DIAVOLUL
Note pentru o viitoare diabologie
Giovanni Papini s-a născut în 1881 la Florenţa, unde a urmat cursurile şcolii elementare, apoi, vreme de patru ani, cursurile Şcolii Normale.
Auto didact fervent, îşi satisface pasiunea pentru enciclopedism cu cărţi din bibliotecile florentine. Începe de timpuriu o vastă activitate publicistică, întemeind reviste literare şi filozofice şi colaborând la cele mai importante cotidiane şi reviste italiene. Debutează editorial în 1906 cu volumul de proză scurtă Il tragico cotidiano(Tragicul cotidian) şi cu eseul Il crepuscolo dei filosofi(Amurgul filozofilor), în care dezvoltă pentru prima dată tema iraţionalismului vitalist. Traduce lucrări ale unor importanţi filozofi (G. Berkeley, A. Schopenhauer), editează operele unor gânditori italieni (T. Cam panella, P. Sarpi, F. Guicciardini) şi antologii de literatură italiană.
Îi apar mai multe volume de proză scurtă, între care Parole e sangue(Cu - vinte şi sânge) şi Buffonate (Bufonerii). În 1912 publică romanul auto - biografic Un om sfârşit, iar în 1915 volumul de eseuri Maschilità (Bărbăţie);
un an mai târziu, publică volumul de eseuri Stroncature(Demolări), al cărui titlu exprimă furia critică a generaţiei sale. În deceniul al treilea, pu - blică în paralel mai multe volume de eseuri – între care Storia di Cristo (Istoria lui Cristos), expresia reconvertirii sale la catolicism – şi de poezie, iar în 1931 romanul Gog, cea mai celebră carte a sa. Susţinător al regi mului mussolinian, devine membru al Academiei Italiene şi director al Institutului Naţional de Studii asupra Renaşterii. Vederea din ce în ce mai slăbită îl obligă în cele din urmă să-şi dicteze textele, dar publică în continuare portrete şi monografii dedicate unor artişti italieni şi străini, eseuri şi articole în presă. Marginalizat după război, continuă să publice proză, eseuri şi articole. În 1951 îi apare Il libro nero. Nuovo diario di Gog (Cartea neagră. Nou jurnal al lui Gog), iar în 1953 Diavolul. Note pentru o viitoare diabologie. Moare în 1956.
GIOVANNI PAPINI
Diavolul
Note pentru o viitoare diabologie
Traducere din italiană de CORINA ANTON
Redactor: Vlad Russo Coperta: Ioana Nedelcu
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cristina Jelescu
DTP: Iuliana Constantinescu, Dan Dulgheru
Tipărit la Fedprint
Giovanni Papini Il diavolo
copyright © by Eredi di Giovanni Papini All rights reserved.
© HUMANITAS, 2013, pentru prezenta versiune românească
ISBN 978-973-50-4231-8 Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro Comenzi telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509
Cuprins
Prezentare. . . 9
I. NECESITATEA DE A-L CUNOAŞTE PE DIAVOL 1. Intenţia autorului . . . 13
2. Tragedia creştină . . . 17
3. Diavolul, stăpânul oamenilor . . . 18
4. Diabologie şi demonologie . . . 21
II. ORIGINEA ŞI NATURA DIAVOLULUI 5. Diavolul interior . . . 24
6. Satana s-a creat pe sine? . . . 27
7. Diavolul este fiul omului? . . . 28
8. Un rege transformat în Lucifer . . . 28
9. Treimea diabolică . . . 31
10. Diavolul pretutindeni . . . 31
III. RĂZVRĂTIREA SATANEI 11. Lucifer s-a răzvrătit din invidie faţă de om . . . 33
12. Diavolul voia să fie Cristos? . . . 35
13. Lucifer a căzut din nerăbdare? . . . 39
14. Prima vină a Satanei . . . 40
15. Trufia Diavolului . . . 42
16. Înfrângerea Satanei . . . 43
