Frans Eemil Sillanpää

(1)

B I B L I O T E C A P E N T R U

T OŢI

Campania de Promovare a Culturii este susţinută şi realizată în cooperare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

(2)

Colecția „Biblioteca pentru toți“

merge mai departe. După ce, mai bine de trei ani, „Biblioteca pentru toți“

a făcut recurs la România și la valorile literaturii române, pledează, începând de astăzi, pentru literatura străină, în tr-o serie cu totul excepțională. Ne propunem ca, săptămână de săptămână, să vă oferim cărțile celei mai prestigioase colecții din lume, colecția „Nobel“.

Marii scriitori care au obținut, din 1901, Premiul Nobel pentru Literatură și cele mai importante cărți ale lor vor face parte acum din „Biblioteca pentru toți“. În fond, recursul nostru nu se schimbă, rămâne același recurs la valoare, la marile opere ale literaturii universale.

Marius Tucă Jurnalul Naţional

(3)

Frans Eemil Sillanpää

Silja

sau

O soartă zbuciumată

(4)

Motivaţia Juriului Nobel, 1939:

„Pentru înţelegerea profundă a ţărănimii din patria sa şi pentru arta desăvârşită cu care i-a zugrăvit modul de viaţă şi relaţia cu Natura.“

Frans Eemil Sillanpää (1888–1964)

(5)

Frans Eemil Sillanpää

Silja

sau

O soartă zbuciumată

Traducere din limba franceză de Constantin Ţoiu

(6)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SILLANPÄÄ, FRANS EEMIL

Silja sau O soartă zbuciumată / Frans Eemil Sillanpää ; trad. de Constantin Ţoiu. - Bucureşti : Art, 2012

ISBN 978-973-124-752-6 I. Ţoiu, Constantin (trad.) 821.511.111-31=135.1

Redactori: Raluca Dincă, Georgiana Paraschiv Tehnoredactor: Angela Ardeleanu

Grupul Editorial ART Comenzi – Cartea prin poştă

C.P. 22, O.P. 84, cod 062650, sector 6, Bucureşti Comenzi – online

www.editura-art.ro

Date despre colecţia BIBLIOTECA PENTRU TOŢI:

Director: Marius Tucă Director general: Dan Matiescu Coordonator colecţie: Ana-Maria Vulpescu

www.jurnalul.ro;

www.bibliotecapentrutoti.ro Frans Eemil Sillanpää, Nuorena nukkunut

First published in 1931 by Otava Publishing Company Ltd.

with the Finnish title Nuorena nukkunut.

Published in the Romanian language by arrangement with Otava Group Agency, Helsinki

Cronologie şi prefaţă de Bianca Burţa-Cernat

Tipărit la Radin Print, prin reprezentantul pentru România 4 Colours Advertising, www.4colours.ro

(7)

Cronologie

1892 – Frans Eemil Sillanpää se naște la Ylä-Satakunta, Hämeenkyrö, într-un sat din sud-vestul Finlandei (care la acea vreme făcea parte din Imperiul Rus). Este me- zinul familiei unui modest fermier, Frans Henrik Hen- riksson Koskinen – venit aici de undeva din regiunea Kumo și căsătorit cu o femeie din partea locului, slujnică la o fermă, Loviisa Vilhelmiina Iisaksdotter Mäkelä. În ceea ce privește numele viitorului scriitor, Sillanpää, aces- ta nu este altceva decât numele gospodăriei părintești (însemnând, în traducere, „de la capul podului“). Fraţii lui Frans Eemil nu ating vârsta adolescenţei, răpuși de o epidemie care a făcut ravagii în Finlanda în anii crizei economice. Rămas unicul copil al familiei, ocrotit, spri- jinit chiar să meargă la școală, Sillanpää are o copilărie liniștită, relativa lipsă de griji încurajându-i predispozi- ţiile contemplative. „Dintr-un târg modest, în care oamenii miros a tutun, a pământ și a rachiu, se ridică, modest și tăcut, un scriitor – și acela este mai convin- gător decât toată artileria argumentelor pentru existen- ţa unei Finlande, în lume, liberă, independentă“ – va scrie mai târziu, cu admiraţie și empatie, într-un (alt) colţ îndepărtat al Europei, Romulus Dianu, în anul în care lui Sillanpää i se va decerna Premiul Nobel (Cu- rentul – Magazin, nr. 33/1939, p. 10).

1900 – Frans Eemil învaţă mai întâi la o școală itinerantă – instituţie caracteristică pentru satele încă sărace ale

(8)

8 / C^RONOLOGIE

Finlandei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Pentru că băiatul e inteligent și avid de cunoaștere, familia strânge, cu mari eforturi, bani pentru a-l trimite pe Frans Eemil la liceul din Tampere. Hen- rik Liljeroos, proprietarul unei mici fabrici din regiune, îl sprijină la rându-i, impresionat și de inteligenţa copi- lului, dar și de situaţia fi nanciară din ce în ce mai pre- cară a familiei acestuia.

