© 2016 Autorii. Drepturile de publicare aparțin Revistei. Diacronia4, 1 august, 2016,A55(1–13)
Observații asupra limbii lui Petru Maior în
Învățătură
pentru ferirea și dotoria boalelor
Liliana Soare∗
Fοcultοteο de Litere, Universitοteο din Pitești, Str. Gh. Dojο 41, 110253 Pitești, Româniο
Despre articol
Istoric:
Primit 4 decembrie 2015 Acceptat 13 ianuarie 2016 Publicat 1 august 2016
Cuvinte-cheie:
normă literară lexic neologic
adaptarea fonetică și morfo-logică a împrumuturilor
Rezumat
Traducerea de la 1816 efectuată de Petru Maior, insuicient studiată, ne oferă un material prețios în privința normelor limbii literare din Transilvania primelor două decenii ale secolului al XIX-lea. Ne-am concentrat atenția asupra turilor fundamentale ale limbii literare, fără a scăpa însă din vedere nici trăsă-turile secundare care ni s-au părut relevante pentru norma promovată de cărtu-rarul ardelean. Se observă că materialul lingvistic extras din această traducere relectă, pe lîngă normele fonetice și morfologice speciice graiului autorului, și norme stabilite după alte criterii decît cele ilustrate de tradiția locală, și anume criteriul apropierii de etimonul latin sau de norma muntenească promovată de tipăriturile religioase de la mijlocul veacului al XVIII-lea. În ceea ce privește lexicul neologic utilizat în această traducere, s-a realizat o clasiicare semantică, urmărindu-se atît vocabularul de cultură generală, cît și lexicul de specialitate (terminologia medicală). Terminologia medicală a textului a fost prezentată pe cele două coordonate constitutive: cea cultă, neologică și cea de tip popular, tra-dițional. Au fost examinate și cele mai importante aspecte ale adaptării fonetice și morfologice a împrumuturilor, observîndu-se numărul ridicat de împrumu-turi corect integrate, datorită orientării latino-romanice a cărturarului, dar și ponderea însemnată a variantelor fonetice analogice și a termenilor neadaptați (latinisme și italienisme).
1. Introducere
A doua jumătate a secolului al XVIII-lea și primele două decenii ale celui următor aduc o diversiicare fără precedent a scrisului românesc. Textul de popularizare ce ilustrează diverse domenii ale științei (lingvistica, geograia, istoria, medicina, matematica, ilozoia) ocupă un loc aparte în literatura epocii. În această perioadă, primatul cultural este deținut de cărturarii ardeleni care elaborează texte științiice originale, autentice, dar care, în același timp, desfășoară o asiduă activitate de traducere și adaptare a numeroase texte de popularizare a științei.
Petru Maior este traducătorul mai multor cărți de știință popularizată1prin care a contribuit atît la
ridicarea nivelului cultural al cititorilor săi, cît și la dezvoltarea limbii române literare. Acest text de medi-cină veterinară tipărit la Buda în 1816, cu titlul completÎnvățătură pentru ferireο și dotoriο πoοlelor celor ce se încing prin țeοră și οcelor ce se leοgă și ο unor πoοle sporοdice, οdecă pe ici, pe colo îmπlătoοre οle vitelor celor cu coοrne, precum și ο cοilor, ο oilor și ο porcilor(130 de pagini), tradus, probabil, după un original maghiar, a apărut într-o perioadă însemnată din dezvoltarea românei literare și ridică mai multe probleme ce se cer studiate. Scrierea conține o serie de fenomene lingvistice (fonetice, morfologice și lexicale) importante pentru istoria normelor limbii române literare la început de secol XIX. De asemenea, iind primul nostru text de medicină veterinară, acesta aduce o contribuție specială la dezvoltarea limbajului medical românesc în special și la modernizarea vocabularului literar în general.
∗Adresă de corespondență:liliοnοsoοre2006@yοhoo.com.
În lucrarea de față ne-am propus să surprindem conigurația limbii literare folosite de P. Maior în această traducere, prin relevarea particularităților fonetice, morfologice și lexicale.
2. Normele limbii literare
În ceea ce privește norma literară promovată de P. Maior în această traducere, am consemnat următoarele fenomene:
• conservarea luiăprotonic în:lăcuințο(119),năsipos(45),păhοr(54),păreții(53, 126),rădicοte(8). • menținerea luiîetimologic:îmπlοre(3),îmπlă(20, 33, 36, 54,vο îmπlο, 23),îmπlătoοre(f.t.),se îmlă
(56,îmlοtă, 27, darse desumlă, 78),îmlături(70),ο se împleο(13,le împlu, 18,le împle, 11, 12, 24,
să se împle, 117,nu s-οu împlut, 55),ο întrο(37, 43) etc. • retimologic este păstrat înserină(3).
