THE ACTIVE FUTURE OF THE AGED PEOPLE IN SPAIN

„Revista român de sociologie”, serie nouă, anul XXVI, nr. 3–4, p. 207–222, Bucureşti, 2015

VIITORUL ACTIV AL PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN SPANIA

ANTONIO GUTIÉRREZ RESA*

ABSTRACT

THE ACTIVE FUTURE OF THE AGED PEOPLE IN SPAIN

In the following article we try to establish the foundations that support “the active future of the aged people in Spain”. We base our work on data from the National Institute of Statistics (INE), the Statistics Annuary of Spain, the Information System of the System for Autonomy and Dependency Caring (SISAAD) and the Aged People Observatory-Institute of Aged People and Social Services (IMSERSO). Actually, one can notice that, if human beings are linked to production and utility, after 65–70 years of age, the possibilities of happiness can be accomplished now. We try to show that, with the number of people aged over 65 (8 million people in Spain) increasing more than any other group and in acceptable health conditions, the context is more reasonable and facilitates an active future of the aged people. That is, the development of a process of optimization of health, participation and security opportunities, aiming at bettering the quality of life according as people age. We maintain that aging is not necessarily negative, the chronological age being a more and more unsatisfactory criterion. In the following pages we show the undeniable reality that we are going to live longer and probably in better conditions. Nevertheless, according to our data, it is convenient to distinguish from now on between people of 65 to 79 years and people of 80 and more. This stems, above all, from the domination of the dependency situations which go unsolved in Spain, despite the Law No. 6 of 2006. The article presents those services (IMSERSO) which promote the active ageing: nurseries and clubs, vacations and thermal therapy, universities for aged people, accessibility programs and telealarms. Also presented are those services of familial solidarity promotion and maintaining: home help, residences, day nurseries and familial support services. The available data show the insufficiency of the aforementioned services in Spain. Therefore, we can say that the clearly pro-active services have a long way to go, except in the case of university programs for aged people. Consequently, it is necessary to remodel the ensemble of social services designed for primary and long term care, above all. It would be necessary that the pro-active social services establish a contact with aged people NGOs, given the constant increasing of volunteership among people over 65. Thus,

*

we conclude by saying that the bases of the active future of aged people are related to a context which should be made more favourable, favouring different lifestyles in different life periods and facilitating, progressively, a satisfactory active future for aged people.

Keywords: aged people, life quality, dependence, pro-active social services.

1. ÎN LOC DE INTRODUCERE

Merită amintit faptul că Cicero, în De Senectute (2001), îi dedica prietenului său Titus Pomponius Atticus o largă reflec ie asupra vie ii şi amurgului acesteia într-o societate – cea romană – pu in favorabilă bătrânilor, cărora li se imputau rele şi lipsuri, ignorându-li-se atuurile şi posibilităile. Aceasta se întâmpla deja în secolul I î.Hr., când societatea romană încetase să mai vadă în bătrâni un exemplu de viaă, iar sistemul republican încetase să mai aibă încredere în bătrâni, în senatori. Cicero a încercat să respingă şi să contracareze acuza iile nedrepte şi oarbe îndreptate împotriva bătrâne ii, creditând-o cu realizări măre e în domeniul autorităii, dar mai pu in în ceea ce priveşte for ele fizice, viteza sau agilitatea corporală. Secolele au trecut şi atunci, ca şi acum, se pare că lucrul cel mai trist în legătură cu bătrâne ea este ideea că, la această vârstă, eşti o povară pentru to i cei din jur. Ne aten ionează, printre al ii, Montaigne, scriind: „Cât despre mine, sunt sigur că, începând de la vârsta aceasta, nici mintea mea, nici corpul meu n-au făcut altceva decât să se împu ineze – mai degrabă decât să sporească, să dea înapoi – mai degrabă decât să înainteze. E posibil ca, la aceia care îşi întrebuin ează timpul cu folos, mintea să crească odată cu via a, ştiin a şi experien a; cele mai importante şi esen iale lucruri se usucă şi se sting” (Montaigne, M. de, 2005: 346). Astăzi, fiin a umană fiind legată de conceptele de produc ie şi utilitate, odată depăşită vârsta de 65–70 de ani, se pune în mod radical problema posibilităii, temporar suspendate, de a fi fericit (Madox, 1968). Este ceea ce a exprimat cu claritate Hannah Arendt, aratând că „tot ceea ce ajută la stimularea productivităii şi la diminuarea durerii şi efortului este util. Cu alte cuvinte, modelul ideal de măsură nu este utilitatea şi utilizarea, ci «fericirea», adică gradul de durere şi de plăcere încercate în producerea sau în consumul de lucruri” (Arendt, 2002, 334).

