• Nenhum resultado encontrado

Interviu Klaus IOHANNIS, Preşedintele României (Interview with Klaus IOHANNIS, The President of Romania )

N/A
N/A
Protected

Academic year: 2017

Share "Interviu Klaus IOHANNIS, Preşedintele României (Interview with Klaus IOHANNIS, The President of Romania )"

Copied!
6
0
0

Texto

Loading

Referências

Documentos relacionados

A fost examinată de Comisia mai sus menţionată, iar după adop - tare Preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea sa (principalul motiv invocate fiind posibilitatea

Prin urmare, am putea spune ca online ­ ul a fost un “must” pentru Iohannis, pentru a ­şi tine publicul în priză şi pentru a­ l mobiliza, în timp ce, pentru

procedurile necesare pentru aderarea partidului la PPE, î ndată ce decizia finală este luată de către Partidul Naţional Liberal. Eurodeputaţii PNL, inclusiv

puţine ezitări în părăsirea unui loc de muncă pentru altul în care funcţia şi salarizarea sunt superioare, în acelaşi timp, femeile vor renunţa acceptând o

Media începe s abordeze tema dezbaterii televizate din momentul în care unul dintre candida i (Victor Ponta) lanseaz contracandidatului s u, chiar în ziua în care s-a

Așadar, în comparație cu cele două studii pentru aceeași densitate, se dovedește că iri - garea culturilor în perioada aridă a anului este necesară (în condițiile în

De asemenea, argumentul unităţii nu este, în mod neapărat, şi un garant al ca- lităţii; dimpotrivă, este cunoscut numărul mare de reviste cu profil forestier care apar

În ceea prive ş te rata medie de suicid în perioada 2009 − 2013, în func ie de cele 8 regiuni de dezvoltare, în concordan cu valorile medii pe care le-am calculat personal