• conservarea luieaton etimologic în:strein(29,streine, 31, 127),înstreinοreο(100).
• conservarea luieprotonic înπeserică(19) și a luiemedial în: ο ceti(127, darprociti, 127),cetitoriule
(127),întunerec(129).
• epăstrat îndetorie(115),detoriu(30, 31, 50, 116).
• menținerea formelor etimologice fărăiepentetic:cîneοscă(100),cîne(102,cînele, 102,cîni, 107,cînii, 46 etc.),mînile(36).
• inesincopat are o singură ocurență:dirept(12). În rest, apar forme sincopate: drept(6, 18, 24, 128),
dreοptο(130) etc.
• menținerea africatei prepalatale în:cricimă(36,cricime, 19),s-οu oπicinuit(4, 48, 109, 111).
• iοpăstrat:descuiοreο(66),iοste(22),încuiοreο(66, darîncuierei, 67),miοre(47),muiοreο(~pieilor, 44),piοleο(60),pricinuiοște(62),pustiοște(22),tăiοre(37),voiοște(129) etc., darpietră(53). • eοinal păstrat:ο οveο(37,vor οveο, 66),cο să πeο(65),preο(8, 13, 23 etc.),s-οr vedeο(37) etc. • jeste general:οjunge(27, 84,nu οjung, 67,οjungă, 37,de οjuns, 38),joοcă(73),judecători(29,
judecă-torii, 31),judele(42,judelui, 39),județ(72),jumătοte(67),împrejur(35,împrejurul, 99),împrejurοre
(56),înjugătură(35) etc.
• africatağ este păstrată în formele verbuluiîncunjurο: se încungiură(110,să se încungiure, 89, 95,să poοtă încungiurο, 107),încungiurοte(41,ne-ncungiurοtă, 88) și în: gios(13),prilegiu(107,prilegiul, 40, 48, 58),prilegiuitoοre(105).
• rmoale:crepοte(77),crepăturο(80,crepături, 92),întreπuințοreο(122),rece(65),strimte(94), strim-torοt(30,strimtorοți, 23, 35),stringătoοre‘astringent’ (51),strinse(18),strinsuri(81),îl uresc(25) etc. alternează curdur:deoοrăce(15),întrăπuințο(119),lăcrămoși(25),prăsărοt(32, 114),prățul(112),
putrăd(94,putrăde, 27),răce(65,răci, 64),rătrοși(26),răvărsοreο(82),trăπuie(21),trăπuință(118),
trămurο(104) etc. Timbrul palatal al vibranteireste redat cu consecvență și în cuvintele derivate cu suixul–torsau în cuvinte nederivate:ceriul(~gurei, 72),cuptoriul(109),curătoriu(117),mușcătoriu
(110),necuvîntătoriu(3),păzitoriu(39),perzătoriul(105),vătămătoriu(6),viețuitoriu(62) etc. • tdur alternează cutmoale:tîmp(31,tîmpul, 31),timp(102,timpul, 33, 58).
• fonetismele cus,j,z,ț duri: οsămănοre (55),să se cosοscă (9),încățălοt (61),se încățăleοză (92),ο se însămnο(109,însămnăm, 12),însătοt (102),înțălepție(95),înțăles(12,înțălesul, 32),săci (92),
sămnul(27),sîmțire(3),său(subst., 36),țοpeni(103),țăpenireο(55),umezălei(lipsο~, 78),zοmă(51,
zămuri, 123) etc. coexistă cu cele moi: curățitoοre(90),despărțit(32),se încrețește(96),înțelepțește
(127),lîncezeοlο(81),părăseοscă(42), pedepseοscă(29, 40, 49),să o preseri(120),să se procopseοscă
(129),sinurile(88),slujește(111),se țin(30),umezelilor(100),se urzește(72) etc.
• șmoale: s-οu οșezοt(35, οșezοte, 25),deșeοrtă(adj., 124),să-i împărtășeοscă(24,împărtășesc, 118,
împărtășește, 20, 100),ο o înșelο(48),înșelători(49),pășește(104),sfîrșește(81),stropșeοlă(109) etc. • jdur: să o grijοscă(33),grijă(8) alternează cujmoale: să se grijeοscă(38),mînjeοscă(126),năcăjiți
(107),slujește(111) etc.
(18),peile(116),pelițο(87),ο-i peptănο(108),vο peri(70),perit(15, 106perite, 46) etc., dar și forme palatalizate: ierπîntătoοre (113),ierπințeοlο(7), iert(84), împiedece(60), împiedicοtă(81), piept
(51),să o pierdem(21),pierzătoοre(23) etc.
• folosirea grupului consonanticgl în locul palatalei, din dorința apropierii graice de etimonul latin:
privegleοreο(44),vegleοreο(44), dar:să priveοghe(72).
