Naturalitatea p
ă
durii: concepte, caracteristici
ș
i implica
ț
ii
asupra conserv
ă
rii
M. Teodosiu
Teodosiu M.,2014. Forest naturalness: concepts, characteristicsand implications for conservation. Bucov. For. 14(1): 68-76, 2014.
Abstract. The paper review the naturalness related concepts, with a special
emphasis on forests, and also their implications on forest conservation. Beside naturalness, key aspects of wild(er)ness, ecosystem integrity, eco-system health, forest quality and authenticity are disscussed. The main ap-proaches on forest naturalness are presented, including the basic (minimum) naturalness requests, the shortcomings of associating high extreme natu-ralness levels (virgin, pristine) to forests, or the necessity to consider the temporal component of naturalness (e.g. the forest history). In the section of conservation issues is presented a brief summary of the most important regional/world based statistics of high naturalness forests, including prac-tical reccomendations regarding their size and weight at landscape scale.
Keywords naturalness, wilderness, ecosystem integrity, authenticity, forest
conservation, forest reserves, minimum area.
Autor.Marius Teodosiu (marius.teodosiu at gmail.com) - Institutul de Cercetări
şi Amenajări Silvice, Staţiunea Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei 73b, 725100 Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.
Manuscrisprimit 20 mai 2014, revizuit 25 iunie 2014, acceptat 18 iulie 2014, pu-blicat online 1 august 2014.
Introducere
Declinul la nivel mondial al pădurilor, accen-tuat în ultimele trei secole (Uotila et al. 2002), ameninţă existenţa a numeroase specii carac-teristice habitatelor forestiere - 12.5% din cele 270.000 de specii de plante şi 75% din cele de mamifere de pe glob (Krishnaswamy i Han-son 1999) - i este unul din motivele care au condus la modificări ale conceptelor privitoare la păduri. Eforturile actuale privind conserva-rea biodiversităţii au fost întărite oficial prin
conven ii interna ionale precum Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992) (Ferris i Hum-phrey 1999). Miller i Ehnes (2000) propun o serie de elemente de bază necesare conservării biodiversităii la scară mare (landşaft/regiune): (i) constituirea de reţele de arii protejate, (ii) noi abordări în ceea ce prive te lucrările sil-vice, care trebuie să fie capabile să încorporeze
cercetărilor.
Privit din prisma numeroaselor particularităţi ecologice, social-culturale sau, nu în ultimul rând, economice, pădurile cu un grad ridicat de naturalitate2 (PGRN)prezintă o importanţă deosebită, incluzând aici i utilitatea acestora în dezvoltarea noilor metode de gospodărire a pădurilor (Hilbert i Wiensczyk 2007, Beadle et al. 2009).
Din punct de vedere ecologic, aceste păduri sunt caracterizate prin structuri specifice (ar-bori cu dimensiuni mari, lemn mort), nivele ridicate ale diversităţii (specifice, structurale, genetice) şi prin particularităţi ale procese-lor ecosistemice (Frelich i Reich 2003). Ca exemplu, lemnul mort - unul din elementele caracteristice - oferă funcţii multiple, de la fur-nizarea de habitate pentru diferite specii (in-clusiv unele rare) (Brang 2005), până la suport pentru regenerare arborilor, cu precădere a co-niferelor (Harmon et al. 1986, Schulze et al. 2009).
Din punct de vedere social-cultural, PGRN pot fi privite prin prisma calităţilor estetice, culturale sau spirituale, cum este cazul aş a-numitelor abordări de tip “muzeu” (Frelich i Reich 2003). Impactul psihologic al arborilor în vârstă sau de mari dimensiuni (Kimmins 2003), imaginea de ansamblu a complexităţii pădurii şi senzaţiile emoţionale induse (Beadle et al. 2009) sunt alte aspecte luate în conside-rare din această perspectivă.
Din punct de vedere economic, raportat la perioadele silviculturii extensive, când aceste
păduri erau caracterizate în termeni precum “decadent, îmbătrânit” (Arsenault 2003), în prezent valoarea lor este una reconsiderată, mai ales din perspectiva aşa-numitelor servicii ecologice, precum biodiversitatea sau stocarea carbonului (Beadle et al. 2009). Privite din punctul de vedere al unei gestionări ecologice a pădurilor, PGRN pot furniza standarde de calitate privitoare la biodiversitate/mediu sau pentru evaluarea stării arboretelor gospodărite (Peterken 1996, Frelich i Reich 2003).
