„Codrul Cosminului”, nr. 11, 2005, p. 171-181
„FRONTIERE”
ª
I
„IDENTIT
Ã
Þ
I
”
Î
N ISTORIOGRAFIA ROM
Â
NEASC
Ã
POSTDECEMBRIST
Ã
ª
tefan P
urici, Harieta Mareci, Dumitru Vitcu
ABSTRACT: The following paper introduces some aspects of two major themes of contemporary discourse, both inside and outside the academic social sciences: these are the themes of borders and identities. For the Romanian historians, approaching the “frontier” element meant the opportunity to verify the national identity’s conservation capacity or the attempt to explain a whole complex of problems, confrontations or cultural interrelations. About the identities, if in a traditionalist analysis, national identity cannot exist without ethnonim, language, united religion, state, historical conscience, in the representatives of the new generation consider that the nation itself and its values only stand for, mainly, ideological constructions. In addition, the concepts of patriotism and nationalism are closely linked to these two themes. Regarding the Romanian people, the specialists are preoccupied with defining their national identity, but also European one, their trying to outline as clear as possible from a historical perspective the local identities, noticing spectacular changes in identifying the Romanian state by its own elites (the subjective identity of Romania) or by the exterior ones (the objective identity).
Ca
º
i alte domenii (economie, societate, justi
þ
ie, administra
þ
ie etc.), istoriografia
rom
âneasc
ã
urmeaz
ã
un proces mai lung de integrare în
º
tiin
þ
a istoric
ã
european
ã
, fiind
obligat
ã
s
ã
-
º
i perfec
þ
ioneze metodologia, s
ã
-
º
i diversifice tematica de cercetare, s
ã
-
º
i
modernizeze discursul
º
i abord
ã
rile. Dac
ã
în planul analizei factologice istoriografia a
înregistrat
dup
ã
1989
un progres evident prin respingerea miturilor construite
î
n timpul
regimului comunist,
în sfera teoriei
º
i filosofiei istoriei succesele sunt mai pu
þ
in vizibile.
Acest lucru este explicabil
º
i prin faptul c
ã
perioada postbelic
ã
a marcat o discontinuitate
în evolu
þ
ia
º
tiin
þ
ei istorice în România, ideologia comunis
t
ã
impunând renun
þ
area la
modelele oferite de istoricii rom
âni
„
burghezi
”
º
i preluarea metodologiei
º
i filosofiei
istoriei de tip sovietic.
De
º
i au trecut mai bine de 15 ani de la revolu
þ
ia decembrist
ã
din România,
suntem
înc
ã
prea apropia
þ
i de momentul
„
noii geneze
”
pentru a
-i putea estima sau
dimensiona consecin
þ
ele (
º
i) în plan istoriografic.
Breasla istoricilor, a
º
a cum se înf
ã
þ
i
º
a aceasta la sfâr
º
itul anului 1989, n
-a
înregistrat peste noapte acea
, poate a
º
teptat
ã
de unii
, metamorfoz
ã
dramatic
ã
care
s
ã
-i
purifice r
ândurile
º
i s
ã
-i limpezeasc
ã
preocup
ã
rile (re)constructive. Dincolo de timide
rea
º
ez
ã
ri organizatorice, motivate pân
ã
la un punct, istoriografia romaneasc
ã
a continuat
s
ã
„
defileze
”
cu mai vechii combatan
þ
i legitima
þ
i în fruntea noilor struc
turi institu
þ
ionale
º
i s
ã
urmeze programe sau direc
þ
ii
„
tradi
þ
ionale
”
. Se confirm
ã
, a
º
adar, observa
þ
ia
judicioas
ã
a unui veritabil reper valoric
º
i moral în domeniu (Al. Zub) privind
„
intima
rela
þ
ie dintre patologia post
-revolu
þ
ionar
ã
–
identificabil
ã
în m
ai toate registrele vie
þ
ii
sociale
–
º
i evolu
þ
ia istoriografiei romane
º
ti din ultimii ani
”
.
colectiv
ã
proiectat
ã
º
i realizat
ã
–
cu mici excep
þ
ii
–
tot de
„
vechea gard
ã
”
a comunit
ã
þ
ii
istoricilor, care-
º
i probeaz
ã
astfel nu doar vigoarea
º
i experien
þ
a superioare acumulate în
anii dictaturii, ci
º
i capacitatea de adaptare la noile real
it
ã
þ
i
º
i la noile imperative ale
cercet
ã
rii
º
tiin
þ
ifice în domeniu.
În lipsa unei reviste de direc
þ
ie, de
º
i multe publica
þ
ii de profil ar putea ori ar vrea
s
ã
-
º
i revendice acest rol,
º
i a unei analize de fond menit
ã
a fixa liniile de dezvoltare a
istoriografiei na
þ
ionale, cercetarea
º
tiin
þ
ific
ã
continu
ã
a se desf
ã
º
ura în institutele
specializate ale Academiei Romane
º
i în facult
ã
þ
ile de istorie, pe temeiul unei tematici
generale sau speciale,
înscrise înc
ã
tradi
þ
ional în planurile acelor unit
ã
þ
i. Aloca
þ
iile
bugetare, mereu mai restr
ânse, sunt suplinite din fericire prin sistemul granturilor,
acordate selectiv temelor de interes mai larg, la finalizarea c
ã
rora particip
ã
cercet
ã
tori,
cadre didactice
º
i doctoranzi apar
þ
inând, desigur, unor vârste
º
i experien
þ
e
deosebite.
