Explicați în câteva rânduri ideea versurilor

„E vremea rozelor ce mor, / Mor în grădini şi mor şi-n mine – / Ş-au fost atât de viaţă pline, / Şi azi se sting aşa uşor.””

194

Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada, pe refren, care a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau.

1. Memorizaţi rondelul lui Alexandru Macedonski şi recitaţi-l expresiv în clasă.

2. Citiţi şi alte rondeluri din creaţia lui Alexandru Macedonski şi comentaţi-le în clasă.

3. Ilustraţi, într-un text de 5-10 enunţuri, relaţiile care se stabilesc în Rondelul rozelor ce mor între eul empiric şi eul poetic. Căutaţi, pentru a rezolva tema, informaţii despre viaţa lui Alexandru Macedonski.

4. Realizaţi un comentariu în legătură cu afirmaţia poetului francez Mallarme: „ Să evoci încetul cu încetul un obiect ca să arăţi o stare de suflet, sau invers, să alegi un obiect şi să desprinzi din el o stare de suflet printr-un şir de descifrări – iată adevărata poezie”. Argumentaţi această idee cu texte din creaţia lui Macedonski.

5. Demonstraţi că rondelurile lui Alexandru Macedonski sunt opere ce se supun criteriilor curentului simbolist.

REȚINEȚI!

Originile rondelului se regăsesc în cântec. La început, rondelul era legat de muzică și dans, astfel că la sfârșitul secolului al XV-lea era considerat o formă muzicală prin excelență. Prin urmare, de la originea sa cel mai important a fost aspectul oral, și anume rimele și refrenul.

Încă din secolul al XIII-lea, rondelul este inserat în romane, acolo unde textul evoca sărbători și dansuri.

În decursul secolelor, forma sa a evoluat. Prima formă clar definită a fost stabilită în Evul Mediu de Adam de la Halle și Guillaume de Machaut, respectiv rondelul simplu (din care în secolul al XVI-lea va deriva trioletul), compus din 7 sau 8 versuri, construit pe două rime; refrenul, constând din 2 versuri, apare la început și la sfârșit, cel de-al patrulea vers reluându-l pe primul.

Această formă a evoluat, crescând în lungime: refrenul va trece întâi la trei versuri, așa numitul rondel terțet (în franceză rondeau tercet) și apoi la patru versuri (în franceză rondeau double) și chiar la cinci versuri (în franceză rondeau cinquain).

Începând cu secolul al XV-lea, rondelul ia o formă nouă, mult folosită în următoarele două secole. Refrenul, (în franceză rentrement), conține în

195

primul emistih al versului 1 revine la sfârșitul celei de-a doua strofe și a celei de-a treia a strofe. Rimele sunt tot în număr de două, iar numărul de versuri variază între 12 și 15. Cel mai reprezentativ poet care a compus rondeluri în această formă a fost Clément Marot. Lungimea versului este variabilă, dar repartiția versurilor pe strofe este fixă.

În cazul rondelului de 15 versuri, cele 3 strofe au câte 4, 5 și, respectiv, 6 versuri, ultimul vers din strofa a doua și a treia fiind mai scurt, reprezentând refrenul.

Strofele pot avea și 5, 4 și 6 versuri, ca în exemplul următor:

Versul 1 – a (R) (De obicei primul vers este și refren)

Versul 2 – a / Versul 3 – b / Versul 4 – b / Versul 5 – a / Versul 6 – a / Versul 7 – a / Versul 8 – b / Versul 9 – R / Versul 10 – a /Versul 11 – a Versul 12 – b / Versul 13 – b / Versul 14 – a / Versul 15 – R

În rondel, refrenul joacă un rol primordial, în special din momentul în care acesta devine perfect autonom și se detașează de muzică. Originalitatea și subtilitatea acestui gen liric țin în mare parte de variațiile de sens operate de poet asupra grupului de cuvinte care revine de mai multe ori în poem.

Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de antanaclază(repetiție a unui cuvânt folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice). Acest procedeu permite jocuri de cuvinte care rup monotonia refrenului și creează efectul de surpriză. De aceea, rondelul are un caracter ludic foarte pronunțat.

În Evul Mediu se scriau rondeluri în cadrul unor concursuri de poezie organizate de societățile literare puse sub ocrotirea Fecioarei Maria (în franceză puys), în care amatori și profesioniști rivalizau în ingeniozitate.