1908 – Tânărul Sillanpää absolvă liceul și se înscrie la Uni- versitatea Imperială din Helsinki, unde, după o scurtă perioadă de ezitare în privinţa opţiunii pentru Medici- nă, decide să se ocupe de Știinţele Naturii. Benefi ciază o vreme de sprijinul material al binefăcătorului său, Henrik Liljeroos. Ulterior însă, trăiește din împrumuturi și, acumulând probabil prea multe datorii, va părăsi Uni- versitatea și se va întoarce acasă.

Studiază cu entuziasm, dar nesistematic, ghidat în pri- mul rând de fascinaţia pe care o resimţise încă din co- pilărie în faţa concretului vieţii, în faţa diversităţii formelor și a fenomenelor existenţei de zi cu zi. Frec- ventează acum teoriile unor Ernst Haeckel și Wilhelm Ostwald și îl citește pe Bergson. Interesul pentru natu- ră îl conduce spre studierea biologiei și a chimiei, tână- rul Sillanpää manifestând o specială predilecţie pentru cercetarea empirică, pentru experimentul de laborator – căruia, în perioada studenţiei, îi dedică mult timp. Pe de altă parte, curiozitatea faţă de natura umană îl va împinge, încet-încet, spre literatură.

La Helsinki, Sillanpää duce o viaţă boemă, frecventează cercuri artistice și împărtășește, o vreme, principiile soci- aliste ale Partidului Tinerilor Finlandezi (înfi inţat în 1894). Interesul său pentru artă sporește sub infl uenţa compozitorului Jean Sibelius și a familiei pictorului Jär- nefelt, prestigioasă în cercurile literare ale capitalei. Înce- pe să scrie și, încă din anii studenţiei, îi apar povestiri în

(9)

C^RONOLOGIE/ 9 câteva publicaţii. Este infl uenţat de simbolistul Maeter- linck, din care va și traduce mai târziu în fi nlandeză un volum, Le Trésor des Humbles, și de scrierile norvegianu- lui Knut Hamsun. Adept entuziast al curentului naţional manifestat la vremea respectivă în cultura fi nlandeză, Sillanpää se situează totuși în afara oricăror excese naţi- onaliste, antisuedeze. Vorbește suedeza și îl admiră fără rezerve pe Strindberg. În opţiunile civice și politice, Sillanpää este încă din tinereţe, și va rămâne astfel, un spirit moderat, echilibrat, liberal în sensul cel mai gene- ros al cuvântului.

1913 – Hotărăște să se întoarcă defi nitiv acasă, fără a-și fi încheiat studiile, și să devină fermier. Motivaţia acestui gest nu este întru totul limpede, căci – s-a presupus –, dincolo de datoriile acumulate și de absenţa unei surse de venit sigure, va mai fi fost ceva care să-l determine pe Sillanpää să revină în satul natal (unde își găsește părinţii și mai săraci decât atunci când plecase la studii):

anume o „criză interioară“, complicată de o mistică a revenirii la matcă, probabil și sub infl uenţa unui grup de prieteni artiști (între aceștia, compozitorul Jean Si- belius și pictorul Eero Järnefelt) care se stabilesc, la rân- dul lor, la ţară, în virtutea unui „program“ urmat cu o romantică exaltare.

1914 – Călătorește în Suedia și Danemarca.

Retras la Hämeenkyrö, scrie povestiri pe care – poate și din nevoia de a-și câștiga existenţa – le trimite redacţi- ilor unor ziare din Helsinki sau din Porvoo, semnând uneori cu pseudonim. O mică faimă se naște, deja, în jurul tânărului prozator. Sillanpää începe să primească scrisori de la cititori, iar o importantă editură fi nlandeză (SanomaWSOY-Werner Söderström Osakeyhtiö) îi pro- pune publicarea unui volum de povestiri și îi oferă în avans un onorariu care să-i permită să scrie în liniște.

(10)

10 / C^RONOLOGIE

La o banală serată dansantă organizată în sat, scriitorul o cunoaște pe Sigrid Maria, o fată de șaptesprezece ani (servitoare, deși fi ică de arendaș), care îi va deveni soţie.

1916 – Debutează editorial cu romanul Elämä ja aurinko (Via- ţă și soare), Kirja, Helsinki, la care autorul lucrase aproape doi ani. Cartea are un considerabil succes de critică, în ciu- da unor controverse pe care le provoacă în presă – în ziarul Turun Sanomat, criticul Mikko W. Erich acuză, de pildă, caracterul pornografi c al romanului. Viaţă și soare transcrie, de fapt, fără falsă pudoare, dar cu o anume delicateţe post- romantică, indeciziile amoroase ale unui tânăr care, de-a lungul a două săptămâni estivale, oscilează între două femei – la fel de dominate de impulsul inconștient de a-și trăi, cu simţurile acutizate, tinereţea.

Se căsătorește cu Sigrid Maria, de la care va avea, pe par- cursul unui sfert de secol, opt copii.