Amploarea cercet
ã
rilor, marcat
ã
înc
ã
de suflul
„
tradi
þ
ionalist
”
º
i de infla
þ
ia
produc
þ
iilor editoriale sustrase (din p
ã
cate) rigorii sau
cenzurii
ºtiinþifice
, probeaz
ã
totu
º
i
graba
º
i efortul ce se manifest
ã
în acoperirea direc
þ
iilor sau domenii
lor deficitare, ca
º
i
tendin
þ
a de aliniere metodologic
ã
º
i tematic
ã
la exigen
þ
ele istoriografiei europene
(universale). Desigur, libertatea de expresie, eliminarea vechilor tabuuri ideologice,
reluarea
º
i amplificarea contactelor cu speciali
º
tii str
ã
ini, o
evident
ã
înzestrare logistic
ã
,
unele specializ
ã
ri în medii universitare sau academice din Apus, noile teme consacrate
zonelor
„
virusate
”
ideologic sau neglijate pân
ã
nu demult, constituie, laolalt
ã
, însemnate
achizi
þ
ii, la care se pot ad
ã
uga cu folos alte
le,
þ
inând de predispozi
þ
ia sau asaltul noii
genera
þ
ii de istorici, spre a argumenta renova
þ
ia produs
ã
în domeniu.
Concret, echipe ini
þ
iate în istoria oral
ã
se ocup
ã
de studiul totalitarismului,
suplinind astfel (metodologic, dar
º
i
documentar) informa
þ
i
ile vagi sau denaturate
transmise de documentele oficiale ale regimului comunist. Apoi, minoritarii, alteritatea,
miturile istorice, elitele, partidele politice, regalitatea etc. se constituie
în tot atâtea teme
sau direc
þ
ii predilecte ale noii istoriograf
ii, din care nu lipsesc a se ilustra
º
i în continuare
–
se
în
þ
elege
–
vechii mae
º
tri ai scrisului istoric. Un bilan
þ
al istoriografiei române
º
ti
postrevolu
þ
ionare e înc
ã
greu, prematur sau riscant de realizat, dar, cu certitudine
, asist
ã
m
la o
înnoire conc
eptual
ã
º
i metodologic
ã
inspirat
ã
de modelele existente în istoriografia
str
ã
in
ã
º
i înlesnit
ã
de filoanele autohtone redescoperite în ultimii ani.
Nu poate fi trecut cu vederea
îns
ã
º
i un alt aspect. S
-a observat, de pild
ã
, c
ã
intelectualii rom
âni, în gene
ral, istoricii
în spe
þ
ã
, n
-au ajuns
înc
ã
la solidariz
ã
ri
semnificative,
în m
ã
sur
ã
s
ã
le asigure un impact social corespunz
ã
tor
º
i s
ã
le prezerve mai
bine interesele. Dezbateri,
întâlniri colocviale, simpozioane
º
i, nu în ultimul rând,
polemici aprinse (
înd
eosebi pe tema manualelor alternative pentru
înv
ã
þ
ã
mântul
preuniversitar) au avut loc mereu, nu neap
ã
rat în cadru institu
þ
ionalizat, îns
ã
rezultatele n
-au fost pe m
ã
sura a
º
tept
ã
rilor. Or, dintr
-o mai larg
ã
perspectiv
ã
, f
ã
r
ã
o corect
ã
asimilare a
trecutului nu poate fi imaginat
ã
nici armonia prezentului
º
i nici soliditatea proiectelor de
viitor. Iar istoricul e chemat s
ã
ofere corpului social instrumentele acestei asimil
ã
ri,
viziunea capabil
ã
s
ã
integreze experien
þ
e dramatice
º
i s
ã
asigure unitatea diacroni
ei sub
unghi etnocultural. Pe acest t
ã
râm, noua istoriografie româneasc
ã
pare înc
ã
lipsit
ã
de
resurse, timid
ã
, ezitant
ã
, pe alocuri chiar ineficace
1.
schimonosirilor ideologizante p
ân
ã
în 1989. Bineîn
þ
eles, aceasta nu scute
º
te comunitatea
istoricilor de celelalte obliga
þ
ii profesionale, precum grija edit
ã
rii sistematice a izvoarelor,
a elabor
ã
rii studiilor monografice, a abord
ã
rilor teoretice sau analitic
e, a c
ã
ror desf
ã
º
urare
trebuie s
ã
fie mereu sincron
ã
în raport cu efortul consacrat elabor
ã
rii marilor sinteze,
tratate
º
i enciclopedii.
Renun
þ
area la viziunea na
þ
ional
-comunist
ã
asupra trecutului a determinat genera
þ
ia
de istorici ce s-a afirmat
înainte d
e 1990 s
ã
accepte abordarea pozitivist
ã
a istoriei, f
ã
r
ã
a
fi
în stare (cu extrem de mici excep
þ
ii) s
ã
propun
ã
noi metode, concepte, principii.
Genera
þ
ia de dup
ã
1989 (care nu trebuie privit
ã
, la fel ca
º
i cea anterioar
ã
, ca ceva
omogen), ai c
ã
rei reprezen
tan
þ
i au ob
þ
inut diplome de master
º
i doctor în prestigioase
º
coli istoriografice din Europa, dar
º
i mul
þ
i al
þ
ii forma
þ
i în atmosfera de deschidere
º
i de
conectare la circuitul interna
þ
ional de idei, încearc
ã
s
ã
dep
ã
º
easc
ã
forma strict factologic
ã
de prezentare a trecutului, propun
ând noi modalit
ã
þ
i de anali
z
ã
sau adaptând realit
ã
þ
ilor
rom
âne
º
ti principii instituite în istoriografia
universal
ã
. Schimb
ã
rile politice survenite pe
scena european
ã
au impus, la rândul lor, reevaluarea, din perspectiv
ã
istoric
ã
,
a unor
concepte precum:
„
na
þ
ionalism
”
,
„
identitate
”
,
„
frontier
ã
”
,
º
i aceasta cu atât mai mult cu
c
ât, sub aspect etno
-politic, se caut
ã
înc
ã
acel echilibru între crearea institu
þ
iilor
suprana
þ
ionale
º
i conservarea identit
ã
þ
ii etno
-culturale.
