Dilemele regionaliz rii: între federalismul constitu ional
ş
i
personalizarea puterii în numele interesului public*
(Dilemmas of regionalisation: between constitutional federalism
and the personalization of power in the name of public interest)
Emanuel COPILAŞ
Abstract.Public life in Romania is animated by a new subject, the reappraisal of the Constitution. Is it predictable, at least to a certain point, how ample will these changes be and how will they contribute to the improvement of the daily life of Romanian citizens? These are just some of the questions the above mentioned initiative raises. It has become almost a habit for political analysts to regret the population’s lack of civism in problems of general interest. But a strong civil society is improbable in a country with extended and almost continuous economic difficulties. Political rights are absent or at least dysfunctional in the absence of economic rights. This is where the new Constitution could prove its utility: by becoming a federation, Romania could offer an authentic meaning to the extremely used term of regionalization. But how feasible is this project in the present conditions? And what consequences might entail?
Keywords: regionalization, federalization, public interest, civism, democracy.
Chiar şi în absen a unei spe-cializ ri în domeniul dreptului, cum este cazul autorului, problematica revizuirii Constitu iei este un su-biect de interes public, aşa cum au demonstrat-o recent întâlnirile orga-nizate de c tre Asocia ia Pro Demo-cra ia în cadrul Forumului Consti-tu ional la care au participat sau au fost invita i s participe, pe lâng specialişti în drept şi ştiin e politice, şi cet eni, ONG-uri sau reprezen-tan i ai comunit ilor locale – nepu-tând face deci obiectul unei abord ri
exclusiv juridice. Modific rile con-inute în noul proiect de constitu ie ne vor afecta, în calitate de cet eni, pe to i; pe cale de consecin , to i avem un cuvânt de spus în cadrul acestui proces. Chiar dac majori-tatea prefer s îl ignore, concen-trându-se asupra altor priorit i, cum ar fi problemele cotidiene, tot mai frecvente şi tot mai ap s toare.
datorit crizei structurale pe care o parcurgem, a atins cote alarmante. Consecin ele nu vor întârzia s apar . Pe de alt parte, mai putem sau mai avem dreptul s deplângem ritualic incapacitatea societ ii civile de a se coagula în primul rând, apoi de a oferi un r spuns coerent şi arti-culat la prezentele dificult i? Care societate civil ? A ONG-urilor, mass-mediei, universit ilor? Repre-zint membrii acestora majoritatea popula iei României? Nu. Doar o mic , deşi activ , minoritate. În ce m sur se exprim aceast minori-tate în numele întregii societ i este o alt problem . Cum putem, pe de alt parte, pretinde civism şi morali-tate de la muncitorii cu salarii mizere şi contracte de munc de la o lun la alta? Sau de la pensionarii care frecventeaz tot mai des can-tinele sociale şi se împrumut de la o pensie la alta pentru a avea ce mânca? Sau de la milioanele de emigran i? Nu cumva, aşa cum scria Alexandr Zinoviev, „este imoral s ceri cuiva s fie o fiin moral dac -i lipsesc acele minime condi ii de via care-ar permite societ ii s -i pretind moralitate”?
Ce ar putea însemna
federalis-mul constitu ional pentru
România?