1917 – Publică, în sfârșit, volumul de proză scurtă cerut de Editura WSOY, Ihmislapsia elämän saatossa (Oameni în vâltoarea vieţii).

Spre sfârșitul anului, ca urmare a Revoluţiei Ruse, Fin- landa se desprinde, chiar cu sprijin bolșevic, de fostul Imperiu Ţarist și se proclamă republică socialistă – fapt ce declanșează un război civil destul de dur, câștigat, cu ajutorul militar al Germaniei, de opozanţii socialiștilor (de „Albi“). Aceste evenimente vor avea o puternică re- zonanţă în proza fi nlandeză a deceniilor următoare – la Frans Eemil Sillanpää, ca și la alţi scriitori interbelici, de pildă Joel Lehtonen, Volter Kilpi sau Heikki Toppi- la.

După încheierea confl ictului civil, Sillanpää se implică în activităţile unei organizaţii al cărei scop este ajutora- rea orfanilor de război. Compasiunea, atenţia îndreptată către suferinţa și mizeria umană, atitudinea critică faţă de excesele politice ale acestor ani vor infuza puternic

(11)

C^RONOLOGIE/ 11 proza ulterioară a scriitorului – fără a-i imprima totuși o nuanţă tezistă.

1919 – Apare romanul Hurskas kurjuus (Sfânta mizerie), Söderström, Porvoo, tradus în suedeză și alte cinci limbi la puţin timp de la apariţie. Această primă carte semni- fi cativă a autorului conturează un tablou realist al oro- rilor războiului civil din Finlanda. Simplu și percutant, naraţiunea trasează – odată cu istoria decăderii unui mic fermier – liniile unui confl ict moral ce scindează con- știinţa unui om simplu (nevoit să aleagă între a fi de partea Roșiilor și a-i sprijini pe Albi) și evidenţiază tot- odată absurditatea oricărei judecăţi maniheice: nu exis- tă buni și răi în stare pură, lasă a se înţelege scriitorul, vinovăţia pare să fi e stabilită adesea în mod arbitrar, dar există cu certitudine victime ale unui mod nedrept de a identifi ca vinovăţii. Și excesele învingătorilor, și cele ale învinșilor războiului sunt înfăţișate în romanul lui Sil- lanpää cu egală distanţare critică.

Philippe Van Tieghem consideră Sfânta mizerie drept un roman atipic pentru Sillanpää, întrucât ar fi singurul – în întreaga creaţie a autorului – cu o construcţie epică solidă și cu o pronunţată problematică socială. Vocaţia prozatorului fi nlandez ar fi , potrivit lui Van Tieghem, în Dictionnaire des littératures (ediţia a doua, Paris, Presses Universitaires de France, 1984, vol. IV, pp. 3618 și urm.), aceea de „pictor inegalabil al naturii și al mișcărilor ce- lor mai intime ale sufl etului uman, care se împărtășește din cunoștinţele moderne de psihologie și biologie“,

„dovedind o remarcabilă siguranţă în explorarea sub- conștientului“.

(În limba română, romanul este tradus de Radu Joil și publicat în 1957 la Editura de Stat pentru Literatură și Artă. Un prim fragment din Sfânta mizerie apare în paginile României literare, în nr. 15 din 1939 – însoţit de o amplă prezentare, nesemnată, a scriitorului de cu- rând nobelizat.)

(12)

12 / C^RONOLOGIE

În același an, autorul mai publică volumul de povestiri Rakas isänmaan (Patria mea dragă), Söderström, Porvoo.

1920–1930 – Anii ’20 înseamnă pentru Sillanpää o perioadă de difi cultăţi fi nanciare și de criză interioară, probleme pe care încearcă să le eludeze evadând în alcool. Nepu- tinţa de a se regăsi îl determină să se gândească la sinu- cidere. Editorul său, WSOY, îi asigură o pensie lunară, insufi cientă însă pentru întreţinerea unei familii din ce în ce mai numeroase (în 1923, lui Sillanpää i se naște al patrulea copil). Grevată de datorii, mica gospodărie în- temeiată de scriitor la Hämeenkyrö trebuie vândută; iar Sillanpää se mută cu familia la Helsinki – unde se în- treţine, cu greutate, din scris. Cărţile pe care le publică în acest deceniu, în general culegeri de povestiri, nu au o mare anvergură. Tot acum însă, în starea de febrilita- te lăuntrică a scriitorului, se pregătesc reușitele deceniu- lui următor.

1923 – Publică două volume de proză scurtă, Hiltu ja Rag- nar (Hiltu și Ragnar), Söderström, Porvoo, și Enkelten suojatit (Cei apăraţi de îngeri), Söderström, Porvoo.

1924 – Îi apar alte două cărţi, Omistani ja omilleni (Despre mine și pentru mine), Söderström, Porvoo, și Maan ta- salta (De pe faţa pământului), Söderström, Porvoo.

1925 – Publică un alt volum de proză scurtă, Töllinmäki, Söderström, Porvoo.