În în
þ
elesuril
e
„
frontierei
”
, de pild
ã
, se mobilizeaz
ã
strategii, aparate ideologice
º
i
simbolice, teorii, forme etc. Din
îns
ã
º
i suita terminologic
ã
a cuvântului
„
frontier
ã
”
poate
fi extras un
întreg instrumentar conceptual, frontierele putând fi politice, militare,
geografice, lingvistice, sociale, culturale, confesionale. De altfel, despre frontier
ã
s
-a spus
c
ã
nu
se define
ºte
ci c
ã
ea
define
ºte
. Ea delimiteaz
ã
teritoriul unui stat de teritoriul altui
stat sau cadrul juridic
în care statul î
º
i exercit
ã
suveranitatea de
plin
ã
º
i exclusiv
ã
, dar
poate dob
ândi
º
i func
þ
ii configurative atunci când modeleaz
ã
procese mentale, afective
º
i
voli
þ
ionale. Nu întâmpl
ã
tor se vorbe
º
te despre o economie
º
i o sociologie a frontierei, o
antropologie
º
i o psihologiei a frontierei, de o rel
igie, o filozofie
º
i o moral
ã
a frontierei
º
i
nu
în ultimul rând de o politic
ã
a frontierei
2.
În istoriografia problemei, conceptul de frontier
ã
se configureaz
ã
în func
þ
ie de
perspectiva autorului, el fiind reprezentat fie de elementele vizibile, materiale
–
lu
ând
forma unor limite juridice (Victor Aelenei,
Dreptul frontierei de stat
3; Vasile Morar,
Legisla
þie specific
ã
poliþiei de frontier
ã
4), fie de elemente simbolice (Antim Corneliu,
Pictura f
ã
r
ã
frontier
ã
5; Adrian Otoiu,
Trafic de frontier
ã
: proza gener
a
þiei '80
6). Exist
ã
,
a
º
adar, diverse construc
þ
ii
mentale ale spa
þ
iului
º
i, implicit, ale frontierelor care
delimiteaz
ã
spa
þ
iul, de la barier
ã
(
º
i patrulele poli
þ
iei de frontier
ã
în zonele cu acces
interzis)
º
i pân
ã
la
limita de v
ârst
ã
, criterii de eligibil
itate, apartenen
þ
a etnic
ã
, religioas
ã
,
conduita moral
ã
, orientarea sexual
ã
. Toate îns
ã
au asociate
„
formele de trecere
”
care
reglementeaz
ã
condi
þ
iile
º
i modul de tranzitare a frontierei dintr
-o unitate de apartenen
þ
ã
în alta (prin
controlul de vam
ã
, dialog
interetnic sau intercultural, examene, rituri de
ini
þ
iere).
trecute sau prezente ori zone de interferen
þ
ã
cultural
ã
(ca puncte de contact
º
i uneori chiar
de convergen
þ
ã
a mai multor culturi).
Pentru epoca veche, existen
þ
a românilor ca popor
se leag
ã
de prezen
þ
a unei
frontiere naturale: Dun
ã
rea. Potrivit istoricului Alexandru Madgearu
7, ea reprezint
ã
formula ideal
ã
de demarca
þ
ie între
Oikumene
º
i
Barbaricum
. Romanii o considerau nu
numai o frontier
ã
politic
ã
º
i militar
ã
, ci
º
i una mental
ã
într
e dou
ã
lumi, o frontier
ã
a
civiliza
þ
iei, în
þ
eleas
ã
chiar etimologic (de la
civitas
). Dep
ã
º
irea ei, prin cucerirea Daciei a
favorizat instalarea unei alte frontiere
–
limita roman
ã
(
Limes
), variabil
ã
spa
þ
ial, în func
þ
ie
de contextul politic al vremii
8.
În v
iziunea unor autori rom
âni, deplasarea frontierei
romane
º
i apoi permeabilizarea ei a favorizat apari
þ
ia unui
compozitum
romano-barbar de
modele, de moravuri, de credin
þ
e.
Mai pu
þ
in abordat
ã
,
a r
ã
mas
în peisajul bibliografic românesc, problema
frontierei pentru perioada medieval
ã
timpurie, acest lucru datorându
-se,
în mare m
ã
sur
ã
,
lipsei de informa
þ
ii documentare privitoare la domeniul în cauz
ã
, dar
º
i unei cercet
ã
ri
arheologice deficitare
în ceea ce prive
º
te domeniul fortifica
þ
iilor de grani
þ
ã
. O alt
ã
motiva
þ
ie pentru care istoriografia român
ã
a ocolit problematica grani
þ
elor în evul mediu
e legat
ã
de circumscrierea într
-o tem
ã
mult mai vast
ã
(începuturile evului mediu pe
teritoriul nord-dun
ã
rean) care a reprezentat
º
i înc
ã
reprezint
ã
o chestiune fierbinte în ceea
ce prive
º
te abordarea ei. Pentru istoricul Ioan Marian
Þ
iplic, termenul de frontier
ã
a avut,
în evul mediu, o accep
þ
ie militar
ã
, mai ales începând cu secolul al XIV
-lea, odat
ã
cu
dezvoltarea procesului de centralizare administrativ
ã
º
i de construi
re a unor limite din ce
în ce mai fortificate, în timp ce delimit
ã
rile teritoriilor
–
grani
þ
ele
–
puteau
însemna, în
acela
º
i timp, o barier
ã
natural
ã
, o limit
ã
politico
-militar
ã
º
i una cultural
ã
9.
cercet
ã
torilor români în ultimul
deceniu,
în încercarea de a evita reîntoarcerea la
º
ocurile
culturale
º
i spaimele etnopolitice specifice unui timp istoric determinat
12.