Pentru a putea beneficia de acestea, una din-tre probleme o constituie identificarea i apoi stabilirea măsurilor necesare conservării aces-tor păduri, ceea ce presupune existen a unor concepte prin care PGRN să fie clar definite i după care să fie posibilă apoi identificarea acestora în teren. Lucrarea î i propune pre-zentarea mai multor concepte, atât referitoare la naturalitate, cât i asociate acesteia, inclu-siv cu aplica ie în cazul pădurilor, alături de informa ii cu caracter practic referitoare la suprafa a minimă i la ponderea PGRN la nivel de land aft.
Naturalitatea şi conceptele asociate
În literatura de specialitate străină, pentru definirea stării actuale a unui ecosistem în ra-port cu o stare de referinţă sunt utilizate mai multe noţiuni: naturalitate (naturalness3), sălbăticie (wild(er)ness), integritate, sănătate sau calitate a ecosistemului (pădurii) (
ecosys-2Aceste păduri au fost denumite generic după abordările lui Er & Innes (2003) şi Buchwald (2005), denumire
prescur-tată PGRN în continuare. Termenul are o accepţiune diferită de cea folosit de WWF - “păduri cu valoare ridicată de conservare” (High Conservation Value Forests - HCV) (Jennings et al. 2003).
3În continuare, cuvintele subliniate cu caractere italice se vor referi la termeni din limba engleză.
1Utilizarea termenului “disturbanţă” ca traducere a eng. “disturbance”, în loc de cel mai comun, “perturbare” (cf. Leviţchi
& Bantaş 1998, p. 112: disturbance 3tehn. etc. deranjament, defectare; tulburare; perturbare; anomalie) se bazează pe
tem integrity, ecosystem health, forest qual-ity), autenticitate (authenticity). Între acestea există apropieri atât din punctul de vedere al semnificaţiei, cât i sub raport practic: spre exemplu, integritatea ecologică se bazează pe naturalitate (Angermeier 2000), de aceasta din urmă este foarte apropiată autenticitatea (Dudley et al. 2005), iar ambele figurează ca standarde în ceea ce prive te calitatea ecosis-temelor.
Naturalitatea unui sistem are în vedere funcţionarea acestuia în absenţa influenţei an-tropice, conform mersului naturii (Anderson 1991). Apartenenţa omului la ecosistem (în măsura în care acesta poate fi considerat ca par-te inpar-tegrantă a ecosistemului) (Peterken 1996) este considerată drept o situaţie acceptabilă doar începuturilor, însă nu şi perioadei mo-derne (Buchwald 2005), fiind aspectul cel mai dificil de cuantificat. În mod explicit, Anger-meier (2000) consideră că tehnologia - în di-ferite forme de complexitate - este un criteriu de separare a caracterului natural de activitatea umană, aceasta însă neaplicându-se spre exem-plu în cazul vânătorii sau al culesului (fără unelte). Angermeier (2000) atrage atenţia i asupra riscului utilizării unor clasificări binare (complet natural/complet nenatural sau artifi-cial), care sunt caracterizate drept abstracţiuni, deoarece naturalitatea prezintă caracterul unei variabile continue, care ia valori în intervalul delimitat de aceste extreme (Anderson 1991, Machado 2004). Un suport biologic pentru limitarea arbitrariului acestor clasificări este propus de Machado (2004), fiind bazat pe in-tervalele naturale de variaţie a ecosistemelor (natural range of variability), după cum suge-rase anterior i Angermeier (2000).
Conceptul de naturalitate a primit i o serie de critici, defini ia acestuia fiind considerată inclusiv inconsistentă i imprecisă (Cole et al. 2008), argumentele invocate în caest sens fiind bazate atât pe unicitatea spa io-temporală a ecosistemelor, cât i pe imposibilitatea de a gestiona viitorul pe baza datelor din trecut, într-un mod similar limitărilor din abordările care se bazează pe vegeta ia naturală poten ială.
Apropiat de naturalitate este şi conceptul wilderness (regiune sălbatică) - termen fo-losit pentru prima dată în U.S. Wilderness Act (1964) - şi care defineşte “o zonă în care pământul şi comunitatea sa de viaţă sunt nede-ranjate de om, unde omul însuşi este un vizi-tator care nu rămâne”, sau ca o zonă ce “reţine caracterul şi influenţa sa primară ... care este protejat şi gestionat astfel încât să conserve condiţiile sale naturale” (Landres et al. 2000). Dacă în unele abordări wild este sinonim cu natural (a se vedea, de ex. Angermeier 2000), la Ridder (2007) naturalitatea include
şi sălbăticia. Landres et al. (2000) distinge sălbăticia (wildness - zonă fără control sau ma-nipulare umană) de natural (utilizat în sensul de nativ, endemic, asociat cu sensul biologic al sălbăticiei). În cazul unor valori maximale ale acestora, se define te regiunea sălbatică ( wil-derness).