1928 – I se tipărește Rippi (Confesiune), Söderström, Porvoo.

1929 – Nemulţumit de colaborarea cu WSOY, își schimbă editorul, încheind un contract cu Otava Publishing Company (editura rivală).

1930 – Odată cu Kiitos hetkistä, Herra... (Îţi mulţumesc pen- tru clipa asta, Doamne...) Otava, Helsinki, Sillanpää re- vine, după mai bine de zece ani, la roman.

(13)

C^RONOLOGIE/ 13 1931 – Nuorena nukkunut (Silja sau O soartă zbuciumată),

Otava, Helsinki, îi aduce succesul internaţional. Tradu- să în engleză (Th e Maid Silja/Fallen Asleep While Young) – și ulterior în alte șaisprezece limbi –, cartea este pu- blicată foarte curând în Statele Unite (1933) și în Ma- rea Britanie. Critici literari din mai multe ţări vorbesc despre posibilitatea ca autorul să fi e nominalizat pentru Nobel. Silja nu este cea mai valoroasă carte a autorului, dar este cea mai cunoscută și cea mai tradusă.

În spaţiul românesc, romanul e citit încă de pe la începutul anilor ’30, probabil în traducere engleză. În 1933, un anumit Paul I. Prodan scria deja – sub titlul „Un roman rustic“ –, în ziarul Viitorul, o recenzie dedicată Siljei...

O primă traducere în limba română a romanului va apărea în 1942, la Editura Cugetarea Georgescu-Dela- fras, sub semnătura lui Petru Manoliu: Silja sau Tristeţea unei vieţi neîmplinite. O a doua traducere – rea lizată prin intermediul versiunii franceze – i se dato rează prozatorului Constantin Ţoiu și este publicată în 1967, la Edi- tura pentru Literatură Universală, cu o amplă prefaţă a lui Alexandru Sever, din care cităm un fragment:

„Pentru Sillanpää, istoria unui om este întotdeauna o istorie care se consumă între naștere și moarte și aceste două momente fundamentale, care circumscriu hotarele unei existenţe, rămân întotdeauna în atenţia romancierului. Îndeosebi moartea – episod obligatoriu, instalat în existenţa individului prin experienţa speciei, deci previzibil și așteptat – este în fi losofi a lui Sillanpää episodul care subliniază cu cea mai mare putere condiţia omului în univers și de aceea nu lipsește niciodată din operele de seamă ale scriitorului. [...]

Și Sfânta mizerie, și Silja încep deopotrivă cu câte un scurt capitol care rezumă de fapt destinul personajelor principale.

Renunţând la factorul-surpriză ca să stimuleze atenţia, Sillanpää operează de fapt o deplasare a interesului de la «ceea ce se întâmplă»

la «felul cum se întâmplă». Așadar, Sillanpää refuză de la bun început convenţia comună potrivit căreia scriitorul ignoră destinul eroilor săi ca să-l descopere odată cu cititorul. Sillanpää privește lucrurile retrospectiv, căutând sensul unei existenţe consumate,

(14)

14 / C^RONOLOGIE

încercând să surprindă destinul la lucru. El are, așadar, în general, dispoziţia unui istoric care lucrează cu fapte consumate sau – ca să fi m în spiritul lui Sillanpää – dispoziţia unui naturalist care în faţa fructului încearcă să reconstituie, de la origine, de la sămânţă, toate momentele lui constitutive.

Rareori romane care să spună atât de multe în pagini atât de puţine. Puterea de concentrare a scriitorului este remarcabilă.

Nicăieri aici nu vom afl a lungi descrieri: nici oamenii, nici satul, nici natura nu-i cer autorului cuvinte multe. Și, cu toate acestea, oamenii – chiar personajele secundare – au un relief surprinzător, satul e o realitate palpabilă, natura Nordului e prezentă pretutindeni – cu cerul, cu lacurile, cu gheţurile, cu nopţile și cu parfumul primăverilor ei. Pentru că o cunoaștere desăvârșită a oamenilor și a mediului îi îngăduie întotdeauna scriitorului să găsească fără să caute detaliul cel mai caracteristic și cuvântul cel mai potrivit.“ 1932 – Sillanpää publică romanul Miehen tie (Drumul omu-

lui), Otava, Helsinki, despre care s-a spus că ar avea afi - nităţi cu proza detabuizantă a lui D.H. Lawrence. Ca mai toată proza autorului fi nlandez, Drumul omului are un pregnant substrat autobiografi c, devoalând tribulaţiile unui bărbat încă tânăr și afl at într-un moment de răscru- ce al existenţei sale. Înainte de a-și găsi propriul drum, eroul romanului experimentează experienţa degradării în multe dintre formele acesteia, printre care și patima al- coolului. În traducere germană, din roman sunt elimina- te sau modifi cate secvenţele unde beţia personajului se evidenţiază în tușe prea violente – cenzură motivată, eti- cist, prin faptul că eroul lui Sillanpää nu putea fi , pentru cetăţeanul german, un exemplu de urmat.