Trec
ând din registrul politic
la cel privind grani
þ
ele
etnoculturale, o analiz
ã
a
discursurilor cu referire la rela
þ
iil
e majoritate
–
minorit
ã
þ
i practicate în România dup
ã
1989 scoate
în eviden
þ
ã
existen
þ
a a trei tipuri distincte: un discurs minoritar revendicativ,
un discurs minoritar conformist
º
i un discurs majoritar. Esen
þ
a discursului minoritar
revendicativ este:
„
sun
tem diferi
þ
i, vrem sa r
ã
mânem diferi
þ
i
º
i s
ã
fim recunoscu
þ
i ca
atare
”
. Un leitmotiv al discursului minoritar îl reprezint
ã
dreptul la o via
þ
ã
intern
ã
proprie
a comunit
ã
þ
ii respective, recunoscut
ã
public. Se folosesc în acest context termeni varia
þ
i
(dar to
þ
i implicând semnifica
þ
ia
Frontierei
): separare, autonomie, privatitate comunitar
ã
sau,
în cazul comunit
ã
þ
ilor etnice se face referire la ideea de protec
þ
ie, men
þ
inere,
prezervare a identit
ã
þ
ii culturale/na
þ
ionale proprii, identitate amenin
þ
at
ã
cu asimila
rea de
c
ã
tre societatea majoritar
ã
. În cadrul discursului majoritar cu referire la minorit
ã
þ
i,
dominant este leitmotivul dialogului
transfrontalier
, al deschiderii spre rela
þ
ionarea cu
cel
ã
lalt, al spiritualiz
ã
rii grani
þ
elor potrivit principiului:
„
tr
ã
im î
n aceea
º
i
þ
ar
ã
, trebuie s
ã
comunic
ã
m, c
ã
ci orice tendin
þ
ã
de izolare poate fi un pericol pentru stabilitatea
societ
ã
þ
ii
”
13. Din perspectiva sociologic
ã
,
spiritualizarea frontierelor
nu
înseamn
ã
desfiin
þ
area lor, ci ac
þ
iunea asupra pragului de relevan
þ
ã
a co
ntactelor, tranzac
þ
iilor
grupurilor diferite din punct de vedere etnic, religios, social
în a
º
a fel încât aria
contactelor semnificative
º
i deci importante pentru comunitate, în ansamblul ei, s
ã
se
l
ã
rgeasc
ã
foarte mult
14.
Într
-o lume a riscului extensiv, istoricilor rom
âni li se cere s
ã
recunoasc
ã
º
i s
ã
se
conformeze schimb
ã
rilor substan
þ
iale,
þ
inând cont de noul cadru în care se configureaz
ã
cultura politic
ã
(mass
-media, puterea juridic
ã
, sfera privat
ã
, ini
þ
iativele cet
ã
þ
ene
º
ti, noile
mi
º
c
ã
ri sociale)
º
i d
e cuv
ântul cheie, unificator:
dialogul
. Primele semnale ale vie
þ
ii
politice
º
i culturale indic
ã
faptul c
ã
dispari
þ
ia frontierelor nu este un proces tocmai facil.
Potrivit anali
º
tilor români, frontierele î
º
i dau rodul lor plenar în toate domeniile abia în
epoca multiglobaliz
ã
rilor, prin interpretarea lor ca
nou
ã
ordine
,
sub-ordine
sau
suburbium
15. Din aceast
ã
perspectiv
ã
, prezen
þ
a istoricilor români în cadrul Institutelor
º
i
Centrelor culturale rom
âne
º
ti e salutar
ã
, rolul lor fiind acela
de a p
ã
stra, în rela
þ
iile cu
ceilal
þ
i, un climat de egalitate prezumat
ã
în care se ignor
ã
frontierele dintre rase
º
i
popoare, grupuri etnice, religioase, sociale cu respectul identit
ã
þ
ii fiec
ã
reia.
important este actul identific
ã
rii ast
ã
zi, când lumea se confrunt
ã
cu noi amenin
þ
ã
ri
regionale
º
i globale.
