi avut timp să o pre‑
vină, iar gândirea să i se fi putut opune.
Astfel, un număr oarecare dintre actele noastre ajung mai întâi obișnuință, apoi actele respective devin automa‑
tisme și, din această cauză, scapă atenției noastre doar fi‑
indcă adeseori sunt puțin importante și fiindcă nu avem deprinderea de a ne autoexamina. Totuși, iar asta este un lucru grav, numeroase asasinate sunt rezultatul ultim al unei lungi serii de gânduri dușmănoase; un ultim impuls dat centrului răului ne face să ridicăm brațul și acesta lo‑
vește automat, fără intervenția voinței. Nu mai există azi
sale emoția și pasiunea, concurează fără oprire la dez‑
voltarea mentalului, iar jocul forțelor mentale trezește la viață activitatea spirituală1. Fiecare reîncarnare își aduce contribuția ei la edificiul divin pe care evoluția îl ridică de‑a lungul epocilor și, odată cu progresul construcției, influența omului superior o va domina pe aceea a omului egoismului și al simțurilor. Timpul necesar pentru stabi‑
lirea supremației sale este lung, dar ceasul ei sosește mai devreme sau mai târziu; omul de carne poate rezista mai mult sau mai puțin, dar triumful îngerului este asigurat, de aceea Bhagavad‑Gita2 îi spune candidatului: „Luptă cum luptă cel care nu‑și dorește nicio victorie și nu se teme de niciun eșec.“
La fel cum, prin căderile sale, copilul învață să meargă, înfrângerile sufletului la vârsta copilăriei sunt garanția victoriilor de la maturitate. Pentru a ne face mai bine înțeleși și pentru a completa acest punct trimitem aici la capitolul 1, unde sunt descrise mijloacele de care se servește sufletul pentru a dezlega legăturile karmice.
După ce sunt distruse în mod conștient și voluntar centrele Răului, după ce sunt intensificate forțele Binelui în vehiculele sale și asigurată supremația omului divin3, sufletul participă la distrugerea forțelor Răului care îm‑
bracă lumea, prin acțiunea neutralizantă pe care o are asu‑
pra lor rădăcina tuturor forțelor Binelui – Iubirea.
1 Manas superior îi trezește pe Buddhi. (n. aut.)
2 Superb poem hindus. (n. aut.)
3 Corpul cauzal cu Trinitatea Âtma‑Buddhi‑Manas, pe care o conține. (n. aut.)
transformă natura impactului pe care l‑ar fi avut reacția normală și‑i poate înlătura elementul dureros.
Există o explicație mai generală pentru distruge‑
rea forțelor răului. Fiecare dintre ele poartă în sine ger‑
menele propriei morți – aceasta a fost voința Bunătății divine. Restabilirea echilibrului este atât de constantă și atât de ușoară în evoluție, că ar putea părea că se produce aproape în întregime de la sine.
Risipitorul este condus spre înțelepciune prin însuși excesul defectului său: suferința pe care viciul o aduce este însăși garanția extincției sale. Îndărătnicia umană cea mai redutabilă este distrusă de eternitatea intențiilor lui Dumnezeu; nici cea mai mare putere de rezistență nu rezistă pintenului Legii. Atunci când, în pacea cerului1 efectuează trecerea în revistă a trecutului și întâlnește aici suferința, sufletul caută să‑i afle cauza, o notează și în vie‑
țile viitoare, prin imboldul suveran al glasului său – glasul conștiinței –, se străduiește să‑și conducă mai bine acti‑
vitățile vehiculelor sale. În cele din urmă, sfaturile sunt urmate, orientarea instrumentelor sale s‑a schimbat, iar pacea vine după supunerea în fața Legii.
Mai există o cauză a extincției Răului. Vehiculele superioare, printr‑o admirabilă lege providențială, cresc fără încetare, chiar și prin mijlocirea erorilor omului dorinței și al egoismului; grație solidarității intime care leagă corpurile între ele, viața pe care o primește fiecare se distribuie tuturor celorlalte; senzația, prin derivatele
1 Cerul are drept obiectiv principal asimilarea rezultatelor vie‑
ții scurse. (n. aut.)