1933 – Apare volumul de proză scurtă Virranpohjalta (Din adâncuri), Otava, Helsinki.

1934 – Sillanpää publică Ihmiset suviyössä (Oameni într-o noapte de vară), Otava, Helsinki, cel mai complex roman al său, cu o structură polifonică, urmărind – prin alternarea planurilor narative – mai multe destine, fără le gătură între ele, surprinse de-a lungul a numai două zile în care unii se nasc, alţii se sting, unii gustă euforia unor

(15)

C^RONOLOGIE/ 15 împliniri efemere, în timp ce altora le-a mai rămas doar consolarea unor „veri“ din trecut. Timpul este obsesia principală a personajelor acestei cărţi – comparate nu de puţine ori, rămâne de văzut cu câtă îndreptăţire, cu Ulise al lui Joyce și cu În căutarea timpului pierdut. În orice caz, infl uenţa teoriilor bergsoniene asupra „duratei“ este cât se poate de evidentă.

1936 – Apare Viidestoista (Al cincisprezecelea), Otava, Hel- sinki, un alt volum de proză scurtă.

– Universitatea din Helsinki îi acordă titlul onorifi c de doctor.

1937 – Un tânăr critic, T. Vaaskivi, publică o monografi e consacrată autorului: F.E. Sillanpää. Elämä ja teokset (F. E. Sillanpää. Viaţa și opera), Otava, Helsinki.

– Teuvo Tulio ecranizează romanul Nuorena nukkunut, cu Regina Linnanheimo în rolul tinerei Silja.

1938 – Sillanpää publică într-un ziar social-democrat o incendiară Scrisoare de Crăciun către dictatori (vizaţi fi ind Hitler, Stalin și Mussolini). Versiunea germană e retra- să din circulaţie. De altfel, într-o scrisoare din aceeași perioadă, scriitorul nota cu ironie: „În momentul de faţă, sunt deosebit de popular în ţările guvernate de dictatori.

Distractiv este cum nu și-au dat seama că eu sunt de fapt dintre acei scriitori care ar trebui arși pe rug.“

1939 – În aprilie, moare Sigrid Maria. Șase luni mai târziu, Sillanpää se recăsătorește, însă va fi un mariaj de scurtă durată. Cea de-a doua soţie este secretara sa, Anna Ar- mia von Hertzen.

Izbucnește Al Doilea Război Mondial. Adept al modera- ţiei, Sillanpää ia distanţă faţă de radicalismele politice – de dreapta și de stânga deopotrivă.

Compune un poem patriotic, Marssilaulu, pus pe mu- zică de un compozitor mediocru, Aimo Mustonen.

(16)

16 / C^RONOLOGIE

Un volum de povestiri tradus în suedeză, Färden till Kvarnbäcken (Călătorie spre Kvarnbäcken), îl readuce pe scriitorul fi nlandez în atenţia Comitetului Nobel, care îl preferă pe Sillanpää în locul lui Hermann Hesse (dintre ei, doar Hesse a obţinut ulterior – în 1946 – aceeași distincţie), Paul Valéry, Benedetto Croce, Aldous Huxley și al lui Johan Huizinga – „pentru înţelegerea profundă a ţărănimii din patria sa și pentru arta desăvârșită cu care i-a zugrăvit modul de viaţă și relaţia cu Natura“.

Până în 1939, Sillanpää a mai fost nominalizat de nouă ori, din 1930, în fi ecare an: 1930, 1931, 1932, 1933, 1934, 1935, 1936, 1937, 1938. Printre cei 33 de scriitori no- minalizaţi în 1939 s-au numărat încă trei fi nlandezi, Maila Talvio, Sally Salminen și Jarl Hemmer. În anul respectiv Sillanpää a fost nominalizat de Academia Fin- landeză de Știinţe și de alte personalităţi ale lumii aca- demice fi nlandeze: Heinrich W. Donner, Profesor de limba și literatura engleză la Academia din Åbo (Fin- landa) și Yrjö Hirn, istoric al culturii și Professor de estetică la Universitatea din Helsinki (sursă: baza de date a Fundaţiei Nobel).

În noiembrie, scriitorul primește din partea Academiei Suedeze o telegramă în care e anunţat că i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. „Războiul de iarnă“

(1939-1940) nu-l va găsi în Finlanda: Sillanpää pleacă în Suedia, unde rămâne până în 1943 – o vreme, este internat într-un spital.