Pentru a depă i limitările men ionate anterior ale naturalităii a fost propus concepul de inte-gritate ecologică, în care naturalitatea este un criteriu important, însă nu singurul, ca exemplu fiind invocată conservarea biodiversităii, un alt element cheie (Cole et al. 2008, McRoberts et al. 2012). Dintre componentele integrităţii ecologice (biologică, chimică, fizică), cea mai importantă este considerată a fi integritatea biologică. După definiţia originală a lui Karr (1996), aceasta reprezintă “capacitatea de a suporta şi a menţine un sistem echilibrat, inte-grat şi adaptat biologic, având o gamă întreagă de elemente (gene, specii, ansambluri) şi pro-cese (mutaţii, demografie, interacţiuni biotice, dinamică a nutrienţilor şi energiei şi procese metapopulaţionale) ce se aşteaptă (a exista) în habitatul natural al unei regiuni”. Ulterior, Par-rish et al. (2003) arată că “un sistem ecologic posedă integritate sau este viabil atunci când caracteristicile sale dominante (de ex. ele-mente ale compoziţiei, structurii, funcţionării
şi proceselor ecologice) apar în intervalul lor natural de variaţie şi pot rezista şi se pot recu-pera din cele mai multe perturbaţii impuse de dinamica mediului natural sau de către întreru-perile umane”. Cole et al. (2008) i Raffa et al. (2009) men ionează de asemenea funcţionarea ecosistemelor în limitele variabilităţii naturale istorice drept o altă caracteristică a integrităţii ecologice.
Naturalitatea pădurii
Aplicat ecosistemelor forestiere, conceptul de naturalitate reprezintă “gradul în care o pădure corespunde pădurii originale în terme-nii compoziţiei speciilor şi ai proceselor ecolo-gice” (UN-ECE/FAO 2000).
inând cont de faptul că gradul de natu-ralitate al pădurilor înregistrează o variaţie continuă, este posibilă dezvoltarea de ierarhii (Anderson 1991, Peterken 1996, Angermeier 2000), delimitate de maximul virtual asociat pădurilor virgine - precum în sistemul cu opt trepte al lui Peterken (1996), respectiv mini-mul asociat plantaţiilor de specii exotice
(Bu-chwald 2005).
Pentru o diferen iere largă a nivelelor de na-turalitate, Buchwald (2005) foloseşte noţiunile de pădure primară (primary forest) (o pădure cu o influenţă umană redusă, similar absen ei modificării categoriei de folosinţă a terenului amintită de Westphal et al. 2004), respectiv secundară (secondary forest). În cazul în care la un moment dat se renunţă la influenţele antropice, pădurile secundare pot de asemenea prezenta valoare de conservare, prin aceea că î i pot reconstitui ulterior configuraţii apropia-te PGRN. Perioada de timp necesară poate însă varia, de la câteva sute la 1000 de ani (licheni vs. păduri boreale) (Rolstad et al. 2002). O clasificare complexă (pe 14 nivele), in-cluzând atât păduri naturale, cât şi păduri ar-tificiale (create de om) este propusă de Bu-chwald (2005). Condiţiile minime ce trebuie îndeplinite pentru ca o pădure să fie naturală (naturalitatea minimă) se referă la: (i) origine (să nu fie creată de om), (ii) compoziţie (să fie compusă doar din specii indigene) şi (iii) mod de perpetuare (să se perpetueze prin regenerare naturală), criterii prezente şi în alte metode de evaluare (de ex. la Westphal et al. 2004). Când toate cele trei condi ii sunt îndeplinite, elemen-tul în raport cu care se poate ierarhiza pădurea îl constituie influenţa antropică.
gra-delor de naturalitate, respectiv drept criteriu de selectare a rezervaţiilor forestiere (Rols-tad et al. 2002). Abordarea nu a fost lipsită de obiec ii, în absen a unor suite de specii indi-catoare - în special în cazul speciilor cu o arie de dispersare redusă, precum organismele din sol - fiind recomandată utilizarea unor indi-catori complementari, cum sunt cei bazaţi pe structură, sau a dendro- sau paleoecologiei. În cazul investiga iilor pedoantracologice (bazate pe cărbunele din sol), acestea permit recons-tituiri ale disturban elor pe perioade lungi i pot fi utilizate cu succes în completarea unor metode similare (analiza polinică) (Robin et al. 2013).