Graficul nr. 1

Curbe de supravie uire la vârsta exactă, 1991 şi 2012, în Spania

Tabele de mortalitate ale popula iei spaniole şi Anuarul Statistic al Spaniei

(

Credem că astăzi asistăm la o provocare care nu poate fi ignorată: creşterea speran ei de viaăşi scăderea natalităii au făcut ca atât în societăile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, numărul persoanelor de peste 60 de ani să crească într-o propor ie mai mare decât a oricărui alt grup de vârstă (Na iunile Unite, 2012). În conformitate cu buletinul informativ al ONU, la mijlocul secolului al XX-lea existau 205 milioane de persoane cu o vârstă de peste 60 de ani. În 2012, numărul lor crescuse la 810 milioane. După previziunile ONU, în anul 2050 numărul persoanelor de peste 60 de ani va atinge 200 de milioane. Această tendină de îmbătrânire a popula iei presupune provocări sociale, economice şi politice. Această situa ie se regăseşte în Spania, unde astăzi trăiesc peste 8 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

necesităile celor mai în vârstă, ci tot ceea ce aceştia pot aduce, ca o contribu ie personală, în societate. O societate în care cei mai în vârstă nu sunt privi i ca o comunitate omogenă, pasivă, consumatoare de servicii. La fel ca oricare alt segment de viaă, persoanele în vârstă posedă realităi, circumstan e şi experien e care nu pot fi valorificate exclusiv ca o chestiune de vârstă. Această simplificare poate duce la lipsa rela iilor intergenera ionale, ceea ce ar genera izolarea şi lipsa de contact a vârstnicilor cu alte grupuri de vârstă (Giró, 2006). Astfel se pronună ONU, subliniind „necesitatea de a întări solidaritatea între genera ii şi asocia iile intergenera ionale, inând cont de nevoile particulare ale celor mai în vârstăşi celor mai tineri, şi de a dezvolta rela ii solidare între genera ii” (Na iunile Unite, 2002, 4).

2. ÎMB TRÂNIRE ŞI ÎMB TRÂNIRE ACTIV

În termeni demografici, îmbătrânirea nu înseamnă altceva decât creşterea numărului relativ de persoane în vârstă într-o popula ie. În func ie de numărul total de locuitori ai unei ări şi în func ie de alte variabile, precum educa ia sau nivelul intelectual al persoanelor, se poate sus ine faptul că îmbătrânirea nu este neapărat un fenomen negativ. Se ştie că procesul de îmbătrânire îşi are originea în scăderea seculară a fecundităii şi a mortalităii la vârste mai tinere. Totuşi, fiindcă se trăieşte din ce în ce mai mult şi nu pot constitui solu ii nici imigrarea tinerilor, nici creşterea natalităii, trebuie găsite căi de a înfrunta viitorul demografic şi, mai ales, îmbătrânirea activă a persoanelor. În Graficul nr. 2 se vede clar creşterea în timp a numărului de persoane în vârstă, bărba i şi femei, din 2012 până în 2050.

În Spania vorbim de peste 8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani. O ară care a urmat un model de îmbătrânire mai întârziat a fost Italia, dar şi aceasta, la începutul secolului al XXI-lea, a depăşit Fran a. Fran a a fost deschizătoare de drumuri în domeniul îmbătrânirii, cu un proces lung şi lent; în schimb, UE a urmat un model de îmbătrânire în flux dezordonat. Deşi ne-am referit la persoane de peste 65 de ani, trebuie să luăm în considerare faptul că vârsta cronologică este un criteriu din ce în ce mai nesatisfăcător. Se întâmplă frecvent ca persoane cărora le dăm o anumită vârstă să fie în realitate mai în vârstă sau chiar să arate mai în vârstă decât sunt de fapt. Apoi, rămân sub semnul întrebării „umbrales etarios”=„pragurile de vârstă”, cum ar fi ciclul de viaă tripartit şi creşterea longevităii (vârsta prospectivăşi retrospectivă).