Deschiderea
înregistrat
ã
dup
ã
1989 a stimulat puternic cercetarea
º
tiin
þ
ific
ã
rom
âneasc
ã
în sfera
º
tiin
þ
elor umaniste
º
i sociale. Ca
º
i în alte
þ
ã
ri, problema identit
ã
þ
ii
este investigat
ã
de speciali
º
ti din cele mai diverse domenii: econ
omi
º
ti (Drago
º
Luchian:
Curtea de Conturi. Elemente de identitate
)
18, filologi (Mircea Tomu
º
:
Despre identitatea
unui gen f
ã
r
ã
identitate: romanul ca personaj al propriului s
ã
u roman
; Ofelia Ichim,
Florin Teodor Olariu (ed.),
Identitatea limbii
ºi literatur
ii rom
âne în perspectiva
globaliz
ã
rii
)
19, speciali
º
ti în biblioteconomie (Ion Stoica:
Bibliotecile
ºi criza de
identitate
)
20sau
în design (Adela Pârvu (red.):
Ideal Decor. Identitatea casei tale
)
21,
istorici (
ª
tefan
ª
tef
ã
nescu
, Florin Constantiniu, Dorina N. Rusu (ed.):
Identitate
na
þional
ã
ºi spirit european. Academicianul Dan Berindei la 80 de ani
; Nicolae Boc
º
an
,
Valeriu Leu, Sorin Mitu, Toader Nicoar
ã
(coord.):
Identitate
ºi alteritate. Studii de
imagologie
)
22, publici
º
ti (Ion Dr
ã
gu
º
anul:
Identit
ã
þi deturnate. O istorie anecdotic
ã
a
Bucovinei
)
23, psihologi (Valerica Mih
ã
il
ã
:
Identitate
ºi adolescenþ
ã
)
24, editori (
Mens.ro
–
revista on-line de identitate masculin
ã
)
25, arhitec
þ
i (Adriana Matei:
Identitate cultural
ã
local
ã
; Mircea Lupu:
Identitate
–
Universalitate. Mi
ºc
ã
ri, curente,
ºcoli
)
26, istoriografi
(Alexandru Zub:
Cunoa
ºtere de sine ºi integrare. Identitate, durat
ã
, devenire istoric
ã
)
27,
teologi (Alois Bi
º
oc:
Preotul. Identitate
ºi misiune
)
28, antropologi (Grigore Georgiu:
Identitate
ºi integra
re. De la disjunc
þie la conjuncþie
)
29, juri
º
ti (Sorin
-Mihai Stanciu:
Drept comunitar. Identitate
ºi integrare
)
30, sociologi (Gavril Fl
óra:
„
What is a Nation?
”
.
Interpretations of Territorial and Population Related Identity in Transylvanian National
Ideologies
)
31, cercet
ã
tori în domeniul artelor (M
ã
d
ã
lina Diaconu,
Ontologia operei de
art
ã
în lumina principiului identit
ã
þii
)
32, filosofi (Ion Tudosescu:
Identitatea axiologic
ã
a
rom
ânilor
)
33º
i al
þ
ii. Analizând, îns
ã
, multitudinea investiga
þ
iilor în domeniul identit
ã
þ
ilor,
în special a etnicit
ã
þ
ii, genului, minorit
ã
þ
ilor de orice fel, în urm
ã
cu cinci ani istoricul
Alexandru Zub tr
ã
gea concluzia c
ã
problema identit
ã
þ
ii nu a primit înc
ã
„
solu
þ
ii
acceptabile
”
34.
F
ã
când un tur de orizont al produc
þ
iei tip
ã
rite a
º
tiin
þ
el
or socio-umane din
Rom
ânia în ultimii 15 ani, vom constata c
ã
cercet
ã
torii au fost preocupa
þ
i de investigarea
unor identit
ã
þ
i, precum cele sociale, personale, culturale, profesionale, na
þ
ionale, spa
þ
iale,
statale, etnice etc. Spre exemplu, istoricii medievi
º
ti sunt interesa
þ
i de identit
ã
þ
ile sociale,
etnice
º
i religioase
35,
în timp ce speciali
º
tii în domeniul psihologiei sociale analizeaz
ã
,
mai degrab
ã
, identit
ã
þ
ile colective
º
i cele personale.
Potrivit concep
þ
iilor actuale, analiza identit
ã
þ
ii presupune in
vestigarea aspectelor
legate de con
þ
inutul, structura
º
i procesele form
ã
rii acesteia. Acest din urm
ã
aspect se
refer
ã
la componente involuntare (sexul, vârsta, rasa
º
. a.)
º
i voluntare (profesia, grupul
politic, grupul religios etc.)
36.
În acela
º
i timp, est
e eviden
þ
iat
ã
necesitatea realiz
ã
rii
„
unei
mai clare distinc
þ
ii între identitatea social
ã
º
i cea personal
ã
”
37a individului.
În acest sens,
se
încearc
ã
o delimitare mai clar
ã
între aspectele subiective
º
i obiective ale identit
ã
þ
ii.
Astfel, identitatea subiectiv
ã
se refer
ã
la experien
þ
a subiectiv
ã
a unui individ sau grup în
leg
ã
tur
ã
cu propria lui identitate, în timp ce identitatea obiectiv
ã
este definit
ã
ca un
ansamblu al caracteristicilor evaluate sau evaluabile de ceilal
þ
i
38.
constat
ã
o anume confuzie datorit
ã
f
aptului c
ã
el este perceput
„
atât ca meserie, cât
º
i ca
voca
þ
ie
”
39.
Acela
º
i fenomen complex de autodefinire
º
i de raportare la percep
þ
iile,
reprezent
ã
rile
º
i stereotipurile altora asupra subiectului este remarcat
º
i în cazul
identit
ã
þ
ilor culturale. Potrivi
t unei concep
þ
ii substan
þ
ialiste
º
i statice
–
dominante, de
altfel,
în
º
tiin
þ
a româneasc
ã
–
identitatea cultural
ã
se refer
ã
la limba
º
i istoria comun
ã
, la
religia
º
i tradi
þ
iile culturale
40.
În acest caz, identitatea este un dat permanent
º
i unic, în
cadrul c
ã
ruia individul trebuie s
ã
-
º
i însu
º
easc
ã
tr
ã
s
ã
turile, bine definite, ale culturii în
care s-a n
ã
scut. Într
-o alt
ã
abordare, dinamic
ã
, identitatea cultural
ã
se construie
º
te prin
interac
þ
iune cu ceilal
þ
i. Aceast
ã
dimensiune
nou
ã
a identit
ã
þ
ii nu o anihil
eaz
ã
pe prima, ci
o completeaz
ã
41.