17. „Non serviam“ . . . 46
18. Cine este adevăratul responsabil pentru căderea Satanei? . . . 47
IV. CĂDEREA SATANEI ŞI DUREREA LUI DUMNEZEU
19. Căderea Satanei şi durerea lui Dumnezeu . . . 50
V. DUMNEZEU ŞI DIAVOLUL 20. Diavolul şi ateismul . . . 58
21. Satana ca Dumnezeu? . . . 59
22. Dumnezeu îl imită pe Diavol? . . . 60
23. Cei doi ispititori . . . 61
24. Satana ca agent al lui Iahve . . . 64
25. Înşelătorul înşelat . . . 65
26. Diavolul, datornicul lui Dumnezeu . . . 69
27. Diavolul, opusul lui Dumnezeu . . . 70
VI. CRISTOS ŞI SATANA 28. Cristos şi Satana . . . 72
29. Diavolul, fratele Cuvântului? . . . 74
30. Isus se tutuieşte cu Diavolul . . . 75
31. Prima ispitire a lui Isus . . . 76
32. A doua ispitire a lui Isus . . . 77
33. A treia ispitire a lui Isus . . . 79
34. În ce fel a sublimat Cristos ispitele Diavolului . . . 80
35. Demonii l-au răstignit pe Cristos din ignoranţă? . . . 83
36. Sărutul lui Iuda . . . 84
VII. DIAVOLUL ŞI SLUJITORII DOMNULUI 37. Diavolul şi Arhanghelul Mihail . . . 87
38. Satana şi Moise . . . 88
39. Diavolul şi Sfinţii . . . 89
40. Diavolul în sutană . . . 90
41. Doi papi care au avut legături cu Diavolul? . . . 93
VIII.DIAVOLUL ŞI OAMENII 42. Ispitirea lui Adam . . . 96
43. Adam răsplătit . . . 99
44. Călcâiul Evei . . . 102 6 cuprins
45. În ce fel îi ispiteşte Diavolul pe oameni . . . 106
46. Întruchipările Satanei . . . 109
47. Diavolul şi Don Giovanni . . . 111
48. Diavolul şi Raiul pe pământ . . . 112
49. A vorbi cu Diavolul . . . 113
50. Diavolul şi imbecilii . . . 114
51. Diavolul lapidat . . . 115
52. Răzvrătirea împotriva Satanei . . . 116
IX. PRIETENII DIAVOLULUI 53. Vrăjitori şi vrăjitoare . . . 120
54. Pactul cu Diavolul . . . 122
55. Închinătorii la Diavol . . . 125
56. Apologistul Diavolului . . . 126
X. DIAVOLUL ŞI LITERATURA 57. Diavolul şi poeţii . . . 129
58. Diavolul şi titanismul romantic . . . 130
59. Copilul Byron şi Diavolul . . . 131
60. Cel care l-a cântat pe Ahriman . . . 131
61. Diavolul şi romancierul american . . . 135
62. Cărţi inspirate de Diavol . . . 136
63. Pământul satanic al făgăduinţei . . . 139
64. Diavolul şi arta . . . 145
65. Diavolul şi muzica . . . 150
XI. DIAVOLII STRĂINI 66. Diavolul egiptean . . . 153
67. Diavolul persan . . . 155
68. Diavolul indian . . . 156
69. Diavolul grec . . . 159
70. Diavolul musulman . . . 163
XII.ÎNFĂŢIŞAREA ŞI OBICEIURILE DIAVOLULUI 71. Urâţenia Diavolului . . . 166
72. Frumuseţea şi nobleţea lui Lucifer . . . 167 cuprins 7
73. Satana ca un fulger . . . 169
74. Diavolul şi focul . . . 170
75. Diavolul ca şarpe . . . 171
76. Portrete moderne ale Diavolului . . . 172
77. Diavolul linguşitor . . . 176
78. Bucuriile Diavolului . . . 178
79. Diavolul poate ierta? . . . 179
XIII. UTILITATEA DIAVOLULUI 80. Diavolul este necesar? . . . 181
81. Tot răul vine de la Satana? . . . 183
82. Diavolul ca eliberator de rău . . . 186
83. Diavolul şi pâinea fără sudoare . . . 187
XIV.SFÂRŞITUL DIAVOLULUI 84. Diavolul redevine înger? . . . 189
85. Diavolul va fi mântuit? . . . 190 8 cuprins
Prezentare
Despre Diavol s-au scris sute de volume. N-aş fi avut în - drăzneala de a mai scrie încă unul dacă n-aş fi fost sigur că volu - mul meu este diferit de toate celelalte. Diferit ca intenţie, diferit ca spirit, diferit, măcar în mare parte, ca metodă şi conţinut.