probabil, al unui mare număr de variabile dificil de controlat. Fără îndoială, trebuie să constatăm creşterea nivelului de bunăstare, ceea ce înseamnă un progres al condi iilor de muncă, unor locuin e mai salubre, o alimenta ie mai echilibrată, o îngrijire medicală mai atentă, ca şi un progres major în nivelul de cultură şi educa ie al cetăenilor, între al i indicatori. Aceste date indică realitatea că vom trăi mai mul i ani în condi ii probabil mai bune. De aici rezultă ca posibilă îmbătrânirea activă, fără a rămâne în prizonieratul ciclului de viaă trifazic pe care îl cunoaştem: faza de copilărie şi tinere e sau de pregătire-formare, faza adultă sau de produc ie şi faza de bătrâne e sau de odihnă. Aceste faze sunt rezultatul industrializării şi al generalizării muncii salariate.

Graficul nr. 2

Piramida vârstelor în 2012 şi 2050 în Spania

Previziuni de lung durat ale popula iei spaniole (Varones = B rba i; Mujeres = Femei) (Sursa: INE)

Graficul nr. 3

Speran a de viaă

฀ ฀ ฀ ฀ ฀ ฀ ฀ ฀ ฀

9 ฀ 9 ฀ ฀

฀ ฀ ฀

Tabele de mortalitate a popula iei spaniole şi Anuarul de statistica muncii, diverşi ani (Sursa: INE)

În termeni politici, se poate spune că pensionarea a creat bătrâne ea ca etapă a vie ii şi ca problemă socială, în timp ce dependen a a creat vârsta a patra. În formă marginală, apare o etapă de viaă intermediară între pensionare şi dependenă, o etapă care ar putea defini o primă bătrâne e sau numai o prelungire a vârstei adulte. În consecină, trebuie să distingem, de acum înainte, între persoanele de 65 până la 79 de ani şi cele de 80 sau peste. Distinc ia provine mai ales din prevalen a situa iilor de dependenă, dar este posibil să existe şi alte caracteristici distinctive.

Încă de la începuturile sistemului de securitate socială, bătrâne ea şi pensionarea nu au fost echivalente. Majoritatea muncitorilor veterani aveau doar două căi de urmat: asisten a socială sau prelungirea activităii. Identificarea bătrâne ii cu pensionarea se produce în Europa numai după al Doilea Război Mondial, iar în Spania şi mai târziu.

Apare aşa-zisa „a doua tinere e”, deşi într-o manieră marginală, accentul fiind pus pe bătrâne ea dependentă. Se subîn elege că, odată ce au depăşit vârsta de 65 de ani, sau dacă sunt deja pensionate, persoanele sunt foarte pu in utile în lumea muncii şi în societate. Sigur că, gra ie publicităii şi marketingului, s-au produs

schimbări notabile în favoarea dezvoltării unui viitor activ al persoanelor în vârstă şi a contracarării opiniei negative cu privire la pensionari. Problema care apare este dacă este necesară sau nu o ac iune politică în legătură cu acestea. Persoane în vârstă sau nu, cert este că vorbim, în Spania, de mai mult de 8 milioane de votan i care au un cuvânt greu de spus numai în societatea spaniolă. Mai mult, deşi se insistă asupra bătrâne ii dependente, este sigur că printre persoanele cu vârste între 65 şi 80 de ani există „tineri cu experienă”, ceea ce presupune un capital uman inestimabil, capabil să umple timpul liber al ocupa iilor profesionale şi familiale (Alonso şi al ii, 2007).

Caracteristicile bărba ilor şi femeilor de 65 de ani din Spania ne pot ajuta să în elegem ceea ce am arătat până acum: că există în ara noastră bărba i şi femei capabili să înfrunte un viitor activ în vie ile lor, în func ie de propriile condi ii. În Tabelul nr. 1 prezentăm modul în care se împarte pe grupe de vârstă popula ia spaniolă, dar şi previziunile pentru 2050.