Cum se construie
º
te, îns
ã
, o identitate? R
ã
spunsul speciali
º
tilor este unanim: prin
raportare la
cel
ã
lalt
, la
str
ã
in
42. Imaginea unui
alter
este adesea oglinda propriei
identit
ã
þ
i, condi
þ
ie
º
i consecin
þ
ã
a acesteia
43. Admirat, respins sau detestat, model ideal
sau figur
ã
a marginalului, imagine a str
ã
inului bun sau r
ã
u, acest
cel
ã
lalt
este,
într
-o mare
m
ã
sur
ã
, o proiec
þ
ie de sine
44.
Din perspectiva istoriografiei rom
âne
º
ti contemporane, un deosebit interes au
provocat identitatea na
þ
ional
ã
º
i identit
ã
þ
ile conexe acesteia (etnic
ã
, statal
ã
, regional
ã
). De
ce,
îns
ã
, na
þ
iunile resimt nevoia s
ã
se autoidentifice? În opinia istoricului Andrei Pippidi,
popoarele caut
ã
s
ã
-
º
i înt
ã
reasc
ã
„
energiile prin afirmarea mândr
ã
a drepturilor lor
”
pe
calea edific
ã
rii unei identit
ã
þ
i întemeiate pe
„
marcarea diferen
þ
elor fa
þ
ã
de vecinii lor, dar
chiar printr-o evaluare a trecutului, autentic
ã
,
º
i a viitorului, lucid
ã
”
45. Cercet
ã
torii au
constatat c
ã
identitatea unei na
þ
iuni sau a unui individ este stru
cturat
ã
în
„
patru
componente majore
”
: etnic
ã
, religioas
ã
, politic
ã
º
i cultural
ã
46. Sociologul Dan Dungaciu
completeaz
ã
aceast
ã
stratificare cu dimensiunile istoric
ã
, economic
ã
º
i geografic
ã
,
definind
na
þiunea
ca
„
un grup de persoane ce au în comun un set de
elemente culturale
distincte, un sentiment de solidaritate izvor
ât din experien
þ
a comun
ã
, un sentiment
economic relativ unificat, drepturi cet
ã
þ
ene
º
ti pentru to
þ
i membrii accepta
þ
i ca atare
º
i
care ocup
ã
un teritoriu
”
47.
Într
-o abordare tradi
þ
ionalist
ã
48, identitatea na
þ
ional
ã
nu poate
exista f
ã
r
ã
etnonim, limb
ã
, religie comun
ã
, stat (care poate fi
º
i o piedic
ã
în procesul
contur
ã
rii identit
ã
þ
ii), con
º
tiin
þ
a istoric
ã
49, adic
ã
un element dat care urmeaz
ã
s
ã
se
manifeste la momentul oportun. Dimpotriv
ã
, conside
r
ã
reprezentan
þ
ii genera
þ
iei mai noi,
na
þ
iunea îns
ã
º
i
º
i valorile asociate ei nu constituie, în primul rând, decât construc
þ
ii de
natur
ã
ideologic
ã
,
„
realit
ã
þ
i
”
de la nivelul imaginarului social, a c
ã
ror
„
existen
þ
ã
obiectiv
ã
”
este instituit
ã
de fapt de voi
n
þ
a circumstan
þ
ializat
ã
istoric a unor grupuri de
oameni (intelectuali,
în primul rând) de a le conferi consisten
þ
ã
º
i sens
50.
În cadrul
ambelor abord
ã
ri, na
þ
iunea apare ca nivelul suprem al identit
ã
þ
ii
51.
(sau cred c
ã
au) origine comun
ã
, au acela
º
i mijloc de comunicare (limb
ã
comun
ã
),
locuiesc pe un teritoriu relativ compact, au aceea
º
i tradi
þ
ie cultural
ã
º
i religioas
ã
(spiritualitate), acelea
º
i interese
º
i idealuri etc.
º
i, la anumite niveluri, au
º
i convingerea
c
ã
apar
þ
in respectivei comunit
ã
þ
i
”
54reu
º
e
º
te s
ã
se distan
þ
eze într
-o anumit
ã
m
ã
sur
ã
de
abordarea anterioar
ã
. O defini
þ
ie mai pragmatic
ã
, chiar dac
ã
nu surprinde totalita
tea
semnifica
þ
iilor subiectului, este cea potrivit c
ã
reia etnia reprezint
ã
„
un grup mare de
oameni, ai c
ã
rui membri sunt lega
þ
i între ei prin descenden
þ
a lor comun
ã
, prin limba care
o vorbesc sau pe care o recunosc drept specific
ã
lor
º
i prin cultura pe ca
re
º
i
-o consider
ã
proprie
”
55. Din aceast
ã
perspectiv
ã
,
etnicitatea
„
este starea de a apar
þ
ine unui grup etnic în
mod con
º
tient
”
56.
Istoriografia rom
âneasc
ã
studiaz
ã
identit
ã
þ
ile etnice care se manifest
ã
în epoca
premerg
ã
toare constituirii statului na
þ
ional
rom
ân sau în situa
þ
iile în care acestea devin
minorit
ã
þ
i na
þ
ionale. Plecând de la principiul ideologiei pe care o cultiv
ã
minorit
ã
þ
ile,
istoricul Camil Mure
º
anu le
-a clasificat
în
pluraliste
(accept
ã
integrarea în grupul politic
dominant,
în schimbul conse
rv
ã
rii identit
ã
þ
ii culturale),
asimila
þioniste
(doresc s
ã
fie
asimilate de grupul dominant),
secesioniste
(urm
ã
resc autodeterminarea politic
ã
)
º
i
militante
(au drept obiectiv accederea la propria domina
þ
ie asupra na
þ
iunii dominante
anterior)
57.