Westphal et al. (2004) insistă asupra im-portanţei componentei temporale în definirea gradului de naturalitate al unei păduri, prin necesitatea cunoaşterii istoricului acesteia. Criticile aduse de autorii men iona i metodelor anterioare de evaluare a naturalităţii (de exem-plu cele bazate pe vegetaţia naturală potenţială - PNV) au în vedere tocmai caracterul static al acestora, care prezintă riscul apropierii de teo-ria amintită a climaxului lui Clements (1916). Aceasta nu ia în calcul prezen a disturbanţele, dovedit ulterior un aspect important, inclusiv în cazul pădurilor (Er i Innes 2003). În plus, abordările bazate pe PNV nu in cont nici de schimbările climatice, cele care generează condi ii diferite de cele din trecut, la care se face referire în PNV (Reif i Walentowski 2008). Westphal et al. (2004) indică i prin-cipalele schimbări temporale care afectează naturalitatea i care, în ordinea descrescătoare a impactului, ar fi: modificarea categoriei de utilizare a terenului, tăierile rase, respectiv continuitate în existen a lemnului mort.
Fragmentarea spa ială (opusul continuităţii spaţiale) este strâns legată de disturbanţele majore care afectează pădurea, lipsa acesteia (de altfel, chestionabilă) fiind considerată un indicator de naturalitate ridicată de către Par-viainen et al. (1994).
În ceea ce prive te exemplele absolute de naturalitate (cel mai frecvent caz fiind cel al pădurilor “virgine”), realitatea arată că acestea
sunt fie puţin probabile şi dificil de identifi-cat în practică (Rouvinen i Kouki 2007), fie cvasi-inexistente, dacă se ine cont de efectelor acţiunilor omului asupra pădurilor, la diverse scări spa io-temporale (Angermeier, 2000). Pe acela i considerent al interacţiunilor pe termen lung existente între om şi pădure, atât la scară largă, cât i pe termen lung, Dudley (2005) consideră de asemenea exagerată atri-buirea unor termeni ce descriu limita maximă a naturalităţii pădurilor precum intact, virgin, pristine.
Argumentele ce pot fi aduse în acest sens diferă în raport cu zona/regiunea vizată sau cu perioada de timp avută în vedere. Dacă în cazul Europei poate fi amintită agricultura organizată (10.000 de ani în sud-estul Europei) sau industrializarea (sec. al XIX-lea) (Brads-haw 2005), în cazul Americii, pentru perioada dinaintea coloniştilor europeni în care ar fi fost de presupus un impact antropic mai redus, Helms (2004) ridică problema influenţei abo-rigenilor prin incendii şi păşunat. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât Canada, Alaska sau zona Pacificului con in zone relativ întinse cu păduri mult mai bine conservate comparativ cu cele din Europa (Peterken 1996), i implicit mai apropiate de caracterul PGRN.
O altă motiva ie este legată de perioada actuală, care se caracterizează, la nivel global, prin exercitarea de influen e multiple ale omu-lui asupra ecosistemelor, prin diver i vectori: ploi acide, emisii de carbon sau specii invazive (Walentowski i Reif 2008). În acest context, privit din perspectiva conservării pădurilor, dezvoltarea de reţele de PGRN la scări cât mai fine devine la fel de importantă cu identifica-rea pădurilor în care naturalitatea înregistrează valori ridicate (Miller i Ehnes 2000).