Tabelul nr. 1

Popula ia din Spania pe grupe de vârstă

Spania 2012

Spania 2050

Popula ia totală 4 619 6278 41 836 016

0–14 _{7 026 581 5 212 218}

15–64 31 140 024 21 402 557

65+ 8 029 673 15 221 241

80+ _{2 409 353 6 234 653}

0–14 15,2% 12,5%

15–64 _{67,4% 51,2%}

65+ 17,4% 36,4%

80+ 5,2% 14,9%

Analiza persoanelor recenzate şi previziuni de popula ie pe termen lung

(

de educa ie secundar şi superior, ceva mai mult de două milioane – educa ie primară şi două milioane şi jumătate sunt fără studii, jumătate de milion fiind analfabe i. Majoritatea celor de peste 65 de ani trăiesc cu perechea lor, fără copii, în timp ce o minoritate trăiesc singuri şi abia în al treilea rând trăiesc împreună cu copiii.

În lumina datelor prezentate şi a abordării pe care o propunem, este mai mult decât rezonabilă dezvoltarea îmbătrânirii active, cu atât mai mult cu cât finan area serviciilor şi creditelor este fragilă. În principiu, îmbătrânirea activă presupune o viziune mai pozitivă asupra bătrâne ii, dar accentul pus pe stilurile de viaă şi pe capacitatea de a realiza o îmbătrânire de succes poate contribui la subaprecierea efectelor vârstei.

Plecând de aici, bătrâne ea devine o problemă socială căreia trebuie să i se găsească o solu ie în Spania. Problema o constituie muncitorul bătrân, bătrânii activi sau îmbătrânirea pozitivă.

3. MAI MULT DEPENDEN DECÂT AUTONOMIE

În anul 2006 a fost aprobată în Spania Legea nr. 6 pentru promovarea autonomiei personale şi a aten iei pentru persoanele aflate în situa ie de dependenă. Este o lege care a suscitat mari speran e în Spania, în contextul stagnării şi penuriei serviciilor sociale generale specializate, ca şi al creşterii numărului de persoane de peste 65 de ani şi, mai ales, al celor de peste 80 de ani. Legea a fost amendată succesiv, ultima modificare fiind operată la 26 decembrie 2013 (Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale, 2005).

Numărul insuficient de reşedin e publice, de centre de zi, teleasistenă, cămine şi cluburi, ca şi procentul scăzut de asistenă la domiciliu au făcut necesar un plan de aten ie pentru cei care erau şi sunt principalii utilizatori de servicii sociale de bază, numărând peste 2 milioane de persoane. Acest plan prevedea crearea a peste jumătate de milion de noi locuri de muncă, precum şi o finan are asumată de stat şi de ansamblul regiunilor autonome. Cert este că, odată cu trecerea anilor şi izbucnirea crizei economice în Spania, planul nu s-a realizat, iar dependen a persoanelor continuă să constituie în Spania o problemă fără rezolvare. În Tabelul nr. 2 se observă că în 2012 exista o rată de dependenă de circa 26%, cu previziuni de creştere la 71% în 2050.

Tabelul nr. 2

Rate de dependenă în Spania

2012 2050

Rata de dependenă a batrânilor 25,8 % 71,1 %

Rata de depndenă a minorilor 22,6 % 24,4%

Rata de dependenta totala 48,4 % 95,5%

Rata de sprijin (pentru persoane între 45−64 de ani şi persoane de 80 de ani şi peste

4,93 % 1,45%

Analiza recensamântului continuu şi previziuni de popula ie pe termen lung (Sursa: INE)

Dependen a este starea cu caracter permanent în care se găsesc persoanele care – din motive legate de vârstă, boală sau handicap şi de lipsa ori pierderea autonomiei fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale − au nevoie de aten ia altei sau altor persoane, precum şi de ajutoare importante pentru efectuarea activităilor de bază ale vie ii cotidiene, sau, în cazul persoanelor cu handicap intelectual sau bolnave mintal, de sprijin pentru autonomia lor personală. Este evident că, până la a se ajunge într-o stare permanentă de dependenă, este posibil ca aceasta să fie întârziată, pe baza circumstan elor personale şi sociale care definesc persoana deja dependentă într-un grad mai mare sau mai mic.