• folosirea formelor regionale cu rostirea moale a labialelor: πeșică(27),οu πeut(33),πeutului(111),
πeutură(49, 60, 106),cοpet(34,cοpetul, 70, darcοpăt, 72),ovesul(3, darovăs, 123),proοspet(121),se ved(55, darse văd, 66) etc., din dorința de a reduce cît mai mult frecvența vocalelor fără corespondent în latinăășiî.
• fonetismele curconservat:ferestrile(43),ferestri(43), coexistă cu cele curdisimilat:fereștile(54). • f conservat:ier(51, 115),iere(27) etc.
• e>iîncrieri(82).
• u>oîn:οπorul(73, darοπuroοse, 90),notreț(38, 50),poronceοscă(29, 36, darporuncitο, 130),răotățile
(130),răotățit(61),totoș(12).
• f >vîn:jertvește(41), învîrv(73,vîrvului limπei, 111).
• ș>s, prin diferențiere consonantică, în: să se deschidă(54), deschiși(103) etc., în ciuda faptului că norma literară presupunea păstrarea fonetismului etimologicșîndeșchide(< lat.discludere).
• ο>ă:tăποc(119).
• l’înfeliu. Maior folosește exclusiv forma palatalizată a acestui substantiv (< magh.féle).
• Substantivulsoοrtăeste folosit la forma veche, de declinarea a III-a: soοrte(οceeοși~, 28), iargingie
apare cu forma impusă în limba literară:gingii(73,gingiile, 72, 73).
• La genitiv-dativ, unele feminine de declinarea I și a III-a prezintă încă vechea desinență–ei: πeuturei
(123),cercărei(40),curățirei(126),gurei(19),inimei(123),grijei(116),ivirei(26), încuierei(67),
limπei(73),mîncărei(123), primăverei(72),putrăzirei(51), rumegărei(54),trecerei(43), turπărei
(117),vindecărei(60) etc.
• Se constată lipsa acordului la cazurile oblice în construcțiile în care adjectivul este antepus substanti-vului pe care îl determină: οsuprο gοngrenoοsei înlοmοție(65),cοrneο trucidοtei vită(80),cοusο sοu pricinο zisei πoοlă(73),grosul întunerec οl urîtei neștiință(129),pierzătoοrei πoοlă(48),proprietοriul trucidοtei οdecă ο ucisei vită(41),trucidοreο sοu ucidereο contăgioοsei vită(42),preservοtive sοu scuti-toriu οsuprο pierzătoοrei πoοlă(48),slăπiciune preο mοre ο πolnοvei vită(51) etc., dar și în cele în care adjectivul este postpus:lățireο πoοlei contăgioοsă(21),ucidereο vitei contăgioοsă(40) etc. Cazurile în care se realizează acordul sînt extrem de rare:răsulοreο vitei contăgioοse(19).
• Formele variabile ale mărcii posesiv-genitivale sînt cel mai des utilizate:πoοlele contăgioοse οle vitelor
(21),îmlοtele picioοre οle vitei(80),mortul οl ei trup(32),oricοrele οl lor notreț(43),părți οle trupului
(70),semne οle ivirei πoοlei de vite(26),schimπările cele fără cumpăt οle morπului(68),sinurile nărilor οle fălcei ceii din sus(88) etc. Formele invaribile ale mărcii posesiv-genitivale sînt slab reprezentate:
cele mοi sănătoοse ο vitelor πucăți(12),cumplitul ο vieții rișchiu(104),stricοtul οer ο stοurului(62),ο vieței moment(125).
• Genitiv-dativul articolului adjectival este, la feminin singular,cei(i), formă etimologică (<ecce+illæi), și nu celei, formă analogică, după plural: οtingereο vitei ceii cu πoοlă contăgioοsă (19), descărcοreο mοteriei ceii morπoοsă(74),dreοptο osîndă ο slugei ceii vicleοnă(130),îmlăturο pοrtei ceii pătimicioοsă
(78),se împută pășunei ceii umedă și πăltoοsă(73),mοteriei ceii de scοπie(94),scădereο pășunei ceii πună
(61),semnele spiței dintîi οdecă ο ceii ușoοră(101),vitei ceii dintîi contăgioοsă(40) etc.
• Superlativul adjectivului/adverbului este construit cupreο, trăsătură speciică limbii vechi:căldurο ceο preο mοre ο verei(8),măcοr că sînt preο sănătoοse(12),preο contăgioοsο πoοlă de vite(22),slăπiciune preο mοre ο πolnοvei vită(51),preο mοre cruderitοte(125),preο străluciților romοni(127),preο πun părinte(129) etc. dar și cufoοrte: pînză de in foοrte suπțire(16),fumegοreο foοrte πine se fοce cu oțet
• Folosirea formelor neacordate ale pronumelor de întărire se încadrează în norma epocii:însăși coοrnele
(19),însuși oοmenii(21),însuși cei mοi puternici moștenitori οle lοrgilor moșii(23),însuși de multe ori pierzătoοreο πoοlă(48) etc.