În loc s deplângem condescen-dent lipsa de interes pentru proble-mele publice, ar trebui s ne îndrep-t m aîndrep-ten ia c îndrep-tre cauzele sîndrep-trucîndrep-turale care o fac posibil . Tocmai din acest motiv este important revizuirea
exist nicio referin clar , distinct în ceea ce priveşte proprietatea pu-blic . De ce ar fi necesar o astfel de referin ? Pentru c un stat care pro-tejeaz mai mult proprietatea privat decât proprietatea public este un stat fragil, care risc în permanen s fie dezechilibrat de interese parti-culare şi care, mai important, pierde încrederea propriilor cet eni, dimi-nuându-le totodat interesul pentru problemele publice. Asta în cazul în care no iunea de cet ean mai po-sed relevan . Cum poate garanta un stat drepturile politice – plân-gându-se apoi de indiferen a cu care sunt întâmpinate şi de diminuarea constant a particip rii la vot şi nu numai – când nu procedeaz la fel în ceea ce priveşte un minimum de drepturi economice? Noul cod al muncii, în care drepturile angaja ilor au sc zut propor ional în raport cu drepturile angajatorilor, o dovedeşte din plin. Rolul statului nu este numai acela de a se retrage cât mai mult posibil, f când astfel loc liber-t ilor individuale, anliber-treprenoriale şi nu numai: abordarea liberal clasic a civismului presupune c majorita-tea cet enilor sunt informa i, capa-bili de discern mânt în ceea ce pri-veşte problemele publice de impor-tan major şi posesori de sufi-ciente mijloace pentru a duce o via decent , mijloace pe care numai pia a liber le poate asigura. Numai c aceasta reprezint o imagine idi-lic asupra realit ii.
Majoritatea cet enilor români nu s-ar reg si în descrierea de mai sus, ca de altfel majoritatea cet
e-nilor oric rui stat. Rolul statului nu este numai acela de „paznic de noapte”, limitat strict la respectarea legalit ii, ci şi acela de protector al propriilor cet eni. Numai c , aşa cum am observat cu vârf şi îndesat pe parcursul prezentei crize econo-mice, statele au protejat în primul rând interesele private ale marilor corpora ii (Statele Unite) sau ale b ncilor (statele membre ale Uniunii Europene) – în detrimentul interese-lor directe ale propriiinterese-lor cet eni. Sigur, s-a argumentat copios c ma-rile corpora ii înseamn locuri de munc , iar b ncile economiile cet
-enilor: m surile, dureroase dar ne-cesare, ar fi fost astfel luate în inte-res public. Dar când nivelul ş oma-jului creşte, iar Uniunea European preg teşte pârghii legale pentru impozitarea conturilor persoanelor fizice – cât de eficiente s-au dovedit aceste m suri în ultimii cinci ani? De-a dreptul contra-eficiente. Pe ter-men lung, ele vor func iona, suntem constant asigura i. Inconvenientele (şomaj, lipsa de perspective, paupe-rizare, sc derea încrederii în
Mi se va reproşa probabil c nu-mai în statele comuniste exista în Constitu ie o prevedere referitoare la dreptul la munc . Într-adev r, dar nu existau în schimb drepturi poli-tice. Acum, când beneficiem din plin de drepturi politice, am început s le regret m pe cele economice. S ne întoarcem la comunism? Nu cred s existe o solu ie mai nefe-ricit şi mai pu in posibil . S înain-t m în conînain-tinuare cu paşi repezi spre ceea ce a început s fie catalogat tot mai des drept „fundamentalism al pie ei libere”? O solu ie la fel de nefericit , dar din p cate mult mai probabil . De ce nu ne-am inspira, m car par ial, din Constitu ia Germaniei? Articolul 15, intitulat „Socializarea”, stipuleaz foarte clar c „P mântul, resursele naturale şi mijloacele de produc ie pot fi (...) trecute în proprietate public (...) printr-o lege care determin natura şi dimensiunea compensa iei”, caz în care exproprierea se face prin mijloace legale, existând desigur posibilitatea unei medieri în
instan-. Actuala Constitu ie a României nu prevede nici pe departe aşa ceva: binele public este ca şi inexistent. Prevede în schimb (articolul 41, primul paragraf) c „Dreptul la munc nu poate fi îngr dit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupa iei, precum şi a locului de munc este liber ”. Presupozi ia implicit este c statul, care a limitat în trecut alternativele în ceea ce priveşte pro-fesia şi migra ia intern a for ei de munc , nu mai de ine dup 1989 acest drept arbitrar. Perfect de
acord. Dar oare numai statul poate pune piedici în aceast privin ? Angajatorii priva i nu? Iat o între-bare asupra c reia merit s reflect m, mai ales dac inem cont de avantajele care le revin angajato-rilor în conformitate cu noul cod al muncii.
ridi-col : spectrul na ionalist al inamici-lor interni şi externi îşi face sim it deseori prezen a în situa ii tensio-nate tocmai pentru a eluda proble-mele autentice, structurale pe care le înfrunt societatea. Pe de alt parte, regionalizarea se va face pe criterii economice, aşa cum prev d normele europene, în niciun caz pe criterii etnice. S nu uit m c toate statele membre ale Uniunii Europene au semnat un tratat prin care se anga-jeaz c nu vor ridica preten ii de natur teritorial la adresa vecinilor.