Între autonomie şi îmbătrânirea activă este o mare diferenă, deoarece în primul caz vorbim despre autonomie în realizarea scopurilor celor mai elementare ale persoanei, care să-i permită dezvoltarea unui minimum de autonomie şi independenă, cum ar fi îngrijirea personală, activităile domestice de bază, mobilitatea esen ială, recunoaşterea persoanelor şi obiectelor, orientarea, în elegerea şi executarea unor lucruri şi activităi simple. Serviciile de bază necesare pentru îngrijirea persoanelor în situa ie de dependenă sunt: tele-asisten a, serviciul de asistenă personală şi domestică la domiciliu (SAD), serviciul de centru de zi pentru bătrânii dependen i şi persoanele cu handicap, precum şi serviciul de aten ie reziden ială pentru bătrânii dependen i şi persoanele cu handicap. Pe lângă serviciile men ionate există şi o serie de subven ii, precum: subven ia economică de îngrijire în mediul familial şi de sprijinire a îngrijitorilor neprofesionişti, subven ia economică asociată serviciilor şi subven ia economică pentru asistentul personal.

Finan area, insuficientă încă de la început şi inadecvată astăzi, din cauza faptului că respectivele cote fixe nu in cont de serviciile concrete necesare, a provocat deteriorarea scopurilor stabilite prin lege. Din Graficul nr. 4, unde se arată la stânga noii beneficiari din anii 2012 şi 2013 şi la dreapta scăderile în anii cita i, rezultă o creştere netă de 15 255 persoane: 12 964 în 2012 şi 2291 în 2013.

Graficul nr. 4

Evolu ia persoanelor beneficiare de subven ii. Anii 2012−2013

Elaborare proprie pe baza datelor SISAAD (nuevos beneficiarios = noi beneficiari; bajas = ieşiri/anul ri)

Adăugăm aici creşterea coplăii din partea beneficiarilor şi insuficienta evidenă a sistemului de servicii sociale publice. În Spania nu se produce nicio diferen iere între re eaua de servicii sociale publice pentru persoanele îndreptăite prin lege şi celelalte care ar trebui să sprijine îmbătrânirea activă. Persoanele care au beneficiat de lege în anii 2012–2013 au fost în număr de aproximativ 750 000, număr care s-a men inut constant, ba chiar s-a redus, în ultimul trimestru din 2013. Scăderea numărului de persoane poate fi cauzată de pierderea dreptului la îngrijire, care a afectat în ianuarie 2012 circa 30 000 de persoane sau de decesele produse înainte de a beneficia de îngrijire, probabil în cazul a circa 70 000 de persoane.

Considerăm, în această scurtă sinteză prezentată, că serviciile şi subven iile pentru autonomie şi dependenă s-au focalizat pe dependenă, şi încă la nivelele sale maxime. În plus, este necesar să se omogenizeze procesele între Casele de Asigurări şi să se evalueze un nou barem de acces în sistem. Favorizarea autonomiei ar presupune creşterea ajutorului general şi specializat la domiciliu, ca şi oferirea de solu ii focalizate în mod expres pe dotarea domiciliilor cu instala ii adecvate, permi ând astfel ca persoanele să se bucure de o mai bună calitate a vie ii la locul de reşedină.

4. ÎMB TRÂNIREA ŞI SERVICIILE SOCIALE PROACTIVE

Dispunem de date suficiente pentru a în elege că îmbătrânirea activă poate beneficia, până la un anumit punct, de serviciile prevăzute în Legea Dependen ei. Credem aceasta pentru că ambele, dependen a şi îmbătrânirea activă, sunt două principii pe care am încercat să le fundamentăm, dincolo de pensionare şi pensii, adăugând fragilitatea finanării serviciilor şi subven iilor. Ne găsim în fa a provocării de a face posibil viitorul activ al pensionarilor, depăşind pensionarea şi aşa-zisa „bătrâne e muncitoare”1 şi prelungind, în măsura posibilului, prima bătrâne e. Pentru aceasta, trecem în revistă câteva servicii sociale proactive, care fac posibile propunerile noastre.