Când omul a înțeles că forța dorinței – bună sau rea – îl leagă și‑l obligă să se întoarcă în lumea care trebuie să i‑o satisfacă, el încetează să își mai dorească, fără însă a înceta să acționeze. El devine un truditor al Logosului și nu se mai preocupă de rodul lucrărilor sale: îi ajunge pen‑
tru a se simți recompensat să‑și facă bine treaba, să tru‑
dească pentru Stăpânul lui cu bucuria pe care o dă Iubirea.
Lucrând pentru Lege, eforturile sale sterile sau rodnice se întorc la Lege, la Oceanul de forțe cosmice: actele sale încetează să‑l înlănțuie, este eliberat.
Eliberarea
După ce și‑a trimis scânteile flăcării sale, care sunt Fiii săi, toți după chipul și asemănarea lui, Logosul îi în‑
trupează în materia care va forma Universul în evoluție pe aceia dintre ei care vor să cunoască lumea și să devină dumnezei atotputernici în lumea sensibilă.
Materia formează un număr nelimitat de „sisteme de forțe“ diferite, fiecare dintre ele putându‑se reduce la trei elemente constitutive, la trei radicali numiți: mișcare, inerție și ritm. Aceste elemente vibratorii (materii), produse ale Vocii divine, ale Sunetului creator, se imprimă pe scânteile (sufletele) întrupate și trezesc în ele calitățile pe care le reprezintă – așa cum vocea umană se înscrie pe rulouri1 virgine de fonograf. Aceasta este rațiunea forței‑materie.
Multiplicitatea stărilor și a combinațiilor sale re‑
prezintă o imensă știință și nenumărate calități pe care
1 Care, în comparație, reprezintă sufletele în evoluție. (n. aut.)
El începe să trăiască în mod conștient în Cel Etern, în Logosul care dă viață lumii, și, devenit astfel un centru activ de viață în Viață, el răspândește fără încetare efluvi‑
ile binelui, forțe armonice care sting forțele de dezordine răspândite în atmosfera morală a lumii.
Iar când puterile Divinității sunt în deplină înflorire, el înfăptuiește o lucrare specială, o lucrare personală care va nimici ultimele piedici ce o împiedică să ajute lumea.
El își examinează cu atenție trecutul, caută în el urmele răului pe care l‑a produs, acolo unde l‑a produs de‑a lun‑
gul anilor de ignoranță, și le distruge direct. El găsește astfel cutare suflet căruia i‑a barat cândva drumul, cutare suflet pe care l‑a abătut de pe calea datoriei, cutare su‑
flet pentru care, în timpul unei asocieri terestre, a fost un călău și, când le‑a găsit, într‑o lume sau în alta1, își ajută victimele și, prin iubire, compensează răul creat.
În fine, el se poate elibera: a încetat să mai înnoade legături care‑l țin legat de roata renașterilor. Ceea ce leagă este dorința; orice dorință a cărei cauză este satisfacerea eului leagă eul de obiectul dorit și, mai devreme sau mai târziu, omul primește de la natură fructul căutat; el gustă din fruct și găsește în el nectar ori fiere, după cum fructul acesta provine din pomul Binelui sau din cel al Răului.
Dacă Legea nu i‑ar da omului decât ceea ce își do‑
rește el, cum ar putea el să aprecieze valoarea lucrurilor și cum ar putea cunoaște legile care guvernează Universul?
Cum ar dobândi el înțelepciunea?
1 Sufletele acestea pot fi sau nu într‑o reîncarnare în momen‑
tul respectiv. (n. aut.)
realizează unirea cu Dumnezeu, constituie eliberarea, Mântuirea finală, fruct al îndumnezeirii.
Dar armoniile Legii fac astfel încât, în realitate, un suflet să nu se poată elibera în mod normal dintr‑o lume decât atunci când acea lume a devenit inutilă pentru evo‑
luția lui. Atâta vreme cât Pământul ne va fi necesar, un corp fizic ne va fi pus la dispoziție pentru a ne întoarce pe Pământ; când sferele vizibile și invizibile care fac parte dintr‑un „lanț“ de evoluție vor deveni inutile unui suflet, acesta le omite1 (dacă nu este deja pe ele) sau le abando‑
nează, pentru a intra în lumi noi sau apte să corespundă condițiilor progresului său. În seria de corpuri a căror dezvoltare trebuie desăvârșită pentru a permite liberarea normală a umanității noastre se află mai întâi corpurile fizic, astral, mental și spiritual2. Atunci când aceste vehi‑
cule sunt desăvârșite, omul poate să nu se mai întoarcă în lumile „lanțului“ terestru3. Dar mult înainte de a fi pus pi‑
ciorul pe aceste înălțimi, el poate să scape pentru o vreme de roata renașterilor: îi este suficient să suprime orice dorință și să aștepte cu răbdare epuizarea efectelor kar‑
mice anterioare. Acum se află în brațele morții, eliberat de corpul fizic, apoi de corpul astral. După ce ajunge în cer, corpul mental se dezintegrează la rândul său și, cum