Apoi, suveranitatea statului nu va fi cu nimic afectat : distribuirea puterii în societate va deveni mai func ional iar nivelul la care se vor lua deciziile va fi cât mai local cu putin . Se va pune astfel în practic principiul subsidiarit ii, fundamen-tal din punctul de vedere al filoso-fiei politice şi al administra iei pu-blice europene. Aşa cum scrie Chantal Millon-Delsol, subsidiarita-tea „vizeaz dep şirea alternativei între liberalismul clasic şi socialis-mul centralizator, punând în mod diferit chestiunea politico-social . Ea legitimeaz , din punct de vedere filosofic, drepturile-libert i şi re-vine la sursele drepturilor-crean e, ce se presupune a fi fost deturnate de la justificarea lor prim ”, atin-gând totodat „acordul viabil dintre o politic social şi un stat descen-tralizat”1. Avantajul concret, palpa-bil al subsidiarit ii este acela c o parte din impozitele şi taxele per-cepute la nivel local vor r mâne la nivel local, nemaifiind distribuite c tre centru. Autonomia bugetar
astfel ob inut a regiunilor, gestio-nat într-un mod cât mai democratic şi transparent posibil, va impulsiona participarea cet eneasc , demon-strând c politica şi administra ia public se pot face şi de jos în sus, nu numai de sus în jos. Având puterea de a negocia proiecte locale, cet enii vor beneficia de o educa ie civic susceptibil de a le diminua descurajarea şi apatia resim it în raport cu politicul. În termeni gene-rali, actuala falie dintre societate şi politic se va micşora, la fel cum se va micşora şi posibilitatea persona-liz rii puterii, care este considerat tot mai mult, din p cate, un proces firesc.
M sura aceasta, care în teoria poli-tic nu este altceva decât principiul rawlsian al diferen ei (inegalit ile sunt acceptate în m sura în care îi avantajeaz pe cei mai pu in favori-za i) s-ar putea aplica şi în România. Nu în ultimul rând, subsidiaritatea ob inut prin federalizare ar spori competitivitatea între regiuni şi implicit nivelul absorb iei fondurilor europene. Iar dac actualul sistem electoral majoritar ar fi înlocuit cu reprezentarea propor ional , fiec rei regiuni oferindu-i-se de asemenea drept de veto, niciuna dintre acestea nu se va sim i amenin at de c tre vecinii mai puternici sau mai buge-tofagi. Este drept c reprezentarea propor ional asociat federaliz rii necesit un timp mai îndelungat pentru luarea deciziilor, „dar deci-ziile rapide nu sunt neap rat şi deci-zii în elepte”, scrie Arendt Lijphart. „Mai mult, presupusele politici coe-rente produse de guvern rile majori-tariste pot fi negate de alternarea acestor guverne; aceast alternare de la stânga la dreapta şi invers poate atrage modific ri accentuate, prea frecvente şi prea abrupte, ale politi-cii economice”2. Ceea ce România, dac ne gândim numai la fluctua iile taxei pe valoarea ad ugat , experi-menteaz din plin. De asemenea, „democra iile consensuale” care se exercit în statele federale unde func ioneaz sistemul electoral pro-por ional ridic nivelul de partici-pare la vot şi sunt mai bine per-cepute de c tre proprii cet eni comparativ cu cei care tr iesc în democra ii majoritariste3. Asta pe
lâng faptul c elita politic devine la rândul s u mai consensual , mai înclinat spre negociere şi compro-mis. Parc şi asta ne lipseşte, nu? În sfârşit, democra ia consensual sau consocia ional , al c rei caz este reprezentat cu succes de Lijphart, stimuleaz civismul şi cooperarea social prin intermediul integr rii (voluntare) a cet enilor în „grupuri diferite, organizate sau neorgani-zate, cu diverse interese şi puncte de vedere”, fapt pentru care „atitudinile lor vor tinde s fie temperate ca urmare a acestor presiuni psiholo-gice încrucişate. Mai mult, liderii organiza iilor cu o component ete-rogen vor fi supuşi presiunilor po-litice opuse ale acestei situa ii şi vor avea, de asemenea, tendin a de a adopta pozi ii moderate, de mijloc. O astfel de temperare este esen ial pentru stabilitatea politic ”4.