1940 – Romanul Nuorena nukkunut este tradus în limba fran- ceză – Silja ou une Brève Destinnée – de J.-L. Perret și publicat la Presse Universitaire de France, Paris. Ci tăm un fragment din recenzia scrisă de Charles Albert în Études. Revue catholique d’intérêt général (nr. 12, 5 aprilie 1940):

„Premiul Nobel decernat în 1939 lui Frans Eemil Sillanpää spune sufi cient despre renumele de care se bucură în patria sa marele scriitor finlandez. Evenimentele dramatice al căror teatru de

(17)

Silja sau O soartă zbuciumată/ 17 operaţiuni a fost de curând Finlanda și eroismul dovedit de naţiunea fi nlandeză în lupta sa de rezistenţă în faţa invadatorilor fac de două ori bine-venită o traducere menită să ne pună în contact cu un scriitor puţin cunoscut la noi și, totodată, cu un popor mic care tocmai și-a arătat curajul și nobleţea sufl etească.

Născut în 1888 într-o colibă stingheră, în singurătatea pro- vinciei, Frans Eemil Sillanpää și-a petrecut copilăria și adolescenţa în sânul liniștitei naturi nordice, a frecventat o școală itinerantă și a trăit în mijlocul unor oameni foarte mărunţi. Din amintirea acestor locuri și a acestor oameni se hrănește opera scriitorului, ele îi conferă originalitatea. Sillanpää e preocupat mai ales de oamenii sărmani, de micii fermieri – cum au fost și părinţii săi. Le descrie viaţa nesigură, deseori vrednică de milă, întotdeauna foarte dură, dar care își are totuși micile bucurii și sărbători – sărbătorile pământului. Silja este o fată de o candoare feciorelnică pe care viaţa de slujnică la o fermă nu o va putea perverti și pe care o vedem murind la fel de discret precum trăise. [...]

Deși nu toate paginile lui Sillanpää sunt la fel de întunecate, din ele se degajă cu pregnanţă o fi losofi e a suferinţei căreia religia, redusă la formalismul ritualului, nu i-a putut infuza niciun balsam, spre a-i oferi celui care suferă consolarea unui adevărat sens al suferinţei. Să mai adăugăm că asemenea romane realiste, din care răul nu poate lipsi, sunt scrise cu o laudabilă detașare.“

1941 – Publică romanul Elokuu (August), Otava, Helsinki, istoria unui scriitor ratat care își îneacă nefericirea în alcool.

1945 – Apare romanul cvasiautobiografi c Ihmiselon ihanuus ja kurjuus (Splendoarea și mizeria vieţii omenești), Otava, Helsinki, expresie a nostalgiei lui Sillanpää faţă de tine- reţea acum îndepărtată.

După război – și după întoarcerea în Finlanda –, scriitorul descoperă fascinaţia radioului, unde își citește, nu fără a stârni amuzament, textele. Mai mult decât atât, să intre în rolul lui Moș Crăciun și în această postură transmite pe calea undelor, în ajunul Nașterii Domnului, savuroase mesaje pentru copiii fi nlandezi.

Nu va mai scrie proză de fi cţiune; toate cărţile pe care le va publica de aici înainte intră în categoria memorialisticii.

(18)

18 / F^RANS E^EMIL S^ILLANPää

1953 – Apare Poika eli elämäänsä (Băiatul care și-a trăit viaţa), Otava, Helsinki, volum bazat în principal pe memori- ile sale difuzate la postul de radio fi nlandez.

1954 – Publică volumul Kerron ja kuvailen (Cuvinte și ima- gini), Otava, Helsinki.

1956 – Vede lumina tiparului ultimul volum al autorului, Päivä korkeimmillaan (Soarele la zenit), Otava, Helsinki, o colecţie de eseuri politice şi sociale, cuprinzând şi în- semnări de călătorie.

3 iunie 1964 – Frans Eemil Sillanpää se stinge din viaţă, la Helsinki.

1988–1991 – Este publicată, în integralitate, opera lui Sil- lanpää (Kootut teokset, Otava Publishing Company Ltd., Helsinki, 8 volume).

(19)

Discursul de prezentare rostit de Per Hallström, Secretar Permanent al Academiei Suedeze, la ceremonia de premiere, 14 decembrie 1939

Diploma Premiului Nobel tocmai v-a fost înmânată şi aţi auzit motivele care au condus Academia Suedeză să acorde această distincţie operei dumneavoastră. Aceste motive au fost expuse foarte pe scurt în diplomă şi prin aceasta aţi fost lipsit de numeroase omagii ce vi s-ar fi cuvenit aduse la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel.

Aceste omagii le veţi găsi acum în compania noastră, în simplitatea caracteristică a reuniunilor noastre, dar cu aceeaşi căldură cu care le-aţi fi primit în sala de festivităţi în ziua ceremoniei. Nimeni dintre noi nu cunoaşte limba dumneavoastră maternă: fi nlandeza. Am putut aprecia operele dumneavoastră doar în traduceri, dar nu există niciun dubiu asupra măiestriei dumneavoastră de scriitor. Aceasta este atât de mare, încât apare cu claritate chiar şi într-o limbă străină. Simplu, concis, obiectiv, fără nicio afectare, limbajul dumneavoastră curge cu limpezimea unui izvor şi refl ectă ceea ce ochiul dumneavoastră de artist a observat.