De la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de-al XVII-lea, poeții prețioși, respinși de grupul de poeți francezi din secolul al XVI-lea cunoscuți sub denumirea de Pleiadă (în franceză Pléiade), au resuscitat acest gen de poezie, făcând din el un gen monden și rafinat, care făcea parte din jocul dragostei, așa cum era el conceput de noblețea din epocă.

Temele din rondeluri sunt aproape mereu legate de dragoste, de celebrarea bucuriilor sale, de evocarea necazurilor pe care aceasta le produce. Primii poeți francezi care au compus rondeluri au fost:

 Guillaume de Machaut (către 1300 – către 1377).

 Eustache Deschamps (către 1346 - către 1406), Poésies.

 Charles d'Orléans (1391 – 1465), Ballades et rondeaux.

 Clément Marot (1496 – 1544), l'Adolescence clémentine.

 Vincent Voiture (1597 – 1648), Poésies.

 Saint-Amant (către 1594 – 1661).

În epoca modernă, poeți ca Alfred de Musset și Theodore de Banville au încercat să perpetueze această formă, dar maniera era puțin artificială.

196

REȚINEȚI!

Tot prin simbolism se înțelege și modul de exprimare, de manifestare, propriu acestui curent.

Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane Mallarmé este cel care îl întruchipează cel mai bine în poezie.

Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas, care a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro.

În acel articol, Jean Moréas vorbește despre o artă care va fi inamica declamației, a didacticismului sau a falsei sensibilități și proclamă că poezia trebuie să sugereze, nu să descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate și prețioase și a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic.

Deși simbolismul francez a durat foarte puțin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea științifică, raționalistă. Pe drumul deschis de simbolism au pășit ulterior Arthur Rimbaud cu experiența clarviziunii, s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondențelor și una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e o imensă carte.

Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă.

Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie

literară și Charles Baudelaire în

poemul Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri".

În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii.

Are ca scop cultivarea celor 3 S: simbolul, sinestezia, sugestia. Prin simbol cuvintele capătă altă semnificație (Plumbul din poeziile bacoviene capătă înțelesul greutății, apăsării sufletești, și nu mai reprezintă un element chimic). Sugestia este constituită din stări sufletești nedefinite. O altă trăsătură specifică este muzicalitatea versurilor și a ideilor.

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor.

197

Această este dată de repetarea unui cuvânt, a unei sintagme sau a unui vers (formându-se astfel refrenul). Simbolismul se diferențiază de celelalte mișcări literare prin cultivarea versului liber și a corespondenței între senzații diferite: auditive, vizuale, olfactive, motorii.

Referinţe critice

„Originalitatea lui incontestabilă, îndrăzneala concepţiilor şi atitudinilor lui, farmecul cântecului său, când jubilând de bucurie, când dulce şi melancolic, forţa şi fecunditatea imaginaţiei sale, armonia savantă a lirei pe care o înstrunea, nenumăratele ale iniţiative poetice care şi-au găsit atâţia imitatori şi continuatori, toate acestea fac din Macedonski unul dintre cel mai mari poeţi ai literaturii române. Alături de Grigore Alexandrescu, de Alecsandri, de Eminescu, de Coşbuc, Macedonski este unul din clasicii noştri…”

Tudor Vianu

„Personalitatea lui Macedonski este una dintre cele mai importante ale poezie române, dublată de un estetician, fără îndoială, predominant empiric, dar pătrunzător şi subtil, demonstrând în tot cazul cea mai fină şi evoluată conştiinţă a epocii sale. Pe ambele laturi poetul reprezintă un moment decisiv de trecere, de la romantism spre simbolism, un propulsor de vocaţii cum viaţa noastră literară din trecut nu mai cunoaşte, un animator literar cu multe stridenţe, desigur, dar mereu interesant şi de mari proporţii...”

Adrian Marino GEORGE BACOVIA

(1881 – 1957)

(n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e George Vasiliu.

Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. Într-o toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine

198

premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii române” pentru desen artistic de pe natură. În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti.

Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi. În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează.

Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926- 1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară.

În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.

Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar.

În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior. În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi

199

criticat de autorităţile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.

PLUMB AMURG VIOLET Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar veştmânt Stam singur în cavou... şi era vânt...

Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig

Stam singur lângă mort... şi era frig...

Şi-i atârnau aripele de plumb.

DECEMBRE Te uită cum ninge decembre, Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape – Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.

Şi toate din casă mi-s sfinte, – Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte-nainte.

Amurg de toamnă violet ...

Doi plopi, în fund, apar în siluete – Apostoli în odăjdii violete – Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...

Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;

Mulţimea toată pare violetă, Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;

Străbunii trec în pâlcuri violete, Oraşul tot e violet.