Ca să spun esenţialul chiar de la început, cred că pot afir - ma că aceasta este prima carte despre Diavol scrisă de un creş - tin în sensul cel mai profund al creştinismului.
Această carte nu este:
o istorie a părerilor şi credinţelor cu privire la Diavol;
o trecere în revistă mai mult sau mai puţin erudită sau mai mult sau mai puţin distractivă a legendelor antice şi moderne despre Diavol;
o aridă tratare conceptuală în spiritul scolasticii tradiţionale;
un breviar de asceză pentru apărarea sufletelor de capcanele şi asalturile demonului;
o culegere de sfinte invective sau de atacuri oratorice îm po - triva vechiului Duşman;
o istorie a reprezentanţilor pe pământ ai Diavolului, adică a magilor, a ocultiştilor şi a altora de acest fel;
o orgie romantică de literatură satanistă cu respectivele litur - ghii negre şi alte tâmpenii;
o elucubraţie metafizică asupra problemei răului, după cum a făcut kantianul Ehrard;
şi, în fine, nu este, după cum i s-ar putea părea cititorului gră - bit, o apărare a Diavolului.
Mi-am propus în special, mânat de un sentiment de cari - tate şi milă, să studiez, eliberându-mă de prejudecăţi şi de rezer - ve, următoarele probleme:
adevăratele cauze ale răzvrătirii lui Lucifer (care nu sunt cele în care se crede de obicei);
adevăratele relaţii dintre Dumnezeu şi Diavol (mult mai cordiale decât se crede);
posibilitatea ca oamenii să încerce să-l facă pe Satana să revi - nă la condiţia sa iniţială eliberându-ne pe noi toţi de ispita răului.
În ceea ce priveşte primele două probleme, am încercat mereu să-mi întemeiez observaţiile pe textele din Vechiul şi Noul Tes - tament, pe scrierile Părinţilor Bisericii, filozofilor şi scriitorilor creştini. În ceea ce priveşte ultima problemă, m-am mulţumit să fac aluzie la circumstanţe şi speranţe care, deşi nu sunt con - firmate de dovezi dogmatice, mi se par în perfectă armonie cu concepţia asupra unui Dumnezeu definit ca Iubire absolută.
Cititorii vor găsi în această carte multe noutăţi. Însă tre - buie să-i avertizez că multe dintre aceste noutăţi le vor apărea ca atare numai acelora care nu cunosc suficient patristica şi literatura creştină.
Până în secolul al XVI-lea, libertatea de interpretare a dog - me lor a fost mult mai mare decât astăzi şi decât ne închipuim acum; trebuie să observăm că nu toate opiniile care nu atin geau nu cleul dogmei au fost considerate eretice de Biserică. Să ob - ser văm şi că o asemenea libertate de speculaţie teologică şi filo - zofică a înflorit tocmai în secolele în care Biserica creştină era însufleţită de o credinţă mai fierbinte şi mai puternică decât astăzi.
De aceea, sper că păzitorii cinstiţi ai dreptei credinţe nu vor fi prea scandalizaţi de anumite expresii îndrăzneţe ale speranţei mele creştine şi că vor acorda mai multă atenţie spiritului şi in - tenţiei mele decât anumitor vehemenţe ale literei.
Această carte este rezultatul unor lecturi şi cercetări care au durat câţiva ani. Însă nu de puţină vreme am fost atras de pro - 10 diavolul. note pentru o viitoare diabologie
blema relaţiilor dintre Diavol şi oameni. Încă din 1905 – adică de când aveam doar 24 de ani – am scris două piese de teatru cu subiect fantastic intitulate Demonul mi-a spusşi Demonul ispitit, care au fost publicate în volumul Tragicul cotidian1. Această idee nu m-a părăsit niciodată, aşa încât în 1950 am scris o scurtă dramă în trei părţi – Diavolul ispitit– care a fost transmisă de două ori de Radiodifuziunea italiană şi pe care acum o public din nou în apendicele acestei cărţi*.
Fireşte, din 1905 până în 1953 concepţia mea cu privire la Satana s-a schimbat aproape total. Creştinismul a schimbat motivele acestei atracţii, dar poate simpatia mea din tinereţe faţă de Îngerul Căzut avea semnificaţia unei premoniţii. Şi De - monul face parte din lumea supranaturală şi creştină.