Aţi ales temele cu cea mai mare gingăşie şi, s-ar putea spune, cu un fel de sfi ală în faţa a ceea ce apare de îndată ca frumos. Doriţi să creaţi frumuseţea din ceea ce există în natură în fi ecare zi şi felul în care izbutiţi să o faceţi atât de des rămâne taina dumneavoastră. Ceea ce vede cineva în opera dumneavoastră nu poate fi văzut la masa de lucru

(20)

20 / D^ISCURS

a unui scriitor, ci pe şevaletul unui acuarelist şi, privind peste umărul dumneavoastră, acel cineva o să-şi obişnuiască privirea ca să vadă lucrurile în alt fel. Uneori, când pictaţi peisaje şi nori în soarele verii, uitaţi de teama de a înfrumuseţa prea tare lucrurile şi atunci utilizaţi arta muzicală cu o mână de maestru. Această caracteristică, înclinaţia dumneavoastră pentru ceea ce este simplu şi tipic, se întâlneşte, de asemenea, în descrierea omului. Această descriere îşi găseşte satisfacţii în redarea vieţii de fi ecare zi a ţăranilor, puternic legaţi de pământul de la care îşi trag puterea. Când este vorba de acţiune, arătaţi o măestrie asemănătoare, iar efectul este pro- dus cu mijloace simple.

În ceea ce priveşte cea mai omagiată operă a dumnea- voastră, aţi spus câteva cuvinte pe care nimeni altul nu le-ar fi putut găsi: „Tot ce vine în atingere cu Silja este în general de o magnifi că neînsemnătate.“ Niciun artist nu poate merge mai departe în dorinţa de a rămâne pe deplin în crezător în realitatea lucrurilor. Astfel, dumneavoastră v-aţi reprezentat propriul popor fără nici cea mai mică împodobire a realităţii.

În această clipă, chiar şi numele ţării dumneavoastră este respectat pretutindeni. Aşa simplu cum l-aţi văzut, poporul dumneavoastră a găsit el însuşi resurse de putere, eroic şi măreţ în curajul său, încrezător în datoria sa dusă până la capăt, până la moartea pe care o înfruntă fără să tremure.

În mulţumirile noastre pentru ceea ce ne-aţi oferit, gându- rile noastre merg mai departe, ele merg cu toată admiraţia noastră şi cu toată emoţia către poporul dumneavoastră, către naţiunea dumneavoastră.

Din Nobel Lectures, Literature 1901-1967, Editor Horst Frenz, Elsevier Publishing Company, Amsterdam, 1969

(21)

Prezentare a operei lui Frans Eemil Sillanpää de către Per Hallström, Secretar Permanent

al Academiei Suedeze

Frans Eemil Sillanpää îşi alege temele romanelor şi nu velelor sale, care sunt aproape exclusiv despre ţinutul său natal (o regiune mică locuită de ţărani fi nlandezi), din măruntele şi neînsemnatele împrejurări în mijlocul cărora a crescut. De la primele începuturi ale operei sale a căutat să reprezinte realitatea faptelor pe care le vedea în jurul său, în modul cel mai adevărat şi mai complet, în detaliile cele mai minuţioase, fără a evita banalul sau chiar urâtul care ar fi putut să-i rănească privirea. Opera sa constă într-o descriere naturalistă cu o mare deschidere către interpretări psi- hanalitice asupra faptelor, trăirilor şi personajelor. El a satisfăcut cerinţele estetice prin calităţile sale stilistice unice.

Stilul său este unul artistic, concis şi simplu, limpede şi lucid, personal şi de o înaltă expresivitate. Chiar şi în traducere oricine poate observa măiestria pe care i-au recu- noscut-o compatrioţii, măiestria limbajului cu un fond livresc mai degrabă redus. Calităţile sale stilistice sunt cele mai fermecătoare în descrierile naturii, pentru că aici bucu- ria artistului îşi găseşte domeniul cel mai vast. În ceea ce priveşte destinele umane descrise, nu este prea mult loc pentru bucurie. Cel mai adesea ele sunt pictate în culori întunecate, dar forţa lui artistică nu lipseşte nicicând.

Romanul care i-a adus o creştere a reputaţiei a fost probabil turul său de forţă ca abil şi amar pictor al vieţii. El

(22)

22 / P^REZENTARE

datează din dezastruosul an 1918 şi a fost scris sub presiu- nea evenimentelor la care autorul a fost martor al războiului civil dintre naţionalişti şi comunişti. Sillanpää i-a lăsat pe alţii să descrie aspectele eroice ale războiului civil, elibe rarea de sub dominaţia rusească, pentru că el nu a crezut în ati- tudinile măreţe. Dedicându-se frământărilor sociale, el a căutat să explice pe cont propriu motivele şi împrejurările care au dus la catastrofă. A trăit multă vreme prin aceste idei şi nu le-a părăsit niciodată, indiferent spre ce l-au condus.