După clasificarea oferită de Cartea Albă a Îmbătrânirii Active (IMSERSO) există servicii de promovare a îmbătrânirii active, cum ar fi cămine şi cluburi, vacan e şi tratamente termale, universităi pentru bătrâni, programe de accesibilitate şi telealarmă. Există, de asemenea, servicii de promovare şi men inere a solidarităii familiale: ajutor la domiciliu, ansambluri reziden iale, centre de zi şi servicii de sprijin familial. În alte clasificări ale IMSERSO şi ale Observatorului pentru persoane în vârstă, serviciile de aten ie la domiciliu includ: serviciul de ajutor la domiciliu (SAD), teleasisten a şi alte servicii de îngrijire la domiciliu (catering, spălătorie, asisten a pentru modificarea locuin elor, asisten a tehnică). Se citează, de asemenea, serviciile de îngrijire diurnă: cămine şi cluburi pentru bătrâni şi centre de zi, precum şi serviciile de îngrijire reziden ială, cum sunt: locuin ele pentru bătrâni, centrele reziden iale şi găzduirea temporară în reziden e; în sfârşit, se men ionează vacan ele şi universităile pentru bătrâni.

Am arătat că o bună parte dintre serviciile sociale men ionate sunt o urmare a aplicării Legii dependen ei. În acest caz, a continua să le cităm constituie un paradox, deoarece serviciile proactive trebuie să dezvolte func ii diferite de acelea proprii mai degrabă persoanelor dependente, în func ie de grad. Ni se prezintă un

1

ansamblu de servicii deja clasice, destinate persoanelor în vârstă, despre care nu se ştie dacă sunt pentru bătrânii activi, pentru cei cu anumite probleme de autonomie sau pentru cei dependen i în mod definitiv. Probabil că evolu ia serviciilor a făcut ca o parte dintre acestea să fie absorbite din ce în ce mai mult de necesitatea de adaptare la îngrijirea persoanelor dependente: ansambluri reziden iale, centre de zi, asisten a la domiciliu. Altele au evoluat către cluburi şi cămine de bătrâni, unde persoanele nu-şi petrec întreaga zi, ci asistă la evenimente specifice.

Tabelul nr. 3

Principalele servicii la 31 decembrie 2011

Beneficiari Acoperire

Serviciul de ajutor la domiciliu 361 577 4,40

Tele-asisten a 692 462 8,42

Cămine şi cluburi 3 140 257 38,20

Centre de zi 87 343 1,06

Ansambluri reziden iale 372 628 4,53

Sursa: Observatorul de persoane în vârst , IMSERSO,decembrie 2011

inând cont de serviciile prezentate în Tabelul nr. 3, precum şi de numărul beneficiarilor, ca şi de acoperire, nu putem să concluzionăm decât că suntem departe de a îndeplini obiectivul de a dezvolta un viitor activ al persoanelor în vârstă, deşi presiunea acestora din urmă poate face ca lucrurile să se schimbe (Subirats, 1992). Trebuie să amintim că, între cele cinci obiective formulate de ONU la cea de-a II-a Adunare Mondială asupra Îmbătrânirii (Madrid, 2002), este men ionată capacitarea persoanelor în vârstă la a participa plenar şi eficace la via a economică, politică şi socială a societăii, inclusiv prin intermediul muncii remunerate sau voluntare. De asemenea, se men ionează oportunităile de dezvoltare, de realizare personalăşi bunăstare individuală de-a lungul întregii vie i, inclusiv la o vârstă avansată, de exemplu prin intermediul posibilităii de acces la învă ământ de-a lungul întregii vie i şi a participării la comunitate, atât timp cât se recunoaşte că persoanele în vârstă nu constituie un grup omogen. Adăugăm şi recunoaşterea importan ei decisive pentru dezvoltarea socială pe care o au familiile şi interdependen a, solidaritatea şi reciprocitatea între genera ii. La final, adăugăm că trebuie promovată o asociere între guvern, la toate nivelurile sale, societatea civilă, sectorul privat şi persoanele în vârstă însele, în procesul de transformare a Planului de Ac iune în măsuri practice.

departe de obiectivul de a înfrunta cu succes un viitor activ al persoanelor în vârstă. Totuşi, este vorba de un serviciu punctual, în timp ce restul serviciilor sociale favorizează în mod clar activităile diversificate ale bătrânilor.