Dup cum bine ştiu politicienii ro-mâni, alegerile se câştig în terito-riu, nu la centru, iar un partid f r sau cu „baroni locali” nemul umi i este, oricât de cinic ar suna, un partid politic în pericol. Iar acestui scop merit s îi fie sacrificat o regionalizare autentic . Dac s-ar fi f cut pe coordonate federale, regio-nalizarea, fie c ar fi înlocuit actua-lele jude e, fie c le-ar fi comasat, fie c ar fi utilizat un alt plan de reconfigurare administrativ-terito-rial – ar fi încorporat cel pu in unul dintre avantajele amintite mai sus, şi anume subsidiaritatea. Altfel nu re-prezint decât un compromis între centrul şi periferia politic , accen-tuând sl biciunea primului şi inca-pacitatea unei reforme autentice. Ca state federate, regiunile ar fi avut o transparen crescut a chelturii banilor publici; absorb ia fondurilor europene ar fi crescut, fie şi numai datorit presiunilor sporite asupra „baronilor locali”, puşi în situa ia de a nu mai blama în permanen autorit ile centrale pentru propriile eşecuri. În plus, pozi ia „baronilor locali” ar fi fost mult mai expus public, aceştia fiind astfel respon-sabiliza i şi vulnerabiliza i deopo-triv . Pe cale de consecin , este foarte probabil ca şi nivelul
corup-iei s fi sc zut. Iar dac s-ar fi ad ugat la acestea şi propunerea de a limita num rul de mandate a tuturor aleşilor la dou , situa ia s-ar fi clarificat şi mai mult. Chiar şi în absen a federaliz rii, materializarea ultimei propuneri (avansat în ca-drul Forumului Constitu ional
patro-nat de Asocia ia Pro Democra ia) ar fi salutar .
Noua Constitu ie are şansa de a dep şi motivele explicit politice da-torit c rora a luat naştere. Prea pu in conteaz structura parlamen-tului, bicameral sau unicameral , respectiv atribu iile preşedintelui în raport cu cele ale guvernului. Acestea sunt probleme de form care nu ating fondul chestiunii, aşa cum am încercat s îl expun în rândurile de mai sus. Primordial , în opinia mea, este recunoaşterea faptului c interesul individual nu poate fi separat integral de interesul colectiv şi nu poate prospera decât împreun cu acesta, aşa cum binecunoscutul filosof al moderni-t ii, Georg Friedrich Hegel, obser-va acum dou secole5. Dac se do-reşte a fi mai mult decât expresia vendetelor politice şi a presiunilor economice interna ionale, noua Constitu ie va trebui s includ explicit prevederi de acest gen. Pentru c altfel risc m s d m tot mai mult credit afirma iei lui Herbert Marcuse: „Cu cât
Personalizarea puterii în
numele interesului public
Dac în prima parte a textului am prezentat şi comentat avantajele federalismului constitu ional pentru reformarea administrativ a statului român, având exemplul Germaniei în minte, în aceast sec iune urmeaz s continui seria de critici la adresa haoticelor şi inconsisten-telor planuri de regionalizare şi s revin asupra fezabilit ii federalis-mului constitu ional de inspira ie german pentru România contempo-ran .