• Genitiv-dativul demonstrativului feminin de apropiere are forma οceșteila singular: οsuprο οceștei pierzătoοre πoοlă(28),întru prefοcereο οceștei cărticică(127) șiοcestorla plural:οcestor vite(66). • forme variabile ale pronumelui relativ:cοreο(9),cοrele(32),cοrii(19) etc.
• Pronumele (adjectivele) nehotărîte compuse cuiește–:ieștecοre(30),ieștecοrele(31),ieștecăriο(~vită, 67),ieștecine(118) etc. șiori–/oοre–: oοrecοrele(114),oοrecîtvο(42),oοreșce(37, 92),orice(117),
oricοrele(112) sînt frecvente. O apariție singulară consemnăm pentruniscοri(~operοții, 110 < lat.
nescio quοlem), folosit ca adjectiv.
• Pronumele negativnimicapare exclusiv sub formanemicο(< lat.nec micο, 26, 102, 112, 115 etc.). • Numeralul colectivοmîndoοo(86,οmîndoi, 86), întîlnit în toate variantele literare și în toate graiurile,
este dublat deîmπe(86 < lat.οmπæ), formă utilizată doar în zona Banat–Hunedoara și în unele graiuri nordice.
• folosirea exclusivă a formei cu hiat etimologic în formele verbuluiprimi:ο priimi(30),să o priimeοscă
(33),priimit(129) etc.
• utilizarea exclusivă a formelor verbale cu dentală refăcută: le οrd(51),pot să cοdă(60),să se închidă
(38),să se rοdă(53),să se scoοtă(53),să sloπoοdă(50),se văd(64),să se vîndă(46) etc.
• Verbeleο rămîneșiο ținesînt folosite la conjugarea a II-a etimologică, formă conservată mult timp în perioada veche: de ο rămîneο(31, 51),să poοtă rămîneο(41),vor rămîneο(70),le vο țineο(8),ο le țineο(40),ο-i țineο(108),se vor țineο(43) etc.
• tendința de trecere a verbelor de conjugarea a III-a latină în–erela conjugarea I:se vο οdοuge(68,se οdοuge, 102),să se οdοugă(99),cură(56, 86, 103),să poοtă cură(70).
• ο se însănătoșiapare încadrat la conjugarea I:se vο însănătoșο(39), celor ce se însănătoοșă (69), cu prezent tare.
• Verbul de conjugarea Iο înconjurο(terminat la ininitiv în –(ur)ο) prezintă forma etimologică pa-roxitonă cuuîn silaba inală la prezentul indicativului și al conjunctivului: se încungiură(110),să se încungiure(89, 95),să poοtă încungiurο(107) etc., precum și la participiu: încungiurοte(41), ne-ncungiurοtă(88).
• utilizarea formei negamatizate a verbului ο ucide: să se ucidă(32, 40), în situația în care formele gamatizate erau încă frecvent întrebuințate în perioada elaborării textului.
• ο înștiințο(34), care este construit și cu dativul (să se înștiințeze superioritοtei, 117), apare extrem de des înlocuit de locuțiunea verbalăο fοce (de) știre(115):să fοcă de știre(30),să fοcă știre(33, 34, 116),
vor fοce știre(34),vο fοce știre(39) etc.
• ο mîncοapare, de regulă, folosit cu forma scurtă, speciică graiurilor ardelenești: mîncă(25, 87),să mînce(123), dar cunoaște și o ocurență cu forma lungă, etimologică: mănîncă(66).
• ο uscοprezintă forme cu sincopa luiu: să se uște(53),să-l uște(126). Sincopa luiuse întîlnește și în cazul verbuluiînrumusețο:i-οu înrumsățοt(128).
• Verbul(re)curățο: să se curăță(109),să se răcurățe(115,să se răcurăță, 126) prezintă și o formă în care africata (asimilată formelor muntenești iotacizate) este înlocuită cu dentala, probabil din hipercorec-titudine:să se curătă(7, 8).
• Verbeleο dormitο,ο micșorο, a urma au forme tari de prezent:urmă(21),se micșoοră(106),dormită
(103). Formă tare, fără suix, caracteristică graiurilor nordice, prezintă și verbul a lucra: să se lucre
(121).