1 Nu merge spre ele (dacă nu e deja acolo) sau le părăsește.
(n. aut.)
2 Pentru definiția lor, a se vedea partea de început a acestui studiu. (n. aut.)
3 Omenirea evoluează pe un lanț de șapte planete dintre care Pământul este a patra. A se vedea lucrările care tratează în mod spe‑
cial acest subiect. (n. aut.)
Dumnezeu le transmite astfel scânteilor întrupate. Ideea aceasta, exprimată printr‑o comparație împrumutată din știință, explică bine fapte misterioase, aparent incompre‑
hensibile, și deschide un larg orizont psihologic. Dacă Dumnezeu nu ne‑ar face auzită melodia Sa, nu am pu‑
tea să o cunoaștem; mentalul cosmic este unica sursă a oricărei spiritualități, așa cum Înțelepciunea, Iubirea și Puterea lui Dumnezeu sunt sursa oricărei înțelepciuni, oricărei iubiri și oricărei puteri: nimic nu aparține omului, Dumnezeu este izvorul a toate1.
Câtă vreme sufletul dormitează inconștient, proce‑
sul evolutiv nu suferă niciun zdruncin, dar, odată cu trezi‑
rea, inteligența umană – mai curând ignoranța – introduce modificări în „sistemele de forță“ (în gunas2). Perturbarea îl ia cu asalt și karma îl face să sufere până când sufletul învață că drumul stabilit de Logos este singurul drum ade‑
vărat, singurul bun, că niciun altul nu poate duce la Scop și că, pentru a atinge acest scop, el trebuie să se unească în mod conștient cu Dumnezeu, să domine energiile pe‑
riculoase ale materiei rebele, să învingă impulsurile, pa‑
siunile, dorințele, gândurile, aspirațiile care nu sunt în armonie cu Legea, să șteargă deci „eul“ pentru a colabora la lucrarea divină și a se uni pe deplin cu Logosul.
Această victorie asupra forțelor materiei, acest acord perfect între corzile lirei umane și cele ale lirei divine
1 A toate cele care sunt bune, armonice. Răul provine din tul‑
burarea adusă Legii de ignoranța umană. (n. aut.)
2 Gunas, calitățile, sunt, în filosofia hindusă, reprezentantele
a ceea ce știința occidentală ar traduce prin: mișcare (Rajas), inerție (Tamas), ritm (Sativa). (n. aut.)
mai rapidă și mai folositoare. Știe să distrugă pasiunile și viciile, să‑și clădească virtuțile și să dezvolte puterea de a persevera. Cunoaște acum secretul Înțelepciunii.
Ceea ce creează el este durabil, moartea nu‑i mai poate fura cuceririle: ele sunt eterne. El regăsește, la fie‑
care revenire pe Pământ, calitățile pe care le‑a dezvoltat prin efort, puterile lui sporesc necontenit, condițiile fie‑
căreia dintre reîncarnările sale sunt cele pe care el însuși le‑a ales și pe care Maestrul său i le furnizează printr‑o înțeleaptă dozare. El dorește victoria, dorește să câștige premiul rezervat celor care luptă pentru a deveni Frații mai mari, să‑și ajute frații rămași în urmă pe drum, să fie instrumente perfecte ale Logosului. El așteaptă cu răbdare ca eforturile sale să organizeze deplin corpul spiritual și conștiința să‑i fie trezită de acela care și‑a asumat misiu‑
nea de a‑l conduce pe Cale. Copilul Sfânt se naște atunci, crește în pofida forțelor răului, conduce lupta și n‑ar putea fi învins.
Să rezumăm în câteva rânduri ceea ce am schițat în ***
acest capitol.