De identitatea na
þ
ional
ã
sunt strâns legate conceptele de
patriotism
º
i
na
þionalism
. Primul este apreciat drept un
„
atribut func
þ
ional
”
, o dimensiune menit
ã
s
ã
contribuie la conservarea identit
ã
þ
ii na
þ
ionale a cet
ã
þ
eanului, în timp ce na
þ
ionalismul este
calificat drept
„
atribut disfunc
þ
ional
”
, periclitant pentru s
ã
n
ã
tatea identit
ã
þ
ii na
þ
ionale,
av
ând tendin
þ
a alunec
ã
rii spre eliminarea con
þ
inutului ra
þ
ional al acesteia
58.
În condi
þ
iile
în care identitatea se manifest
ã
în cazul unei na
þ
iuni încadrat
ã
par
þ
ial sau total în
tre
frontierele unui stat str
ã
in, aceasta î
º
i poate pune în valoare poten
þ
ialul politic combativ.
În asemenea situa
þ
ii apare mi
º
carea na
þ
ional
ã
, definit
ã
drept
„
mi
º
care cultural
-politic
ã
îndreptat
ã
spre ap
ã
rarea, men
þ
inerea, construc
þ
ia
º
i promovarea de in
stitu
þ
ii care s
ã
asigure libert
ã
þ
i
º
i drepturi egale cu ceilal
þ
i membri ai societ
ã
þ
ii, s
ã
permit
ã
eliberarea de
energii a indivizilor dintr-o comunitate etnic
ã
º
i, în final, s
ã
realizeze unificarea politic
ã
a
întregii na
þ
iuni
”
59.
În ceea ce
-i prive
º
te pe ro
m
âni, speciali
º
tii sunt preocupa
þ
i de definirea identit
ã
þ
ii
lor na
þ
ionale
60, dar
º
i a celei europene
61,
încearc
ã
s
ã
contureze cât mai clar din
perspectiv
ã
istoric
ã
, identit
ã
þ
ile locale (bucovinean, transilv
ã
nean, b
ã
n
ã
þ
ean, dobrogean,
oltean
º
. a.), constat
ã
schimb
ã
ri spectaculoase în identificarea statului român de c
ã
tre
propriile elite (identitatea subiectiv
ã
a României) dar
º
i de cele din exterior (identitatea
obiectiv
ã
)
62. Au fost reluate discu
þ
iile privind identitatea unor spa
þ
ii ca Basarabia,
Occidentul, Europa de Est, la care se adaug
ã
tentativele de a defini Europa unit
ã
63.
NOTE:
1
Al. Zub, Discurs istoric ºi tranziþie, Iaºi, 1998, p. 162-164. 2
I. Bãdescu, D. Dungaciu (coord.), Sociologia ºi Geopolitica Frontierei, vol I-II, Bucureºti, 1995.
3
V. Aelenei, Dreptul frontierei de stat, Bucureºti, 1999. 4
V. Morar, Legislaþie specificã poliþiei de frontierã, Oradea, 2001.
5
A. Corneliu, Pictura fãrã frontierã, „Luceafãrul”, 25, 8 iulie 1992, p. 9. 6
A. Otoiu, Trafic de frontierã: proza generaþiei '80, Piteºti, 2000.
7
Al. Madgearu, Dunãrea în epoca bizantinã (secolele X-XII): o frontierã permeabilã, „Revista istoricã”, X, 1-2, 1999, http://www.geocities.com/amadgearu/dunarea.html
8
M. Zahariade, I. I. C Opriº (ed.), The Roman Frontier at the Lower Danube 4th-6th centuries, Bucureºti, 1998.
9 I. M. Þiplic, Hotar, grani
þã ºi/sau frontierã în evul mediu timpuriu, „Acta Terrae
Septemcastrensis”, II, Sibiu, 2003, http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/ats/ats2/act2-10.htm. 10
G. Andreescu, M. Gusztáv (ed.), Problema transilvanã, Iaºi 1999; S. Mitu, Geneza identitãþii naþionale la românii ardeleni, Bucureºti, 1997.
11
P. Teodor, Transilvania: spre un nou discurs istoriografic, „Xenopoliana”, I, 1-4, 1993, p. 59.
12
M. Grancea, Stereotipuri etnoculturale în discursul istoriografic, „Provincia”, 28. 01. 2001, http://www.provincia.ro/cikk_roman/c000206.html; L. Leuºtean, România ºi Ungaria în cadrul «Noii Europe» (1920-1923), Iaºi, 2003; L. Nastasã (coord.), Minoritãþi etnoculturale. Mãrturii documentare. Maghiarii din România (1945-1955), Cluj-Napoca 2002; I. Constantin, Romania ºi relaþiile internaþionale din sud-estul Europei: probleme ale pãcii, securitãþii ºi cooperãrii (1919-1924), Bucureºti, 1999.
13 C. Rus, Relaþiile interculturale din România
– o perspectiva psihosociologicã, în „Perspective interculturale – III”, Timiºoara, 2000,
http://www.intercultural.ro/carti/persp_intercult_ro.html 14
Ilie Bãdescu, Dan Dungaciu (coord.), op. cit., p. 313. 15
Ibidem, p. 246. 16
P. Iluþ, Identitatea multiplã ºi condiþia cognitiv-axiologicã a studentului, „Sociologie
Româneasca”, 3, 1999, p. 39-40.
17
G. Szõcs, Comentarii pe marginea conceptului de naþiune, „Provincia”, II, 6-7, 2001, http://www.provincia.ro/cikk_roman/c000255.html.
18
D. Luchian, Curtea de Conturi. Elemente de identitate, Bucureºti, 1996. 19
M. Tomuº, Romanul romanului românesc. Vol. II. Despre identitatea unui gen fãrã identitate: romanul ca personaj al propriului sãu roman, Bucureºti, 2000; O. Ichim, Fl. T.