• Perfectul compus prezintă, la singular, forme omonime cu pluralul, forme etimologice folosite exclusiv în toate variantele literare din româna veche:οceοstă πoοlă pierzătoοre οu luοt începutul său(23),prin contοgiu s-οu οdus lο oi(23),cοre vită s-οu vindecοt(24),stricătoοreο πoοlă de tot s-οu οșezοt(35),vitο cοreο οu căzut de πoοlă(37),iοră de s-οu ivit πoοlο de vite(38),locul unde s-οu ivit πoοlο de vite(40),
• Viitorul este, de regulă, construit din auxiliar și forma de ininitiv a verbului:se vο οveο grijă(89),vor οveο(66),se vor încungiurο(89),se vο sugrumο(82),vο ști(61),se vor țineο(90),se vο vindecο(60),
vei întărîtο(101),se vor întrăπuințο(119),se vor vesti(91) etc., cu o singură excepție: (gοngrenei)ce vο se urme(80), formată din auxiliar și forma de conjunctiv a verbului.
• Condiționalul prezent analitic are structuri formate din auxiliarulοr + ininitivul verbului de con-jugat: s-οr οdeveri(40),s-οr πolnăvi(34),s-οr cădeο(29), s-οr dotori(96),s-οr ivi(34),s-οr pricepe
(112),οr scăpο(115),οr veni(115) etc. Cele formate cu auxiliarulοrenu sînt frecvente:οre i(112);
s-οr πolnăvise(40) poate i o formă de condițional perfect.
• Preferința lui Maior pentru folosirea ininitivului lung, în continuu regres în perioada respectivă, este evidentă2:timpul cel rău ο-l schimποre în πun(6),spre ο se οποte și ο se scuti de ierπințeοlο soοrelui și spre ο se hodinire(7),mοi vîrtos se cοde ο οvere grijă de οdăpοre(8),se cοde ο luοre οminte(9),οcele οnimοle sοuvitecοredeοiureοmoștenesccevοîntocmirespreοprimireuneleπoοle(18),înceοtădeοrumegοre(26),
înοinte de ο se puteοre împlini(41), etc. Aceste structuri coexistă cu cele în care se folosește ininitivul scurt:încep ο πoli(18),sînt strimtorοți ο simți(22),despre primejdiο răului timpuriu ο-i înștiințο(34),
οr cutezο ο păși(39),de ο curmο πoοlο(40) etc.
• Formele de ininitiv, mai bine reprezentate numeric, coexistă cu cele concurente de conjunctiv: vor i detori ο fοce de știre(50),ieștecοre οr i detoriu de orice pοguπă prin cînele său cel turποt οcășunοtă ο răspunde(107),trăπuie ο-i stο în coοntră(35),cel ce vο cutezο ο fοce(36),să li se deο οdeseori ο linge sοre(58),iοste op ο descoperi cοusο(105),iοste op οdecă lipsă ο împuținο numărul cînilor(106),mοi rοr poοte οcest rău ο se escο(106),întru οcest chip spre mînie ο se întărîtο(107),se cοde ο se osărπο(107),
se poοte mîncο(80),vο i strimtorοt ο fοce(106),vor trăπui ο-l păți(124),idrofoπiο οdecă πoοlο cοreο fοce ο se îngrozi de οpă(109),suπ ferπințeοlο soοrelui ο se stămurοre οdecă ο se întețire(110),cine cuteză ο-l dotori(113),cοrele vο ști lucrο(118) etc.; e detoriu[…]să fοcă de știre (30),e detoriu să-și țină vitele(31),toοte cele mοi sus zise cοutele οdecă feriri cu de-οdins trăπuie să le țină(33),trăπuie să li se poronceοscă(36),nu poοte să vină(112),treπuie să se οrunce(118) etc.
• adverbe și locuțiuni adverbiale: οdeseori(60),οliureο(42, de~, 115),de οiureο(18), οliuntreο ‘alt-minteri’ (87,οliuntre, 117),οltmintreο(71),οmînοt‘tîrziu’ (73),οmuș‘acum’ (102),cu de-οdins(9),
jur-împrejur(121),din lontru(27), încătrău(30, 31),încoοce și încolo(101, 103),într-οiureο(12),
într-o lături(118),lungiș și curmeziș(21, 114),oπlu(19),pe ici, pe colo(25),pre οlocureο(22),tomnο
‘tocmai’ (37, 101, 102),mοi vîrtos(44) etc. Semiadverbulnicieste utilizat exclusiv sub formanice(31, 52, 68, 108 etc.).
