Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui grăunte de muştar 99 X

I.

III. Ierarhiile îngereşti 39 IV. Numele Domnului 57 V. Sefiroţii stâlpului central 63 VI. Ain Sof Aur: nesfârşita lumină 71 VII. Materia universului: lumina 79

VIII. „Când Dumnezeu a trasat un cerc la suprafaţa abisului...” 87 IX. Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui grăunte de muştar 99 X. Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi 107

XI. Corpul lui Adam Kadmon 119

XII. Malkut, Iesod, Hot, Tiferet: Arhanghelii şi anotimpurile 129 XIII. Arborele Sefirotic, simbol al sinarhiei 141

XIV. Iesod: temeliile vieţii spirituale 149 XV. Binah: I. Legile destinului 167 II. Tărâmul statorniciei 176 XVI. Hohmah: Cuvântul creator 181

XVII. Iesod, Tiferet, Kether: sublimarea forţei sexuale 189 XVIII. Rugăciunea lui Solomon 195

Acela care simte nevoia să se apropie de Creator, să pătrundă în imensitatea sa, găseşte în religie câteva mijloace:

rugăciunea, participarea la slujbele religioase, respectarea unor reguli. Este bine, dar nu este suficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu este suficient să trăim câteva emoţii mistice şi să respectăm regulile, ci trebuie să aprofundam un sistem de explicare a lumii.

Încă din tinereţe mi-am dorit să găsesc un asemenea sistem şi am căutat în toate direcţiile. Am studiat ceea ce ne învaţă marile religii ale umanităţii şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis - se afla în tradiţia iudaică, în Cabală, unde am găsit Arborele Sefirotic, Pomul Vieţii. Eu nu vreau să spun că celelalte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care acestea le prezintă rămân risipite, ele nu dau o viziune atât de profundă, de structurată şi de sintetică. Arborele Sefirotic este cu adevărat o sinteză a universului, el este pentru mine cheia ce permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă ca o schemă foarte simplă, dar conţinutul său este inepuizabil. Şi chiar multe episoade din Vechiul şi Noul Testament nu pot fi interpretate decât în lumina Arborelui Sefirotic.

Cabaliştii împart universul în zece regiuni sau sefiroţi care corespund primelor zece numere (cuvântul sefirot, la plural sefiroţi, înseamnă enumerare). Fiecare sefirot este identificat prin cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele

sefirotului, numele şefului ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi, în sfârşit, numele unei planete.

Este vorba deci despre cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem stabili o

corespondenţă între aceste diferite planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefirotul, sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc, inimii, iar planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefirot este deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în frunte un arhanghel, el însuşi un supus al Domnului. Aşadar, Dumnezeu este acela care dirijează cele zece regiuni, dar pe fiecare în parte, sub un alt nume. Iată de ce Cabala Îi dă zece nume lui Dumnezeu. Cele zece nume corespund unor atribute diferite, Dumnezeu este unul, dar el se manifestă diferit în funcţie de regiuni. Există întotdeauna acelaşi unic Dumnezeu, dar prezentat sub zece aspecte diferite şi nici unul dintre aceste aspecte nu este inferior sau superior celorlalte.