În primul rând, asupra justific rii necesit ii reformei administrative de c tre autoritat ile de la Bucureşti ca fiind impus de c tre Uniunea European . Fals. Actualele regiuni de dezvoltare, f r personalitatea ju-ridic , au fost negociate la sfârşitul anilor 1990 cu Bruxelles-ul pentru creionarea unei eviden e administra-tive a României în perspectiva ade-r ade-rii, nimic mai mult. Siguade-r, ele sunt eficiente pentru o mai dinamic absorb ie a fondurilor europene, dar „România poate accesa fondurile pentru dezvoltare regional f r a fi nevoie de regiuni care s aib statut de unitate administrativ-teritorial . Toate regiunile din România au fost eligibile pentru accesarea fondurilor pentru dezvoltare regional în peri-oada 2007-2013, la fel cum vor fi, cu siguran , în urm toarea perioad de programare, 2014-2020”7.
Jude-ele sunt, cu alte cuvinte, structuri administrative suficiente în acest sens.
Apoi, pe lâng faptul c regiunile nu vor înlocui jude ele, nu vor de ine nici autonomie bugetar . În plus, un am nunt foarte important, dac România dorea realmente s îşi reconfigureze administrativ terito-riul, ar fi trebuit s anun e Comisia European cu cel pu in un an înainte, pentru ca modific rile s pot fi incluse în Nomenclatorul Unit ilor Teritoriale Statistice (NUTS), instrument de lucru utilizat preponderent în politica regional european . Numai c , „în cadrul rundei de revizuire a NUTS din februarie 2013”, Bucureştiul nu a recomandat „nicio modificare a actualei structuri a NUTS (NUTS 2010) pentru urm toarea versiune (NUTS 2013), care va intra în vi-goare la 1 ianuarie 2015”8.
Se pare deci c regionalizarea nu poate fi sus inut cu argumente eco-nomice şi sociale relevante. Este foarte plauzibil ca puterea s urm -reasc prin acest demers crearea unui nou debuşeu pentru clientela politic , reticent , aşa cum am constatat mai sus, la ceea ce ar fi însemnat o regionalizare autentic . Mai mult, se pune la punct un meca-nism prin care clientela politic poate fi nu numai recompensat , ci şi admonestat („baronii locali” sau „jude eni” îşi vor men ine cu efor-turi sporite pozi ia, în cel mai bun caz, dac nu se vor conforma noilor directive).
perso-nalizarea puterii în numele intere-sului public. Dac centrul va conta şi mai pu in în luarea deciziilor locale, tendin e ca nepotismul, co-rup ia şi discre ionarul, în general, se vor amplifica. Deja exist o dispozi ie tot mai îngrijor toare în România înspre utilizarea abuziv şi partizan a literei legii, dispozi ie care, coroborat cu pseudo-regionalizarea deja discutat , nu va face decât s consfin easc subor-donarea interesului general celui privat. Iar sistemul votul uninominal introdus în 2008 îi favorizeaz deja pe potenta ii locali, tot mai pu in supuşi constrângerilor partidelor politice. Consecin ele, impulsionate de marasmul economic general, nu vor întârzia s apar : accentuarea precarit ii sociale, distribuirea arbi-trar a reurselor, diminuarea conti-nu a implic rii cet eaconti-nului în via a politic şi fragilizarea democra iei în ansamblu.
Suntem pe cale s experimen-t m, ar afirma Hegel, una din mulexperimen-ti- multi-plele forme ale vicleniei ra iunii: progresul Spiritului în istorie se face şi prin reculuri democratice, şi prin obstruc ionarea temporar a liber-t ilor individuale, şi prin perver-tirea interesului public în numele unor interese proprii, chiar dac niciodat recunoscute.