Naturlitatea și conservarea pădurilor
Statistici regionale şi globale
o reprezintă imposibilitatea de a avea situaţii statistice reale la scară mare (regională, globală). O serie de acţiuni desfă urate la ni-vel internaţional au încercat să elimine aceste lipsuri - programele COST (E4, E27) la nivelul Europei sau evaluările bazate pe metodologii unice (în special teledetec ie) la nivel global. Între primele evaluări la nivel european, Parviainen et al. (1994) men ionează existen a a cca. 2500 de rezervaţii forestiere strict pro-tejate, ce totalizează 0.3 milioane ha (0,4% din suprafaţa totală a pădurilor europene). Informaţii comparabile la nivel mondial se găsesc într-o serie de studii efectuate după o metodologie unitară: zonele sălbatice ( wil-derness areas - WA) (McCloskey i Spalding 1989), pădurile frontieră (frontier forests - FF) (Bryant et al. 1997) sau landşafturile forestiere intacte (intact forest landscapes - IFL) (Pota-pov et al. 2008). Conform ultimei abordări, proporţia actuală a landşafturilor cu păduri cu influenţă antropică minimă (Intact Fo-rest Landscapes - IFL) (Potapov et al. 2008, Achard et al. 2009) ar fi cuprinsă între 21-23% din totalul suprafeţei acoperite cu păduri la ni-vel mondial. Ultimul inventar, bazat pe ima-gini satelitare de rezoluţie mai mare, arată că mai există cca. 13,1 milioane ha IFL în bazi-nele Amazonului şi al Congoului, în timp ce în Europa acestea se află în nord-vestul Rusiei
şi, izolat, în Finlanda şi Suedia. Pentru Româ-nia, hăr ile asociate studiului indică singurul IFL identificat din zona temperată a Europei, localizat în zona Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, unde se găseşte şi rezervaţia naturală Nera, un landşaft cu PGRN de fag.
O încercare de reconstituire a suprafe ei pădurilor la nivel global, înainte de existen a influen elor antropice majore - distribu ia pădurilor originale la nivel mondial din urmă cu 7000-8000 de ani - a fost cea a World Forest Institute (WFI), bazată pe studii existente refe-ritoare la vegetaţia naturală potenţială. Rezul-tatele WFI indică faptul că la nivel global (în anul 1996) mai existau cca. 53% din pădurile originale. Majoritatea se găseau în America de Nord (77,3%) şi de Sud (69,1%), în timp ce
în Europa procentul era de 58%. Pentru Ro-mânia, acelea i estimări indicau un procent al pădurilor originale raportat la suprafaţa totală de cca. 75,2 % (17.860.000 ha). Rezultatele acestea trebuie însă privite cu circumspec ie, deoarece metodele bazate pe reconstituiri ale vegeta iei naturale poten iale, în afara ce-lor amintite, prezintă i un neajuns de natură metodologică: concret, în cazul limitelor fo-losite în mod curent (perioda Atlantică, acum 6000-8000 ani), chiar dacă influen a antropică nu se manifesta pe arii extinse (Reif i Walen-towski 2008), ea era totu i prezentă.
Nivel de organizare, mărime şi pondere
Potrivit lui Angermeier (2000), naturalitatea se manifestă ierarhic, la diferite nivele de orga-nizare, cea a nivelelor superioare integrând-o pe cea a celor inferioare, motiv pentru care strategiile asociate trebuie să fie gândite i aplicate pornind de la un nivel regional, consi-derând land afturile drept componente. Dacă până acum majoritatea cercetărilor conduse în PGRN s-au desfăşurat la nivel de arboret, în special în vederea identificării structurilor i proceselor specifice, posibil de a fi tranferate către practică (Hilbert i Wiensczyk 2007), abordările recente au în vedere extinderea abordării naturalităii şi la nivel de land aft, alături de înglobarea altor componente (bio-diversitate, complexitate ecologică), în sensul amintit al integrităii ecologice.
multi-ple: la nivel de arboret prin prisma dinamicii dezvoltării arboretului, iar la nivel de landşaft prin proporţia “naturală” a PGRN.
Una dintre întrebările frecvente legate de calitatea rezervaţiilor se referă la cât de mare trebuie să fie suprafaţa pentru a avea o anumită certitudine că aceasta conservă toate structurile
şi procesele. Pentru estimarea suprafeţei mini-me a PGRN, de-a lungul timpuluis-au formu-lat mai multe alternative, bazate pe structură, faună sau disturbanţe.
Parviainen et al. (1994) folose te drept factori de evaluare a suprafeţei minime stadiile natu-rale de dezvoltare, determinate de mărimea go-lurilor, la rândul lor influen ate de compozi ia
şi de productivitatea pădurii. Pentru a permite manifestarea continuă a structurilor i a pro-ceselor naturale (inclusiv a disturbanţelor), zo-nele protejate ar trebui să includă toate stadiile de dezvoltare, motiv pentru care Angermeier (2000) consideră de o importană deosebită rezervaţiile mari, la a căror proiectare trebuie luat în calcul inclusiv impactul disturbanţelor majore, cu apariţii episodice dar cu efecte ca-tastrofale, care le pot afecta existenţa (Knees-haw i Gauthier 2003).