• Prepozițiile prezintă fonetisme vechi sau regionale:cătră(7),dintră(39),întră(11),pănă(7),pre(24),
preste(3),suπt(29,supt, 6) etc.Spreeste folosit și cu sens inal (‘pentru, în vederea’):spre ο se οποte(8),
spre ο se hodinire(8),spre ο primire(18),spre οcest scop(45),spre οpărοre, spre ferire, spre scutire(46) etc., iarfărăși cu sens adverbial (‘decît’), sens învechit:nu se ved οltele fără încuiοreο pîntecelui(63). • Conjuncțiiledοrșiiοr apar exclusiv folosite sub formadοră,iοră; sοueste general, forma vecheοu
neiind utilizată decît extrem de rar:pot după 20 de zile de lο încetοreο πoοlei οu să se vîndă, οu spre us, οdecă întreπuințοreο de cοsă să se întoοrcă(46).
• Există mai multe cuvinte și fonetisme speciice scrierilor lui P. Maior, pe care le regăsim și în textul cer-cetat: formaοtînt(38, 43), care, uneori, apare în corelație cucînt‘cît’:οtînt ο stăpînirei cînt ο supușilor
(43). Atîntpoate i justiicată atît prin inluența dialectului aromân, cît și prin cea a limbii italiene. Însă este și posibil, după cum observaUrsu(1961, p. 139), ca Maior să i refăcut, în spirit etimologist, formele vechi atît și cît prin raportare la latină (tοntus,quοntus) ori italiană (tοnto,quοnto); formaescο
a verbuluiiscο: se escοză(25, 94),mοi rοr poοte οcest rău ο se escο(106); calculοlsăuire‘proprietate, însușire’ (18), pe care îl folosește și în alte scrieri ale sale; alături de acesta, apare și calcul încetățenit în limba literară:însușire(24); fonetismulcoοntrăpentrucontrο(ο-i stο în coοntră, 35,stă în coοntră, 65,
2Micu & Șincai(1780) airmau: „Poporul în convorbiri obișnuiește să omită ultima silabărea ininitivului prezent și, în
din coοntră, 3, 82); substantivulop‘trebuință, necesitate’ (10, 38, 106).
• Potrivit concepției sale că limba română literară trebuie îmbogățită și cu împrumuturi din aromână3,
P. Maior folosește și cîteva cuvinte din acest dialect: se οgudește(g. se întîmplă, 70),cîștigο‘grijă’ (6, 30),demîndο‘porunci’ (29),plοsă‘fel’ (6, 12, 59, 112),pleοgο‘rană’ (69),să se pleguiοscă(70),puștlă
‘ciumă, pestă’ (22).
• Tot pe seama inluenței dialectului macedoromân poate i pusă prezența formelor cuοprotetic: οcă-șunοtă(pοguπă~, 107),o οcășună(61, darcășună, 87),οcrescută(85, 86),οdoitο(60),οmișcοtă(77),
οroοde(~pelițο, 87),οroοsă(pînă lο os~, 88,οroοse, 88),se vο οspοrge(125)4.
• frecvența cuvintelor derivate cu preixe:se dezvînă(62),încurățireο(67),încurgere(3),necurățitele(3),
necuvîntătoriu(3),neiințο(3),nehodină(102),negrijă(22),prezisele(110),străsulοt(96,străsulοte, 3, 43) etc. și cu suixe: οpărătoοre(21),οpătos(120),οprinsătură‘febră’ (83), (rοne)cοncroοse(87),
pătimicioοsă(78),pișcătoοre(87, 92),rozitoοre(92), (mîncătură)scărpinătoοre(92),sloπozitoοre(68),
tristăciune(78) etc.
• Se remarcă și folosirea unor cuvinte fără preix:se vο πolnăvi(32),călțămintele(36),se vο cercο(54),
cercărei(40),să se junghie(80),nοinte(34),tuse necăcioοsă(26),sănătoșοre(83),se spăimîntă(103),
țăpenireο(55).
• prezența unor termeni din latină dipăruți sau păstrați doar în graiuri:οrină‘nisip’ (119,οrinos, 45 < lat.οrenο),să se οstruce‘a înmormînta’ (40 < lat.*οstruicοre<οstruere),cătinel‘încet, lin, domol’ (64, 104 < lat.*cοutelinus), (semne)chiοre(117 < lat.clοrus, –ο, –um),curechi(122 < lat.coliculus),custă
‘a trăi’ (59 < lat. constοre: mοre pοrte ο oilor fără de vărsοt custă toοtă viοțο;poοte mult să custe, 87),
fărinο(43 < lat.fοrinο),junepru‘ienupăr, brădișor’ (61 < lat. juniperus),ο se lο‘a se spăla’ (51, 54, 74 < lat.lοvo, –οre),lοrd‘slănină’ (93 < lat.lοrdum:puștelele curînd se încățăleοză și se prefοc crustă οdecă scoοrță sοu piele de lοrd,lοrdică, 93: pieleο se οcopere cu scoοrță lοrdică),moοre‘zeamă acră de varză’ (122 < lat.muriο),morsicοt‘mușcat’ (124,morsicοtă, 118 < lat.morsicοre).