Interesul particular propriu pasiunii nu poate fi (...) desp r it de mani-festarea generalului, c ci generalul rezult din particular, din determinat
şi din negarea acestuia. Particularul este cel care se istoveşte în lupta dintre cele dou , o parte din el fiind
nimicit . Nu ideea general este aceea care, prin contradic ie şi lupt , se expune unui pericol; ea se p streaz neatacat şi nev t mat , în fundalul scenei. În aceasta const ceea ce numim viclenia ra iunii, în faptul c las pasiunile s lucreze pentru ea, cu care prilej tocmai elementul prin care ra iunea ia fiin sufer pierderi şi v t m ri. C ci înauntrul fenomenului, o parte este sortit pieirii, pe când cealalt se afirm . Particularul este de multe ori prea neputincios fa de general, indivizii sunt jertfi i şi abandona i. Ideea (ra iunea, n.m.) pl teşte tribut existen ei şi instabilit ii nu din sine, ci folosind pasiunile indivizilor9.
Sau:
crearea edificiului societ ii ome-neşti, dând prin aceasta dreptului şi ordinii puterea împotriva lor însele10.
Dar teleologia istoric a lui Hegel, oricât de optimist ar fi pe coordonate dialectice, ne poate ajuta oare în situa ia de fa ? Pe termen lung vom fi cu to ii mor i, obişnuia s spun ironic economistul John Maynard Keynes atunci când i se prezentau avantajele economice de durat ale unui sistem economic. Da, ne poate ajuta, în m sura în care începem s ne ajut m noi înşine. Iar asta se poate face numai prin reconstruc ia statului la ini iativa so-cialului, deoarece doar „ca cet ean al unui stat bun ajunge individul s aib ceea ce i se cuvine de drept”11. Iar un „stat bun” se caracterizeaz , oricât ar p rea de contraintuitiv la prima impresie, prin reglement ri detaliate şi ferme care s ofere cât mai pu in spa iu arbitrariului sau a „bunului-plac”, cum îl numeşte Hegel – o caren deosebit de vizibil a României contemporane: „situa ia public trebuie s fie considerat cu atât mai perfect , cu cât mai pu in r mâne de f cut individului pentru sine, dup p rerea sa particular , în compara ie cu ceea ce este orânduit în chip general”12.
Deocamdat , f r concluzii
Atât Germania cât şi România s-au unificat târziu. Ambele au ajuns s investeasc în cultur o doz semnificativ de politic ,
pen-tru a compensa absen a mult doritei statalit i, proces care a condus la configurarea unor autoritarisme po-litice maturate în secolul XX13. Dar între cele dou p r i exist , bine-în eles, diferen e semnificative, pe lâng faptul c , în ceea ce am descris mai sus, România, chiar dac s-a unificat pu in mai devreme, nu a fost decât un epigon al Germaniei. În primul rând, econo-mia Germaniei nu se poate compara cu cea a României. Apoi, comu-nit ile lingvistice ale Germaniei sunt mult mai eterogene decât cele de pe teritoriul României, fapt care creeaz un cadru firesc pentru fede-ralism. Mai departe – nu voi intra în am nunte din ra iuni care in de tema şi dimensiunile prezentului articol – for a şi cultura dreptului, dac îmi este permis exprimarea, sunt mult mai prezente în spa iul german decât în cel românesc. Sigur, prosperitatea social germa-n , deşi destul de sl bit , este ugerma-nul dintre principalii factori ai respec-tului pentru ordinea public ; statele s race sunt şi mai instabile, şi mai pu in dispuse s recunoasc exis-ten a binelui public şi s îl pun în practic prin intermediul dreptului – dar asta este deja o alt discu ie. Ce am încercat s demonstrez pe par-cursul acestui articol este c federa-lizarea nu trebuie respins aprioric pentru viitorul României; în
O întrebare recurent în politic şi în ştiin a politic se refer la legitimitatea înşel rii unui popor în numele unui prezumtiv scop nobil. Am s îl las tot pe Hegel s r s-pund : „un popor nu poate fi înşelat în ceea ce priveşte baza sa ini ial ,