Se poate intra în împărăţia lui Dumnezeu şi pe poarta nea - gră a păcatului.
Subscriu şi trec în contul meu aceste curajoase cuvinte ale lui Graham Greene: „Acolo unde Dumnezeu e mai prezent, tot acolo se află şi vrăjmaşul lui; şi, dimpotrivă, acolo unde vrăjmaşul e absent, ne pierdem nădejdea de a-l găsi pe Dum - nezeu. Am fi ispitiţi să credem că Răul este umbra purtată a Binelui, în perfecţiunea sa şi că într-o bună zi vom reuşi să înţelegem chiar umbra.“
Această carte le este dedicată tuturor acelor prieteni care în taină nu-mi sunt şi puţin duşmani şi tuturor acelor duş - mani care mi-ar putea deveni, poate chiar mâine, noi prieteni.
Dar o dedic mai ales acelor cititori, de aproape sau de de - parte, care sunt înzestraţi în acelaşi timp cu o inteligenţă as cu - ţită şi cu bună-credinţă.
G.P.
prezentare 11
1.Il tragico quotidiano, Lumachi, Florenţa, 1906, pp. 39-51. Încă din 26 aprilie 1903 ţinusem o comunicare despre Adoratorii Diavolului(yazizi) în faţa Societăţii Italiene de Antropologie din Florenţa. Acest lucru este consemnat în Archivio per l’Antropologia ed Etnologiadin acel an.
* Prezenta ediţie nu cuprinde şi piesa lui Papini. (N.t.)
I
Necesitatea de a-l cunoaşte pe Diavol
1.Intenţia autorului
Există, în lumea marilor religii, o Fiinţă aparte care nu este nici animal, nici om şi cu atât mai puţin Dumnezeu. Totuşi, această Fiinţă se slujeşte de animale, şi-i aserveşte pe oameni şi îndrăzneşte să se măsoare cu însuşi Dumnezeu. Potrivit dog - mei creştine, este un înger care conduce o legiune de îngeri, dar un înger căzut, desfigurat, blestemat.
El este urât chiar şi de cei care au promis să-şi iubească duş - manii; de el se tem tocmai aceia care sunt cei mai diferiţi şi mai îndepărtaţi de el, adică sfinţii; i se supun şi îl imită toc - mai aceia care nu cred sau susţin că nu cred în existenţa sa.
De câteva secole încoace, teologii de-abia mai şoptesc câte ceva despre el, de parcă s-ar ruşina să creadă în prezenţa sa
„reală“ sau de parcă s-ar teme să-l privească în faţă, să-i cer ce - teze esenţa. Părinţii Bisericii şi scolasticii vorbeau mult despre el şi îi dedicau tratate întregi. În schimb, astăzi, şovăielnicii lor urmaşi se mulţumesc să vorbească despre el în trecere, în capitolul despre îngeri şi despre păcatul originar, aproape cu reţinere sau cu pudoare, de parcă s-ar teme să nu scandalizeze
„spiritele“ libere care au izgonit din „societatea aleasă“ a inte - lighenţiei „superstiţiile medievale“.
Într-adevăr, filozofii nu binevoiesc aproape niciodată să cheme acea fiinţă pe numele său adevărat, deşi nu pot să nu vor - bească despre el sub nume mai abstracte şi deci mai „decente“.
Unul dintre ei, faimosul Alain, scria, cu un aer satisfăcut, în
1921: „Diavolul a avut aceeaşi soartă cu a tuturor apariţiilor…
Nici războiul, după câte am văzut, nu i-a redat viaţa diavolului şi coarnelor sale.“1Deoarece Diavolul, pentru acest raţionalist trufaş şi peremptoriu, era o „apariţie“, adică ceva vizibil pentru simţuri şi, întrucât nu îşi mai arată coarnele şi copitele de ţap, înseamnă că a încetat să mai existe. După cum ştim, im beci - litatea filozofilor „profunzi“ este atât de mare, încât este depă - şită numai de infinita milă a lui Dumnezeu.