Și-a numit cartea Hurskas kurjuus (1919) (Sfânta mize- rie) în amintirea condiţiilor extrem de paupere în care trăia o mare parte a poporului fi nlandez, parte în care şi el a crescut şi de care s-a simţit strâns legat. Aceşti ţărani culti- vau terenuri neîndestulătoare aparţinând unor proprietari de pământ cărora le erau pe jumătate iobagi, fără a avea niciun contract care să le dea drepturi. Soarta lor depindea în totalitate de bunul plac al acestor mici tirani. A numit această moştenire umilă pentru că era acceptată cu resem- nare placidă colorată religios, ca un destin de neocolit. […]

Poeticitatea devine cu adevărat marcantă într-un roman de mai târziu, tratând un destin feminin de acelaşi tip cu cel al personajului central din Sfânta mizerie, şi anume Nuo- rena nukkunut (1931), Silja sau O soartă zbuciumată, opera lui Sillanpää care a fost cel mai mult admirată. Silja provine dintr-o familie condamnată inevitabil la ruină, dar creşte în tr-o sărăcie mai puţin lucie şi fără a cunoaşte urâţenia vieţii. Nu a fost deformată de soarta nefericită din copilărie, şi-a păstrat personalitatea pătrunsă de puritate şi delicateţe instinctive. Copila s-a deschis ca o fl oare în măreţia miezu- lui de vară, cu întreaga frumuseţe şi frăgezime a anotimpu- lui, în lumină nesfârşită, la malul lacurilor limpezi şi albastre.

A apărut ca un simbol al acelei scurte şi încântătoare veri fără a părea neobişnuită pentru lumea de ţărani săraci în care muncea să-şi câştige pâinea.

(23)

P^REZENTARE/ 23 Povestea Siljei este destul de simplă, dar foarte sem ni- fi cativă. După ruinarea familiei sale, ea devine slujnică, dar nimic din brutalitatea şi urâciunea din noul său mediu nu poate să întineze simţirile sale. Trece prin tot ce e mai rău fără a se lăsa atinsă de răutate.

Ea poate chiar să trăiască propria poveste de dragoste, dar aceasta este la fel de scurtă şi evanescentă ca un fl uture.

Stu dentul care devenise nedemnul său iubit a părăsit-o aproape imediat, dar ea a păstrat cele mai încântătoare amin- tiri în urma acestei iubiri şi şi-a îndurat singurătatea fără a se plânge cât de puţin.

În războiul din anul 1918, Silja şi-a dovedit hotărârea şi curajul în împrejurări periculoase. A făcut o faptă bună, dar a trecut-o sub tăcere, discretă şi tăcută cum a fost tot- deauna. Când tuberculoza congenitală a început să-şi facă simţite efectele, nu a resimţit teamă. Recunoscătoare pentru ora de neuitat pe care i-a dăruit-o viaţa, a aşteptat sfârşitul cu o dulce şi tăcută demnitate. Pentru a nu-i molipsi şi pe alţii de boala ei, şi-a luat puţinele lucruri şi şi-a găsit refu- giul într-o spălătorie de pe pământul stăpânilor ei. Mai de parte nu a mai avut nicio altă grijă.

Acolo a fost mai singură ca oricând, fără a spera nimic, cu excepţia sfârşitului despre care ştia că este aproape, dar s-a simţit fericită şi liberă. S-a pregătit pentru marea aventură visând la tot ce a găsit frumos, totul atât de simplu în sine, dar înfrumuseţat de lumina dragostei pe care a trăit-o cu adevărat. Adesea a plutit în visele sale în fericirea eternă de dincolo.

În acest episod, amarul realist a găsit bucurie în găsirea frumuseţii naturii umane şi, eliberat de toate doctrinele psiha- nalitice, a rămas cu simplitate poet şi a fost capabil să creeze poezie curată cu o jerbă de măreţie.

Dincolo de acestea, numai în descrierea peisajelor rurale a mai înfl orit atât de bogat măreţia artei lui Sillanpää şi numai atunci când a ales temele cele mai simple cu putinţă,

(24)

24 / P^REZENTARE

evitând tot ce poate încânta ochiul din prima clipă, fără a se lăsa sedus el însuşi de culorile frumuseţii convenţionale.

Cu delicateţea unui pictor, el a dorit pur şi simplu să redea frumuseţea a ceea ce un privitor obişnuit trece cu vederea.

În ultimul său roman important Ihmiset suviyössä (1934) (Oameni într-o noapte de vară), autorul lasă toate restricţiile să cadă şi îngăduie naturii ţării sale de baştină să pătrundă oriunde în opera sa. Sunt peisaje ample cu verdeaţă proas- pătă, cu lacuri sclipind azurii şi, mai presus de toate, farmecul luminii zilelor şi al nopţilor surprinse în cele mai pregnante momente ale lor. Spaţiul capătă perspectivă şi se lărgeşte în tablourile sale.

Din Nobel Lectures, Literature 1901-1967, Editor Horst Frenz, Elsevier Publishing Company, Amsterdam, 1969

Traducerea discursului şi a prezentării – Horia Gârbea