Limitîndu-ne la trăsăturile fundamentale ale normei literare, principalele particularități ale limbii folosite de P. Maior în această traducere sînt: păstrarea luiă protonic (păhοr,păreții,rădicοte); menținerea lui
îetimologic (îmlο,îmπlο,împleο,întrο); folosirea formelor etimologice fără epenteză (cînii,mînile);iο
păstrat (pricinuiοște,pustiοște);eοinal păstrat (οveο,πeο);f conservat (ier,iere);jexclusiv, cu puține excepții (folosirea africatei în formele verbuluiîncunjurο: încungiurοși îngios,prilegiul);șmoale (înșelο,
sfîrșește);rmoale în poziție inală în cuvinte nederivate:ceriu,cuptoriu, precum și în cele derivate cu–tor
(curătoriu, necuvîntătoriu, păzitoriu,viețuitoriu); labiale moi (πeșică, πeutură,ved); forme variabile ale pronumelui relativ și ale mărcii posesiv-genitivale; auxiliarulοula persoana a III-a singular a perfectului compus; forme verbale cu dentala refăcută; prezența unor termeni din latină dipăruți sau păstrați doar în graiuri, precum și a unor cuvinte din dialectul aromân.
În celelalte situații, ne întîmpină oscilația în folosirea formelor velare sau moi: rmoale și velar (rece,
răce);tmoale și velar (timp,tîmp);s,j,z,țmoi și velari (părăseοscă,sinurile,țin,umezelilor,grijοscă,înțăles,
săci,umezălei); labiale intacte sau palatalizate (ferπințeοlă,împedecă,ierπințeοlă,împiedecă).
În general, P. Maior folosește formele și fonetismele regionale, dar, în unele cazuri, rămîne aproape de norma literară muntenească promovată de tipăriturile religioase din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: ănetrecut laο,eοinal păstrat, labiale moi, j, amestecul deș,jmoi și duri, labialaf nepalatalizată, fonetisme cue/isincopați etc. Cărturarul păstrează unele fonetisme muntenești în măsura în care acestea erau capabile să redea forma etimoanelor latinești (de pildă, fonetismele cujerau preferate pentru că redau mult mai exact imaginea graică a cuvintelor latinești corespunzătoare: joc<jocum,judecο<judicοre; în verbulîncungiurο, Maior folosește, din aceleași considerente, africatağ: <în+ lat.congyrοre; deși formele verbale cu dentala iotacizată erau cele etimologice, Maior le respinge, preferînd inovația, formele cu dentala
3În postfața traducerii, Maior airmă: „...întru prefacerea aceștei cărticică m-am întrebuințat cu mai multe dialecte ale
limbei românești, din carele unele nu sînt astăzi cunoscute în patria ta...” (127).
4După cum observaUrsu(1961), unele dintre formele menționate nu au corespondent în dialectul aromân. Pe acestea,
refăcută, mult mai apropiate graic de etimonul latinesc).
Limba literară promovată de Maior în această traducere este o limbă ce are ca punct de plecare norma literară muntenească din perioada 1750–1780, dar care integrează și graiurile ardelene și bănățene. Exami-nînd normele limbii literare din mai multe scrieri elaborate de cărturarul ardelean,Gheție(1975, p. 484) opina că acesta trebuie considerat creatorul normei literare ardelenești din jurul anilor 1820, prima încer-care deliberată de a structura limba româna literară pe baza unei selecții a limbii scrise și vorbite, urmînd un criteriu unitar.
3. Clasiicarea semantică a lexicului neologic cult
În ceea ce privește lexicul neologic, termenii culți excerptați din textul cercetat aparțin unor domenii semantice variate; aceștia acoperă, într-o pondere diferită, sferele vieții spirituale și materiale. Devine posibilă astfel o clasiicare impusă de frecvența și de sferele semantice cărora aparțin acești termeni:
3.1. Termeni referitori lο om
• atribute, însușiri: οcurοtο(48),οmoniți‘admonestați’ (39),οmple(65),οromοtice(108, 123), com-plicοtă(82), comună (61, comunο, 31), continue(81, 84, 122),contrοrii (22), corupt (94, coruptul, 62), crispă‘creață’ (lînă ~, 92), cristοlin (57), cruderă(125), denudοtο (99), deprοvοte (plămînile, 82),destinοtul (a., 45),diretive(21),diversă(55,diverse, 19, 21),ermii‘pustii’ (107),fοls(95,fοlsă, 95, 110),fοtοl (124,fοtοlă, 81, fοtοlul, 34),luid(117),fostο(78),rigidă(84, 108),funestul(105),
generοle(21),genuin(96),îndiferent(102),liπer(65),mοnifestă(adj., 34),mordοc‘mușcător’ (110),
munde(64, 85),necesοrie(32, 105, 108, 116,necesοrii, 107),necorupt(108),nocivă(71,nociπ, 109,
nociπe, 107),nudă(71, 93,nude, 71, 115),nutritoοre(50),ocοsionοle(105),pοrțiοle(5),pendente‘care atîrnă’ (îmlătură~, 82, g.οdecă οtîrnοtă, spînzurοtă),politicești(30),politico-veterinοrii(~disposiții, 104), prescriptul (adj., 32), profondă(63), proporționοtă(68, proporționοte, 65), propriο(42, 117),
prostrοtă(63),prudent(95),puπlicο(113),remot‘îndepărtat’ (32, 46),repețitο(59, 60),roπuste(62),
sοpidă(95), săturοt‘saturat’ (84, 85), scutită(41),segregοtă(33),ceο mοi segură(112),sepοrοt (32, 40,sepοrοtă, 80,sepοrοte, 31),simplă(60),spise‘gros’ (73),sporοdice, (f.t.),suπsit(27,suπsite, 36, 71),
tepidă(69),trucidοtei(41),vοporoοsă(94),văciliți‘vacilant’ (73),veget(87,vegetă, 68), (οpă) vegeto-minerοlă(69, 80).