Dar poeţii şi prozatorii, adică artiştii, mult mai sensibili la efluviile spirituale şi care cunosc viaţa omenească şi supraome - nească mai bine decât cei care jonglează cu „concepte“, nu sunt de aceeaşi părere. De câteva secole poeţii au ocupat deja locul părăsit de teologi şi filozofi. De secole sunt atraşi de teri - bila imagine a marelui Duşman, de măreţia sa întunecată, de tristeţea sa atroce. Chiar şi astăzi, în cele mai divine poeme, în cele mai întunecate tragedii, în cele mai introspective romane, în rafinatele mitologii ale moraliştilor şi imoraliştilor şi chiar şi în peliculele cinematografice de calitate sau triviale, Îngerul Fulgerat este prezent şi vorbeşte, sub orice înfăţişare şi în orice ipostază. Poporul îl aminteşte încontinuu, îi rosteşte zilnic numele, chiar dacă nu este întotdeauna conştient că trăieşte sub stăpânirea sa.
Încă de acum treizeci de ani, aşa-zişii „oameni culţi“, ad - mi nistratorii intelighenţiei burgheze, nu se ocupau de el sau făceau o grimasă plictisită la auzul numelui său, ca şi cum ar fi fost vorba despre un vechi personaj al teatrului de marionete.
Astăzi lucrurile s-au schimbat mult. Nici impresarii „spiritului pur“, nici literaţii aflaţi în slujba „lumii bune“ nu mai surâd.
Până şi teologii încep să discute despre el pe faţă, fără eufe mis - me prudente. Demonul şi-a recăpătat dreptul la cetăţenie în republica culturii. După dezlănţuirea celor două războaie, după saturnaliile urii şi ferocităţii, după atâtea dovezi şi con firmări
1. Alain, Propos sur la Religion, Rieder, Paris, 1937, p. 64.
14 diavolul. note pentru o viitoare diabologie
ale influenţei şi puterii sale, Satana este recunoscut nu doar ca o creaţie poetică, ci şi ca unul dintre protagoniştii istoriei.
În ciuda acestei reapariţii în sfera adevărului sau a verosi - milului, Diavolul este încă puţin cunoscut. Această fiinţă in - famă şi totuşi faimoasă, invizibilă şi totuşi omniprezentă, ba negată, ba adorată, ba temută, ba defăimată, care şi-a avut preoţii şi poeţii săi, curtenii şi martirii săi, este încă mai mult populară decât înţeleasă, mai mult înfăţişată decât analizată.
Pe Diavol trebuie să-l privim cu ochi noi şi să-l abordăm în - tr-un spirit nou. Nu cu slugărnicia magului care vrea să pro - fite de el sau cu spaima credinciosului care vrea să se apere de el, ci cu ochii şi cu spiritul creştinului care vrea să fie creştin până la ultimele consecinţe – chiar şi cele mai temerare – ale creştinismului.
Această fiinţă se numeşte în ebraică Satana, adică Duş ma - nul, Vrăjmaşul; în greacă se numeşte Diavolul, adică Acuza - torul, Calomniatorul. Dar îi este îngăduit creştinului să-l urască pe duşman? Le este îngăduit celor cinstiţi să-l calomnieze pe calomniator?
Până acum, creştinii n-au fost suficient de creştini faţă de Satana. Se tem de el, fug de el sau se prefac că-l ignoră. Dar dacă teama poate, uneori, să-i salveze de ispitele sale, cu sigu - ranţă nu este o armă de salvare pentru viitor şi pentru ceilalţi oameni. Cristos, prototipul divin al creştinului, a vorbit cu Satana vreme de patruzeci de zile şi a acceptat sărutul aceluia în care Satana se încarnase pentru a-l conduce la moarte.
Şi mai periculoasă decât teama este indiferenţa, care sfâr şeş - te, de cele mai multe ori, prin a deveni complicitate vinovată la ofensivele diabolice. Cine nu stă de veghe este copleşit şi cap turat mai uşor. Şi de această dată tot un poet a ghicit ade - vărul: „Cea mai reuşită viclenie a Diavolului – a scris Baude - laire – este de a ne convinge că nu există.“
Nici prin teamă, nici prin ignoranţă nu putem să-l supri - măm pe Stăpânitorul lumii acesteia, care îşi face simţită tot mai mult înspăimântătoarea dominaţie. Pentru a elibera poporul necesitatea de a-l cunoaşte pe diavol 15
creştin o dată pentru totdeauna de Demon, este mult mai in dicat şi mai conform cu porunca evanghelică a iubirii să încercăm să-l cunoaştem mai bine şi mai profund, nu pentru a cădea în mrejele sale sau pentru a lua parte la acţiunile lui, ci pentru a ne păzi mai bine, pentru a încerca să-l facem să revi - nă la natura sa originară.