Graficul nr. 5

Evolu ia serviciilor între anii 2000–2011

Servicii Sociale pentru persoane în vârst , decembrie 2011 (teleasisten ; locuri în centre de zi; locuri în reziden e) (Sursa: Observatorul de Persoane în Vârst -IMSERSO – 2013)

Serviciul de asistenă la domiciliu (SAD), de care au beneficiat 400 000 de utilizatori între 2008 şi 2009, a scăzut, cu toate că a fost întotdeauna considerat ca o vedetă a serviciilor sociale generale şi chiar specifice, după caz. În schimb, a crescut teleasisten a, pentru că este mai ieftină şi se face de la distană. În cazul centrelor de zi, convertite în pepiniere pentru bătrâni, nu se oferă op iuni specifice bătrânilor activi; Madrid, Cantabria şi Andaluzia sunt comunităile autonome în care acestea sunt cele mai dezvoltate. Totuşi, centrele de zi pot combina infrastructuri şi activităi care să favorizeze activitatea bătrânilor. Finalmente, ansamblurile reziden iale sunt insuficiente şi s-au convertit în locuri pentru persoane strict dependente. Cel mai mare număr de ansambluri reziden iale se găseşte în Catalonia, Madrid, Andaluzia şi Castilla şi Leon, cu mari discrepan e pe ansamblul Spaniei.

existau 40 079 de locuri în locuin ele pentru bătrâni, după datele Asocia iei de Stat pentru Programele Universitare pentru Persoane în Vârstă, AEPUM. În mod evident, cele mai potrivite, pentru a face ca viitorul activ al pensionarilor să devină o realitate, sunt căminele şi cluburile, centrele reziden iale, centrele civice şi sălile de curs pentru vârsta a treia.

Considerăm că serviciile evident proactive mai au un drum lung de parcurs, cu excep ia cazului Programelor Universitare pentru Persoanele în Vârstă. În consecină, este necesară remodelarea ansamblului serviciilor sociale legate de îngrijirea primară şi mai ales de cea pe termen lung. Ar fi necesar ca serviciile sociale proactive să ia contact cu ONG-urile în care activează persoane în vârstă,

inând cont de creşterea constantă a voluntariatului în rândurile persoanelor de peste 65 de ani.

Viitorul activ al bătrânilor constă exact în ini ierea de noi proiecte şi noi planuri care să le permită să privească mereu înainte. Ceea ce spunem este în strânsă legătură cu dezvoltarea formării personale (Orte y Gambus, 2004). De aceea, în plus faă de dezvoltarea unei formări permanente, bătrânii trebuie să fie informa i, să participe la diverse activităi, socializând şi integrându-se social şi genera ional prin participarea în organiza ii (Jarvis, 2001). În plus, educa ia şi formarea sunt indispensabile pentru dezvoltarea lor activă (García, 2005).

4. CÂTEVA CONCLUZII

În primul rând, trebuie amintit că, în concordană cu H. Arendt, atunci când vorbim despre fiin a umană, „modelul esen ial de măsură nu este utilitatea şi utilizarea, ci fericirea”. În plus, îmbătrânirea este prin ea însăşi ceva ce trebuie asumat, dar nu în acele moduri care o delimitează inflexibil, dată fiind eterogenitatea existentă printre persoanele în vârstă. Este un fapt şi o provocare: creşterea speran ei de viaă şi scăderea natalităii au făcut ca atât în societăile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, numărul persoanelor de peste 60 ani să crească într-o propor ie mai mare decât a oricărui alt grup de vârstă.

În termeni politici, se poate spune că pensionarea a creat bătrâne ea ca etapă de viaă şi problemă socială, în timp ce dependen a a creat vârsta a patra. Într-o formă marginală, apare o etapă de viaă intermediară, situată între pensionare şi dependenă, o etapă care ar putea fi o primă bătrâne e sau o simplă prelungire a vie ii adulte. Pe lângă îmbătrânirea activă, dependen a este şi ea o realitate. În Legea dependen ei (2006), autonomia persoanelor în vârstă este unul din obiectivele prioritare. Cu alte cuvinte, capacitatea de a controla, înfrunta şi a lua – din proprie ini iativă – decizii personale în legătură cu traiul în conformitate cu normele şi preferin ele proprii, ca şi de a realiza activităile de bază ale vie ii cotidiene. După bilan ul net al persoanelor dependente îngrijite în 2013, care arată o diferenă pozitivă de 2 291 de persoane, se poate estima că, în acest ritm şi presupunând că nu mai intră nimeni în sistem, s-ar întârzia cu peste 83 de ani epuizarea listei de aşteptare. Chiar acceptând ritmul ultimilor doi ani, ar trece mai mult de 12 ani până la epuizarea listei de aşteptare.