Sufletul, în lumea Absolutului, deține libertatea to‑
tală. Când intră în Universul limitat, el devine dependent de instrumentul pe care‑l îmbracă aici și față de legile lu‑
mii sale. Unui instrument perfect îi corespunde o libertate perfectă. Unui instrument în curs de construcție, adică im‑
perfect, îi corespunde o limitare și o fatalitate mai mult sau mai puțin considerabile. Fatalitatea este legea începutului ființelor: ele se supun atunci în chip pasiv directivelor vechea karma a acestui om s‑a epuizat, nicio nouă forță
nu îl leagă de Pământ. El rămâne atunci în lumea mentală, într‑o stare de stagnare, întrucât conștiința sa în această lume este încă insuficientă pentru a putea avea străluci‑
rea pe care doar lumea astrală și cea fizică puteau să i‑o confere. Dar atunci când forțele care i‑au asigurat acest repaus sunt epuizate, Legea îl repune la drum.
Au trecut secole, evoluția a dus mult înainte sufletele care au urmat calea firească, în timp ce pe el repaosul acesta l‑a menținut staționar. El își pune acum din nou capul la jugul trudei și se întoarce în ogorul dureros, dar folositor de pe Pământ, pe care nu‑l mai părăsește de acum decât atunci când Legea va fi satisfăcută și Scopul atins, odată cu adevărata Eliberare. Noul Maestru1 întreabă atunci Logosul spre care ogor trebuie să se îndrepte pentru a contribui la evoluție. În funcție de răspunsul primit, el va lua un alt trup de carne (pentru a reveni în lumea oamenilor, spre a‑și ajuta frații la muncă) sau va sluji într‑unul dintre numeroasele domenii ale progresului care există dincolo de domeniul pământesc.
Crearea viitorului
Imediat ce omul a înțeles enigma vieții, evoluția și metoda de a progresa, poate în chip voluntar să‑și creeze singur condițiile înaintării sale, să și‑o ușureze, să o facă
1 Omul acesta a devenit acum ceea ce teosofia numește un Maestru – stăpân asupra tuturor forțelor în acțiune în „lanțul“ nostru planetar. (n. aut.)
poate!“ Este eliberarea de lanțurile acțiunii, preludiu al eliberării complete, devenită rapidă prin organizarea per‑
fectă a vehiculelor omului divin și prin Înțelepciunea și Puterea ce rezultă de aici.
Dar mult înainte de a fi dobândit această perfecți‑
une finală, el își poate orienta conștient evoluția, își poate determina viitorul, pregătindu‑i cauzele în prezent și gră‑
bindu‑și în chip minunat pașii pe ultimele răscruci de di‑
nainte de Piscul evoluției.
Ignoranța este mama fatalității și a durerii; aceasta din urmă creează Înțelepciunea și Puterea, care aduc Libertatea.
Legii. Determinismul conduce ezitările acelora care au ieșit din perioada copilăriei; solicitați atunci de forțe dife‑
rite, ei se supun rezultantei acestor forțe. Libertatea este apanajul celor care au ajuns în piscul ascensiunii lor, la uniunea divină, în punctul unde nu mai acționăm decât în sensul Legii.
Karma nu este Fatalitatea: ea este ansamblul de forțe emanate de dorință sau de voință; ceea ce ele au creat vo‑
ința poate distruge. Unele dintre forțele create devin une‑
ori atât de intense, atât de imperioase, că sufletul poate înfăptui anumite acte împotriva propriei voințe, printr‑un automatism prompt, în care gândirea și voința, surprinse, nu au timp să intervină. Altele domină existența asupra căreia prezidează și apasă cu greutatea lor asupra vieții însărcinate să le exprime: atunci omul nu poate scăpa de sub stăpânirea lor decât printr‑o luptă perseverentă.
Karma, în fine, poate fi stinsă prin forțele opuse celor care o constituie, mai ales prin practicarea unui altruism permanent și din ce în ce mai perfect.
Când puterile sufletului permit acest lucru, cerceta‑
rea și distrugerea directă a cauzelor produse pun de ase‑
menea capăt karmei.