A înţelege este primul pas către iubire. Creştinul nu poate şi nu trebuie să iubească în Satana răzvrătirea, răul şi păcatul, dar poate şi trebuie să iubească în el creatura cea mai nefe - ricită din întreaga creaţie, pe conducătorul şi simbolul tuturor duşmanilor, pe arhanghelul care cândva a fost cel mai apro - piat de Dumnezeu. Poate numai dragostea noastră l-ar putea ajuta să se salveze, să redevină ce a fost la început: cel mai de - săvârşit dintre spiritele creştine. Salvându-l pe el de ura tutu - ror creştinilor, toţi oamenii vor fi salvaţi pentru totdeauna de ura sa.
Cristos i-a iubit pe oameni, şi pe cei răzvrătiţi, şi pe cei corupţi, şi pe cei cruzi, până într-acolo încât a luat asupra Sa toate păcatele noastre, până într-acolo încât a murit pentru noi de o moarte infamă. Oare nu cumva El a vrut să ne eli be - reze din robia Demonului şi în speranţa că oamenii, la rândul lor, îl vor putea elibera pe Demon de osânda sa? Oare nu cum va Cristos i-a mântuit pe oameni pentru ca aceştia, dato - rită poruncii Sale de a-i iubi pe duşmani, să fie demni să vi - seze cândva la mântuirea celui mai fatal şi mai îndărătnic duşman?
Un creştin adevărat nu trebuie să fie rău nici măcar cu cei răi, nu trebuie să fie nedrept nici măcar cu cei nedrepţi, nu tre - buie să fie crud nici măcar cu cei cruzi, ci trebuie să-l ispi - tească să facă bine şi pe cel care ispiteşte la rău. Trebuie deci să ne apro piem de Satana cu spirit de caritate şi dreptate, nu pen - tru a de veni admiratorii sau imitatorii săi, ci cu intenţia şi cu speranţa de a-l elibera de el însuşi şi astfel de a ne elibera pe noi înşine de el. Poate că el nu aşteaptă decât un gest de iubire creş tină din partea noastră pentru a regăsi în sine puterea de 16 diavolul. note pentru o viitoare diabologie
a-şi renega ura, adică pentru a elibera întreaga lume de dom - nia răului.
Această carte nu este şi nu se vrea o apărare sau o apologie a Satanei. Nimic nu mă dezgustă şi nu-mi repugnă mai mult decât elucubraţiile murdare, idioate şi perverse ale satanismului medieval sau romantic. Detest din tot sufletul asemenea aiu - reli despre sucubi, posedaţi şi tenebre decadente.
Această carte se vrea numai o cercetare mai atentă, mai onestă şi mai senină a originii, sufletului, soartei şi esenţei Diavolului, la fel de îndepărtată de linguşelile ocultiste, ca şi de izbucnirile de mânie pietiste. Vrea să-l înfăţişeze pe Vrăj - maş aşa cum este el cu adevărat, pentru ca adevărul să pregă - tească mântuirea lui şi a noastră.
Până astăzi, Satana a fost fie urât, insultat şi blestemat, fie imi tat, ridicat în slăvi şi adorat. În schimb, această carte îşi propune un scop complet diferit şi nou: acela de a-i face pe creş tini să-l înţeleagă creştineşte.
2. Tragedia creştină
Există o tragedie care a început la începutul vremurilor şi care încă nu a ajuns la sfârşit. O tragedie misterioasă şi în - spăimântătoare, ai cărei spectatori sunt puţini, chiar şi prin - tre creştini.
Are numai trei mari teatre: Empireul, Pământul, Hăul. Are numai trei protagonişti: Dumnezeu, Satana, Omul. Are, ca toate tragediile, cinci acte.
Actul Întâi: Satana se răzvrăteşte împotriva Creatorului.
Actul al Doilea: Satana este învins şi azvârlit în Hău.
Actul al Treilea: Satana, pentru a se răzbuna, îl seduce pe Om şi devine stăpânul său.
Actul al Patrulea: Omul-Dumnezeu, întrupându-se, îl în - vinge pe Satana şi le oferă oamenilor armele necesare pentru a-l învinge la rândul lor.
necesitatea de a-l cunoaşte pe diavol 17