Deoarece valorile orientative deduse din analizele de structură sau macrofaunistice din tabelul 1 nu iau în considerare i disturbanţele, în vederea unui calcul al suprafeţei optime a rezervaţiilor Parviainen et al. (1994) propune o multiplicarea de 5-10 ori a valorilor cunos-cute ale acestora, o situaţie posibilă mai ales în
zone de conservare extinse (parcuri naţionale). Al i autori (Kneeshaw i Gauthier 2003) pro-pun factori de multiplicare diferi i: mai redu i în cazul suprafeţei maxime a disturbanţei (x3), însă mult mai mari (x50) în cazul disturbanţei medii. În cazul zonelor afectate de disturbanţe majore, recomandarea este pentru constituirea de reţele de rezervaţii la nivel de landşaft. Totu i, trebuie avută în vedere i o conside-rare a naturalităii într-un context mai larg, res-pectiv drept o componentă de bază a integrităii ecologice, aceasta din urmă fiind i un concept mult mai flexibil, ce poate îngloba mai multe cerin e în ceea ce prive te conservarea (Cole et al. 2008). În plus, măsurile care au la bază conceptul de integritate ecologică prezintă implica ii imediate, inclusiv de ordin practic, putând servi drept reper în evaluarea manage-mentului (Miller i Ehnes 2000, Parrish et al. 2003), iar în cazul pădurilor de producţie la îmbunătăţirea cunoaşterii implica iilor eco-logice ale unor lucări silvice (Tierney et al. 2009).
Concluzii
Utilizarea unui bagaj comun de concepte cu privire la naturalitatea pădurilor prezintă importanţă atât pentru elaborarea de statistici cu privire la PGRN existente, cât şi pentru aplicarea coerentă a unor măsuri de conservare
şi gestioanare durabilă a pădurilor.
Valori minime teoretice ale suprafeţelor pădurilor strict protejate (Parviainen et al. 1994)
Tabelul 1
Pe baza analizelor structurii Suprafaţa minimă (ha)
Păduri (staţiuni) extreme 5-20
Păduri de amestec 10
Păduri de amestec de fag cu stejar
Păduri de amestec de fag 50
Păduri de amestec de fag cu brad
Păduri montane de amestec 70-100
Păduri alpine de amestec
Pe baza analizelor faunistice
Micro- şi mezofaună 50-100
Mamifere mari/păsări (mult peste) 100
În afara componentelor generale ale diversităii (structurală, specifică, genetică), cunoaşterea istoricului unei anumite păduri prezintă importană pentru stabilirea gradului său de naturalitate. Noile cuno tin e cu privire la ecosistemele forestiere confirmă caracterul dinamic al acestora, datorat i disturbanţelor, ceea ce însemană că în absenţa influenţelor umane acestea pot evolua de la nivele mai re-duse către nivele mai ridicate de naturalitate. Din acest punct de vedere, chiar dacă pădurile cu naturalitate ridicată sunt valoroase prin ni-velele biodiversităţii pe care le includ, la scări spa io-temporale mari - la nivel de landşaft sau pe termen lung - prezintă interes şi pădurile cu un grad de naturalitate mai redus, care pot fi declarate rezervaţii şi care, în timp, pot evolua spre configuraţii asemăntoare PGRN. În vede-rea unei proiectări şi gestionări durabile a arii-lor protejate, trebuie inut cont de i diversele metode de evaluare a suprafeţei minime sau a proporţiei acestora, însă măsurile de conserva-re nu tconserva-rebuie să se bazeze doar pe naturalitate, ci trebuie privite i dintr-o perspectivă mai largă, cum este cea a integrităii ecologice.
Mulţumiri
Studiul a fost definitivat în vederea publicării în cadrul proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0781 „Managementul gazelor cu efect de seră din păduri”, finanţat în cadrul competiţiei IDEI-PCE 2011 de către CNCS - UEFISCDI.
Bibliografi e
Achard F., Eva H., Mollicone D., Popatov P., Stibig H.J., Turbanova S., Yaroshenko A., 2009. Detecting intact forests from space: hot spots of loss, deforestation and the UNFCCC. In: Wirth, C., Gleixner, G. i Heimann, M. (eds.) Old-growth forests. Function, fate and value, pp. 409-427. Springer-Verlag Berlin Heidelberg. Anderson J.E., 1991. A conceptual framework for
evaluat-ing and quantifyevaluat-ing naturalness. Conservation Biology 5: 347-352.