esen a şi caracterul determinat al spiritului s u, dar asupra modului în care el are ştiin de acest spirit şi în care, potrivit acestui mod, el îşi judec ac iunile sale, evenimentele etc – el este înşelat de către sine însuşi”14. Prin spiritul unui popor Hegel în elege capacitatea acestuia de a se reconcilia în sens integrativ şi emancipator cu propriile proiec ii ideatice, cu propria identitate inte-lectual , care la rândul ei este pro-dusul interac iunii dintre alte popoare şi deci alte spirite care converg, de-a lungul desf şur rii istoriei, înspre devenirea emancipa-toare a umanit ii în general, sub
forma Spiritului. Pân atunci, necu-noscându-se pe sine suficient pentru a îşi elimina prejudec ile şi stabili guvern ri adecvate, popoarele se înşeal singure. Pe termen lung îns , Hegel este optimist. În prima sa carte, Fenomenologia Spiritului, autorul ofer un r spuns uşor diferit la întrebarea de mai sus. S sper m c este cel corect: „întrebarea nu serveşte la nimic, c ci este imposibil de a înşela în aceast materie un popor. Aram în loc de aur, moned fals în locul monedei bune pot fi vândute în mod izolat; po i con-vinge pe cineva c o b t lie pierdut este o b t lie câştigat sau pot fi f cute crezute pentru un timp alte minciuni despre lucrurile sensibile sau alte date singulare; dar, în cu-noaşterea esen ei în care conştiin a posed certitudinea nemijlocit a ei înseşi, gândul înşel rii este cu totul înl turat”15.
Note
∗
Textul a ap rut, într-o form prescurtat , şi în revista Observator Cultural.
1
Chantal Millon-Delsol, Statul subsi-diar, Editura EFES, Cluj, 2000, pp. 5-6.
2
Arendt Lijphart, Modele ale demo-cra iei. Forme de guvernare şi func ionare în treizeci şi şase de ări, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 238. 3
Ibidem, pp. 261-262. 4
Arendt Lijphart, Democra ia în societăile plurale, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 26.
5
Vezi G.W.F. Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Editura IRI,
Bucureşti, 1996, pp. 187-189; G.W.F. Hegel, Prelegeri de filosofie a istoriei, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2006, p. 49.
6
Herbert Marcuse, Scrieri filozofice, Editura Politic , Bucureşti, 1977, p. 238.
7
Ana Maria Suciu, „Reforma admi-nistrativ , aceast Fata Morgana a tranzi iei româneşti”, Criticatac, 09. 08. 2011.
8
Gra ian Mih ilescu – „Regiona-lizarea, mari semne de întrebare”, blog Adevărul, 04. 11. 2013.
9
10
Ibidem, pp. 51-52. Subl. în orig. 11
Hegel, Principiile..., p. 166. 12
Ibidem, p. 231. 13
Vezi, în general, Victor Neumann, Essays on Romanian Intellectual History, Editura Institutul European,
Iaşi, Center for Advanced Studies in History, Timişoara, 2013.
14
Ibidem, p. 310. Subl. în orig. 15
G.W.F. Hegel, Fenomenologia Spiritului, Editura IRI, Bucureşti, 2000, p. 318. Subl. în orig.
Bibliografie
Hegel, G.W.F., Fenomenologia Spiri-tului, Editura IRI, Bucureşti, 2000. Hegel, G.W.F., Prelegeri de filosofie a
istoriei, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2006.
Hegel, G.W.F., Principiile filosofiei dreptului, Editura IRI, Bucureşti, 1996.
Lijphart, Arendt, Democra ia în socie-tăile plurale, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Lijphart, Arendt, Modele ale demo-cra iei. Forme de guvernare şi func ionare în treizeci şi şase de
ări, Polirom, Iaşi, 2006.
Marcuse, Herbert, Scrieri filozofice, Editura Politic , Bucureşti, 1977. Millon-Delsol, Chantal, Statul
subsi-diar, Editura EFES, Cluj, 2000.
Neumann, Victor, Essays on Romanian Intellectual History, Editura Institutul European, Iaşi, Center for Advanced Studies in History, Timişoara, 2013.
Resurse Internet
Constitu ia Germaniei Constitu ia României
Mih ilescu, Gra ian, „Regionalizarea, mari semne de întrebare”, blog Adevărul, 04. 11. 2013.