În sfârșit, omul se poate sustrage rezultatelor acțiunii încetând să contracteze noi angajamente, adică încetând să amestece în actele sale interesul personal, acționând ca un canal al Puterii divine, ca un truditor al lui Dumnezeu aflat în evoluție. Detașat de rodul lucrărilor sale, el aplică în viața sa dictonul: „Fă ce trebuie, întâmplă‑se ce se
DESPRE SOCIETATEA TEOSOFICĂ
N
S
ocietatea Teosofică este o organizație compusă din oameni studioși aparținând sau nu oricăreia dintre religiile care se practică în acest moment în lume.Aderând la ea, toți membrii ei au aprobat cele trei scopuri care fac obiectul ei: sunt toți uniți de aceeași dorință de a suprima urile religioase, de a grupa oamenii de bunăvo‑
ință, indiferent de opinii, să studieze adevărurile ascunse în obscuritatea dogmelor și de a împărtăși rezultatul cerce‑
tărilor lor tuturor celor pe care aceste probleme îi pot inte‑
resa. Solidaritatea lor nu este rodul unei credințe oarbe, ci al unei aspirații comune spre Adevăr1, pe care îl socotesc nu o dogmă impusă de autoritate, ci o recompensă pentru efort, pentru puritatea vieții și pentru devotamentul față de un ideal superior. Ei consideră că credința trebuie să se
1 Sloganul Societății Teosofice este „Nu există religie mai presus de Adevăr”. (n. red.)
Orice persoană care dorește să dobândească știința, să practice toleranța și să atingă un ideal înalt este primită cu bucurie ca membru al Societății Teosofice.
A concepe și a trăi Fraternitatea umană este datoria clipei de față: este însăși condiția progresului și a fericirii umanității.
Fraternitatea nu este numai o aspirație a inimii, o poruncă a religiilor, ea este o obligație socială strictă; dar nici autoritatea dogmelor, nici constrângerea legilor nu au reușit și nu vor reuși niciodată să o impună – și asistăm la dezlănțuirea tuturor urilor, deși cuvinte ca „solidaritate“ și
„fraternitate“ sunt pe buzele tuturor.
Fraternitatea este un fapt, realizarea ei este o nece‑
sitate vitală, dar ea nu va deveni efectivă decât prin con‑
simțământul liber al rațiunii individuale ajutată de forța intuitivă a inimii. Teosofia face apel la amândouă: ea ex‑
pune legile fundamentale ale evoluției care demonstrează această fraternitate și pun în lumină Justiția absolută as‑
cunsă sub inegalitatea deconcertantă a condițiilor umane.
Aceste mari legi fundamentale sunt:
Legea Unității, care stabilește originea și sfârșitul co‑
mun al tuturor oamenilor. Corpurile noastre sunt compuse din aceleași elemente chimice, aceleași pasiuni ne agită, aceeași lumină intelectuală ne luminează, în ce avem mai bun în noi se regăsesc aceleași elanuri de iubire și compa‑
siune. Înțelegem foarte repede învățătura teosofică atunci când aceasta prezintă omul ca un germene divin conținând în stare latentă, ca orice alt germene, toate posibilitățile creatorului său – germene semănat în lume pentru ca el să nască din studiu sau din intuiție, că ea trebuie să se sprijine
pe rațiune, și nu pe cuvânt, indiferent al cui este acesta.
Ei extind toleranța asupra tuturor oamenilor, inclusiv asupra celor intoleranți, apreciind că această virtute este un lucru pe care‑l datorăm tuturor, și nu un privilegiu care poate fi acordat unui număr restrâns de oameni. Ei nu vor să pedepsească ignoranța, ci s‑o desființeze. Ei consideră di‑
feritele religii ca fiind expresii incomplete ale Înțelepciunii Divine și, în loc să le condamne, ei le studiază.
Deviza lor este Pace; drapelul lor, Adevăr.
Teosofia poate fi definită ca ansamblu al adevăruri‑
lor care formează baza tuturor religiilor. Ea dovedește că niciunul dintre aceste adevăruri nu poate fi revendicat ca proprietate exclusivă a unei religii. Ea oferă o filosofie care face viața comprehensibilă și demonstrează că justi‑
ția și iubirea călăuzesc evoluția lumii. Ea privește moartea din adevăratul ei punct de vedere – ca un incident periodic într‑o existență fără sfârșit – și prezintă astfel viața sub un aspect eminamente grandios. Ea vine, în realitate, să restituie lumii vechea ei știință pierdută, Știința sufletu‑
lui, și‑l învață pe om că sufletul este el însuși, în vreme ce mentalul și corpul fizic nu sunt decât instrumentele și servitorii acestuia. Ea luminează Cărțile Sfinte ale tuturor religiilor, le revelează sensul ascuns și le justifică în ochii rațiunii precum și în cei ai intuiției.