Angermeier P.L., 2000. The natural imperative for biologi-cal conservation. Conservation Biology 14: 373-381.
Arsenault A., 2003. A note on the ecology and manage-ment of old-growth forests in the Montane Cordillera. Forest Chronicle 79: 441-454.
Beadle C., Duff G., Richardson A., 2009. Old forests, new management? The conservation and use of old-growth forests in the 21st century. Forest Ecology and Manage-ment 258: 339-340.
Brang P., 2005. Virgin forests as a knowledge source for central European silviculture: reality or myth. Forest, Snow and Landscape Research 79: 19-32.
Bryant D., Nielsen D., Tangley L., 1997. The last frontier forests: ecosystems and economies on the edge. World Resources Institute, Washington D.C., USA.
Buchwald E., 2005. A hierarchical terminology for more or less natural forests in relation to sustainable manage-ment and biodiversity conservation. In: FAO (ed.) Third expert meeting on harmonizing forest-related definitions for use by various stakeholders, FAO, pp. 137.
Cole D.N., Yung L., Zavaleta E.S., Aplet G.H., Chaplin F. S. III, Graber D.M., Higgs, E.S., Hobbs R.J., Landres P.B., Millar C.I., Parsons D.J., Randall J.M., Stephen-son N.L., Tonnessen K.A., White P.S., Woodley S, 2008. Naturalness and beyond: Protected area stewardship in an era of global environmental change. The George Wright Forum 25(1): 36-56.
Clements F.E., 1916. Plant succession: An analysis of the development of vegetation. Carnegie Institution of Washington, Washington D.C.
De Leo G.A., Levin S., 1997. The multifaceted aspects of ecosystem integrity. Conservation Ecology 1: 3. Dudley N., 1996. Authenticity as a means of measuring
forest quality. Biodiversity Letters 3: 6-9.
Dudley N., 2005. Identifying and using reference land-scapes for restoration. In: Mansourian S., Vallauri D., Dudley N. (eds.), Forest restoration in landscapes: be-yond planting trees, Springer Verlag, pp. 109-114. Dudley N., Morrison J., Aronson J., Mansourian S., 2005.
Why do we need to consider restoration in a landscape context? In: Mansourian S., Vallauri D., Dudley N. (eds.), Forest restoration in landscapes: beyond planting trees, Springer Verlag, pp. 51-58.
Dudley N., Schlaepfer R., Jackson W., Jeanrenaud J.P., Stolton S., 2006. Forest quality: assessing forests at a landscape scale, pp. 3-8.
Ferris R., Humphrey J.W., 1999. A review of potential biodiversity indicators for application in British forests. Forestry 72: 313.
Frelich, L. E., i Reich, P. B. (2003). Perspectives on devel-opment of definitions and values related to old-growth forests. Environmental Reviews 11(S1): S9-S22. Harmon M.E., Franklin J.F., Swanson F.J., Sollins P. i
Gregory S.V., 1986. Ecology of coarse woody debris in temperate ecosystems. Advances in Ecological Re-search 15: 133-302.
Helms J.A., 2004. Old-growth: what is? Journal of For-estry 102: 8-12.
Hilbert J., Wiensczyk A., 2007. Old-growth definitions and management: a literature review. JEM 8: 15-31.
conservation. Conservation Biology 14: 573-574. Karr J.R., 1996. Ecological integrity and ecological health
are not the same. In: Schulze P.C. (ed.), Engineering within ecological constraints, pp. 97-109.
Kimmins J.P., 2003. Old-growth forests: an ancient and stable sylvan equilibrium, or a relatively transitory eco-system condition that offers people a visual and emo-tional feast? Answer - it depends. Forest Chronicle 79: 429-440.
Kneeshaw D., Gauthier S., 2003. Old growth in the boreal forest: a dynamic perspective at the stand and landscape level. Environmental Review 11(Suppl. 1): S99-S114. Krishnaswamy A., Hanson A., 1999. Our forests, our
fu-ture. Summary report of the World Commission on For-ests and Sustainable Development.
Landres P.B., Brunson M.W., Merigliano L., Sydoriak C. Morton S., 2000. Naturalness and wildness: the dilem-ma and irony of dilem-managing wilderness. In: Cole, D.N., McCool S.F., Borrie, W.T., O’Loughlin J., 2000. Wil-derness science in a time of change conference - Volume 4: Wilderness visitors, experiences, and visitor manage-ment; 1999 May 23-27; Missoula, MT. Proceedings RMRS-P-15-VOL-4. Ogden, UT: U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Rocky Mountain Research Station. 273 p.