Olariu (ed.), Identitatea limbii ºi literaturii române în perspectiva globalizãrii, Iaºi, 2002.
20
I. Stoica, Bibliotecile ºi criza de identitate, „Studii de bibliologie ºi ºtiinþa informãrii”, 3, 1997.
21
A. Pârvu (red.), Ideal Decor. Identitatea casei tale, Bucureºti, 2003. 22
ªt. ªtefãnescu, Fl. Constantiniu, Dorina Rusu (ed.), Identitate naþionalã ºi spirit european. Academicianul Dan Berindei la 80 de ani, [Bucureºti], 2003; N. Bocºan, V. Leu, S. Mitu, T. Nicoarã (coord.), Identitate ºi alteritate. Studii de imagologie, Lugoj, 1996.
23
I. Drãguºanul, Identitãþi deturnate. O istorie anecdoticã a Bucovinei, Suceava [2000].
24
V. Mihãilã, Identitate ºi adolescenþã, Iaºi, 2002.
25
26
A. Matei, Identitate culturalã localã, Cluj-Napoca, 2004.
http://www.ziduldacic.go.ro/arhitectura/arhitectura/identitate-universalitate.htm 27
Al. Zub, Cunoaºtere de sine ºi integrare. Identitate, duratã, devenire istoricã, Iaºi,
2004. 28
A. Biºoc, Preotul. Identitate ºi misiune, Iaºi, 2000. 29
Gr. Georgiu, Identitate ºi integrare. De la disjuncþie la conjuncþie, Bucureºti, 2001. 30
S.-M. Stanciu, Drept comunitar. Identitate ºi integrare, Timiºoara, 2003. 31
G. Flóra, „Ce este o naþiune?". Identitate teritorialã ºi populaþionalã în structura ideaticã a ideologiilor naþionale din Transilvania, Cluj-Napoca, 2003.
32
M. Diaconu, Ontologia operei de artã în lumina principiului identitãþii, Bucureºti, 1996.
Tezã de doctorat. 33
I. Tudosescu, Identitatea axiologicã a românilor, Bucureºti, 1999.
34
Al. Zub, Identitatea între obsesie ºi demers cognitiv, în „Xenopoliana”, VIII, 1-4, 2000, p. 1.
35
St. Brezeanu, Identitãþi ºi solidaritãþi medievale: controverse istorice, Bucureºti, 2002;
M.-L. Murgescu (coord.), Identitãþi colective ºi identitate naþionalã. Percepþii asupra identitãþii în lumea medievalã ºi modernã. In memoriam Alexandru Duþu, Bucureºti, 2000; I.-A. Pop, Geneza medievalã a naþiunilor moderne (secolele XIII-XVI), Bucureºti, 1998; E. Szegedi, Identitãþi premoderne în Transilvania, Cluj-Napoca, 2002 etc.
36
N. Turliuc, Conceptul de identitate: conþinut ºi procese, „Xenopoliana”, VIII, 1-4, 2000, p.8-9.
37
Ibidem, p. 6. 38
Ibidem, p. 6-7.
39 L. Roºca, Formarea identitãþii profesionale a jurnaliºtilor, Iaºi, 2000, p. 20. 40
N. Turliuc, Conceptul de identitate: conþinut ºi procese, p. 12. 41
Al. Jivan, C. Rus, Sm. Vultur (coord.), Minoritãþi: identitate ºi coexistenþã, Timiºoara,
2000, http://www.intercultural.ro/carti/minoritati_text_ro.html 42
Al. Zub (ed.), Identitate /alteritate în spaþiul cultural românesc, Iaºi, 1996, p. 162-171; M.-L. Murgescu, Între „bunul creºtin” ºi „bravul român”: rolul ºcolii primare în construirea identitãþii naþionale româneºti (1831-1878), Iaºi, 1999; M. Sãvulescu-Voudouris, C. Fuchs,
Identitatea iudaicã dupã cel de al doilea rãzboi mondial. Un studiu pilot, Bucureºti, 1999.
43
N. Turliuc, Conceptul de identitate: conþinut ºi procese, p. 5. 44
A. Oiºteanu, Imaginea evreului în cultura românã. Studiu de imagologie în context est -central european, Bucureºti, 2001.
45
A. Pippidi, Identitate etnoculturalã în spaþiul românesc. Probleme de metodã, în Al.
Zub, Identitate/alteritate în spaþiul cultural românesc, Iaºi, 1996, p. 57. 46
Al. Seres, Utopia federalizãrii ºi crizele identitãþii, „Provincia”, II, 12(18), 2001,
http://www.provincia.ro/cikk_roman/c000362.html 47
D. Dungaciu, Naþiunea ºi provocãrile (post)modernitãþii. Istorie, concepte, perspective,
Bucureºti, 2004, p. 39. 48
„Naþiunea este o comunitate umanã, diferitã de familie ºi de comunitãþile de tip tradiþional, caracterizatã prin unitate etnicã, limbã comunã, tradiþie culturalã ºi istoricã, organizatã în baza ideii de autodeterminare” (A. Nãstase, Documenta Universales II. Drepturile
persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale. Vol. I, Reglementãri în dreptul internaþional,
Bucureºti, 1998, p. 46). 49
A. Pippidi, Identitate etnoculturalã în spaþiul românesc, p. 60-66.
50 S. Mitu, Geneza identitãþii naþionale la românii ardeleni, Bucureºti, 1997, p. 6, 17-18. 51
Al. Jivan, C. Rus, Sm. Vultur, (coord.), Minoritãþi: identitate ºi coexistenþã,