În fa a obiectivului de a face posibil viitorul activ al bătrânilor, depăşind pensionarea şi aşa-zisa „bătrâne e muncitoare2şi de a prelungi prima bătrâne e cât mai mult posibil, re eaua de servicii sociale proactive este indispensabilă. Probabil că evolu ia serviciilor sociale a făcut ca unele servicii să fie din ce în mai mult absorbite de necesitatea de adaptare la îngrijirea persoanelor dependente. Considerăm că serviciile evident proactive mai au de parcurs un drum lung, cu excep ia cazului Programelor Universitare pentru Persoanele în Vârstă. În consecină, este necesară remodelarea ansamblului de servicii sociale legate de îngrijirea primarăşi, mai ales, de lungă durată.

BIBLIOGRAFIE

1. ALONSO GONZÁLEZ, D.; LIRIO CASTRO, J.Y.; MAIRAL MEDINA, P. (2007), Mayores Activos, Madrid, La factoría de Ediciones y Producciones S. L.

2. ARENDT, H. (2002), La condición humana, Barcelona, Paidós. 3. CICERÓN, M.T. (2001), De Senectute, Madrid, Triacastela.

4. GARCÍA CAMPOS, D. (2005), La educación de las personas mayores en el siglo XXI, Estudio centrado en Castilla-La Mancha, Madrid, Universidad Complutense de Madrid, Tesis Doctoral. 4. GIRÓ MIRANDA, J. (2006). Envejecimiento activo, envejecimiento positivo, Logroño,

Universidad de La Rioja.

5. GIRÓ MIRANDA, J. (2010), Envejecimiento, conocimiento y experiencia,Logroño, Universidad de La Rioja.

6. GUTIÉRREZ RESA, A. (2010). Servicios sociales de mercado, virtuales y de acompañamiento para personas mayores, in Giró Miranda, J. Envejecimiento, conocimiento y experiencia, Logroño, Universidad de La Rioja.

2

7. JARVIS, P. (2001). Learning in Later Life, London, Kogan Page. 8. INE (1991–2012). Tablas de mortalidad de la poblaciónespañola. 9. INE, Proyecciones a largo plazo de la población española. 10.INE, Explotación del Padrón continuo.

11.MADOX, G. (1968). Persistence of life style among the elderly. A longitudinal study of patterns of social activity in relation to life satisfaction, Chicago, University of Chicago Press.

12.MINISTERIO DE TRABAJO Y ASUNTOS SOCIALES (2005). Atención a las personas en situación de dependencia en España, Libro Blanco, Madrid, IMSERSO.

13.MONTAIGNE, M. DE (2005). Ensayos completos, Madrid, Cátedra.

14.MORGAN, L.; KUNKLE, S. (1996). Ageing. The social context, London, Pine Forge.

15.NACIONES UNIDAS (2012). Informe de la Segunda Asamblea Mundial sobre el envejecimiento. Envejecimiento en el Siglo XXI: Una celebración y un Desafío,Nueva York, Fondo de Población de Naciones Unidas.

16.OBSERVATORIO DE PERSONAS MAYORES (2013). Madrid, IMSERSO.

17.ORGANIZACIÓN MUNDIAL DE LA SALUD (2002). Envejecimiento activo: un marco político, Ginebra, Organización Mundial de la Salud.

18.PÉREZ-DÍAZ, J. (2001). Transformaciones sociodemográficas en los recorridos hacia la madurez. Las generaciones españolas de 1906–1945, Madrid, CSIC.

19.ORTE, C.; GAMBUS, M. (2004). Los programas universitarios para mayores en la construcción del Espacio Europeo de Enseñanza Superior, Palma, Universitat de les Illes Balears.

20.SISAAD (Sistema de Información del Sistema para la Autonomía y Atención a la Dependencia, 2012–2013, Madrid, IMSERSO.

21.SUBIRATS, J. (1992). La vejez como oportunidad, Madrid, IMSERSO.