Machado A., 2004. An index of naturalness. J. Nat. Cons. 12: 95-110.
McCloskey J.M., Spalding H., 1989. A reconnaissance-level inventory of the amount of wilderness remaining in the world. Ambio 18: 221-227.
McRoberts R.E., Winter S., Chirici G., LaPoint E., 2012. Assessing forest naturalness. Forest Science 58(3): 294-309.
Miller P., Ehnes J.W., 2000. Ecological integrity: integrat-ing environment, conservation, and health. In: Pimentel D., Westra L., Noss R. F. (eds.), Ecological integrity: in-tegrating environment, conservation, and health. Island Press, pp. 157.
Norden B., Appelqvist T., 2001. Conceptual problems of ecological continuity and its bioindicators. Biodiversity and Conservation 10: 779-791.
Parrish J.D., Braun D.P. i Unnasch R.S., 2003. Are we conserving what we say we are? Measuring ecological integrity within protected areas. BioScience 53: 851-860.
Parviainen J., Bucking W., Vanderkerkhove K., Schuck A., Paivinen R., 1994. Strict forest reserves in Europe: ef-forts to enhance biodiversity and research on forests left for free development in Europe (EU-COST-Action E4). Forestry 73: 108-118.
Peterken G.F., 1996. Natural woodland. Ecology and con-servation in Northern temperate regions. Cambridge University Press, Cambridge.
Potapov P., Yaroshenko A., Turbanova S., Dubinin M., Laestadius L., Thies C., Aksenov D., Egorov A., Yesi-pova Y., Glushkov I., Karpachevskiy M., Kostikova A.,
Manisha A., Tsybikova E., Zhuravleva I., 2008. Map-ping the Wolrd’s intact forest landscapes by remote sensing. Ecology i Society 13: 51.
Puustjrvi E., Simula M., 2005. Definitions related to clas-sifications of forests and their management status. In: Fao (ed.) Third expert meeting on harmonizing forest-related definitions for use by various stakeholders, pp. 19-50.
Raffa, K. F., Aukema, B., Bentz, B. J., Carroll, A., Erbilgin, N., Herms D. A., Hicke J. A., Hofstetter R. W., Kato-vich S., Lindgren B. S., Logan J., Mattson W., Munson A.S., Robison D. J., Six D. L., Tobin P. C., Townsend P. A., Wallin K. F., 2009. A literal use of “forest health” safeguards against misuse and misapplication. Journal of Forestry 5: 276-277.
Reif, A., Walentowski, H. 2008. The assessment of natu-ralness and its role for nature conservation and forestry in Europe. Waldökologie, Landschaftsforschung und Naturschutz 6: 63-76.
Ridder B., 2007. An exploration of the value of naturalness and wild nature. Journal of Agricultural and Environ-mental Ethics 20: 195-213.
Robin, V., Talon, B., Nelle, O. 2013. Pedoanthracological contribution to forest naturalness assessment. Quater-nary International 289: 5-15.
Rolstad J., Gjerde I., Gundersen V.S., Saet M., 2002. Use of indicator species to assess forest continuity: a cri-tique. Conservation Biology 16: 253-257.
Rouvinen S., Kouki J., 2007. The natural Northern Europe-an boreal forests: unifying the concepts, terminologies and their applications. Silva Fennica 42: 135-146. Schulze E.D., Hessenmoeller D., Knohl A., Luyssaert S.,
Boerner A., Grace J., 2009. Old-growth forests. Func-tion, fate and value. In: Wirth, C., Gleixner, G. i Hei-mann, M. (eds.) Old-growth forests. Function, fate and value, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, pp. 11-33. Tierney G.L., Faber-Langendoen D., Mitchell B.R.,
Shriv-er W.G., Gibbs J.P., 2009. Monitoring and evaluating the ecological integrity of forest ecosystems. Frontiers in Ecology and the Environment 7: 308-316.
UN-ECE/FAO 2000. Forest resources of Europe, CIS, North America, Australia, Japan and New Zealand (in-dustrialized temperate/boreal countries). UN/ECE/FAO contribution to the global forest resources assessment, 2000: Main report. United Nations Publication, New York and Geneva.
Uotila A., Kouki J., Kontkanen H., Pulkkinen P., 2002. Assessing the naturalness of boreal forests in eastern Fennoscandia. Forest Ecology and Management 161: 257-277.