Toți membrii Societății Teosofice studiază aceste adevăruri și aceia dintre ei care vor să devină teosofi în sensul veritabil al cuvântului se străduiesc să le trăiască.
se dezvolte și pentru ca, de la starea de animalitate, egoistă și ignorantă, el să ajungă progresiv până la capătul înde‑
părtat al evoluției sale: Înțelepciunea Divină.
Legea Cauzalității, care pune în lumină conservarea energiei sub toate formele ei, atât morale, cât și fizice; ea îl învață pe om să‑și pregătească propriul destin, să‑și tră‑
iască strict viața pe care el însuși și‑a pregătit‑o și că nu are dreptul să primească cu ură sau blasfemie spectacolul inegalității de avere, inteligență și calități; că omul de bine care suferă își plătește datoriile contractate într‑o viață an‑
terioară, în timp ce criminalul care prosperă începe abia să‑și încarce pasivul din marea lui Carte și că scadențele dureroase i se vor prezenta mai târziu.
Legea Renașterilor, care arată că fiecare existență umană se adaugă unei succesiuni de existențe individuale, determinate toate de relația de la cauză la efect, restabilind astfel noțiunea de progres care nu se explică în afara ei.
Într‑adevăr, fiecare viață ne învață doar câteva rânduri din Cartea Naturii și au fost necesare multe existențe pentru ca umanitatea să se fi putut ridica de la starea de sălbăticie la starea civilizată, așa cum îi vor trebui multe existențe pentru a‑și atinge dezvoltarea deplină.
Societatea Teosofică este de părere că răspândirea acestor adevăruri va accelera progresul și fericirea uma‑
nității mai mult decât orice altceva și că, atunci când ele vor fi profund întipărite în gândirea și viața majorității oa‑
menilor, răul, rod al ignoranței, adevărat păcat originar co‑
mun al tuturor ființelor care‑și încep evoluția, va dispărea cu repeziciune de pe Pământ.
Cuprins
Cuvânt înainte...5
Prefață ...9
Introducere ...13
Considerații preliminare ...16
Sufletul, corpurile, conștiințele, evoluția ...17
Capitolul 1. Legile acțiunii ...27
Legea ...27
Reacția este egală cu acțiunea ...32
Impactul de răspuns ...39
Contagiunea ...44
Corelarea forțelor ...47
Interferența forțelor ...53
Capitolul 2. Providența ...57
Providența în natură ...58
Providența în lumea ființelor inferioare ...62
Providența în Umanitate ...72
Harul ...78
Respirația Universului ...79
Zidul protector al Umanității ...81
Ghizii ...83
Ierarhia ...84
În această colecţie au apărut:
C.W. Leadbeater – Introducere în teosofie Théophile Pascal – Legile Destinului
În curs de apariţie:
Manuale de teosofie
Nr. 1: Annie Besant – Cele şapte principii ale omului Nr. 2: Annie Besant – Reîncarnarea
Nr. 3: Annie Besant – Moartea şi viaţa după moarte Nr. 4: Annie Besant – Karma
Nr. 5: C. W. Leadbeater – Planul astral Nr. 6: C. W. Leadbeater – Planul devachanic Nr. 7: Annie Besant – Omul şi corpurile sale C.W. Leadbeater – Ajutoarele invizibile
Liberul arbitru ...88
Destinul și Fatalitatea ...93
Predestinarea ...95
Câteva cazuri de fatalitate karmică ...100
Distrugerea karmei ...101
Eliberarea ...105
Crearea viitorului ...108
Capitolul 4. Rezultatele acțiunii ...113
Dezvoltarea Trinității în om ...113
Cunoașterea ...120
Iubirea ...134
Puterea ...136
Capitolul 5. Rezultatele acțiunii (urmare) ...139
Mecanismul Justiției imanente ...139
Responsabilitatea ...141
Câteva exemplificări ale mecanismului Justiției divine ...142
Adaptările speciale ...162
Nedreptățile aparente ...169
Informații despre Societatea Teosofică ...199