• acțiuni, fenomene, stări, atitudini, manifestări, sentimente, obiecte: οcrimoniο(100), οmînοre
(36), οtmosferο(53), οversοțiο(63), cοusă(12, 37), cοutelο‘precauție, prevedere’ (125,cοutelă, 37, 52, cοutele, 33, cοutelele, 13), cοuție(89), celeritοte(63), cerc(56), coloră (56, 81,coloοrο, 92, 116,
coloοră, 100),cruderitοte(125),custodie(39),dοmne‘daună, pagubă’ (111),depunereο, (74),diοlectο
(128,diοlecte, 127),diferență(108, 112),dirigență(108), distοnță(34), esculente(g. πucοte, 108),
esempru(125,esempruri, 111,οsempru, 41),fοciritοte(87),fenomene(83),formο(70),forțο(74,cu
~, 39),foοπă(g. groοpă, 114),fosă ‘groapă, accident de relief ’ (g. groοpο, 41),grοdu (86),mοterie
(92), moment(125),moturi‘mișcări’ (123), murii‘zid, perete’ (53, 91),necesitοteο(49),nutremînt
(50, 108,nutremînturi, 108),ocοsiο(111),oscuritοte(63),penuriο(61),periclu(74),periferiο(37),
periodul (87),personele(42),precοuție(107),producturile(39,produturi, 19),puπlic(35),răsfugοreο
‘emanație, evaporație’ (83,răsfugările, 6, 25),regule(110,regulele, 21, 123),repurgοțiο(g. curățireο stοurilor, 52),sοrcină‘responsabilitate’ (116),scopu(38, 67,scopul, 89,scopos, 30),scrupul‘unitate de măsură’ (69),sigurοnță(113,sigurοnțο, 41),sperοnță(83),sperοre(125),speriință‘experiență’ (24, 82),
spese(89,speselor, 32),sterc5(g.ποlegο, 108),suπsire‘moarte’ (50),teritoriu(112),terminul(88, 101), tirănie(125),trucidοreο‘uciderea’ (41),us(46),violenției(110).
• acțiuni concrete, verbe dicendi, de mișcare etc.:se vο οcerălο(125),vor οlăπorο‘munci, lucra’ (44),
ο οmînο(35),οmonim‘admonesta’ (111),οveοrsă / οversă‘a urî, a avea o aversiune față de’ (101, 102,
5Sub formașterc, cuvîntul era cunoscut în epocă; fonetismulstercpoate reprezenta un reîmprumut din latină și italiană
104),să se cercete(112,să se cerceοte, 91),ο clăudicο‘șchiopăta’ (92),se comîndă‘a (se) recomanda’ (‘de veterinari se comîndă’, 46),să se comită‘a se încredința’ (116),să se continue(84, 122),decură(63, 64, 93),ο le deduce(39,să se deducă, 40),să se defοlce(9),depende(74),să se descrie(116),să se dețină‘a împiedica de la ceva, a reține’ (66),se devοstă(23),devăgînd‘a rătăci, a umbla fără scop’ (106),ο devorο
(108),se devide(72, 77),se diferesc(55),ο se dimicο‘a se lupta’ (107, g.ο se ποte,ο se mîncο cu οlți cîni),
să nu se dimită‘a trimite, a lăsa să plece’ (66),se împută(73),să încrustezi(80),vor îngurgitο(107),să se înhume(113, 115),să se întărzică(44),să ie necesitοți(108),nutri(90,nutresc, 3,se nutresc, 108,
se vor nutri, 90),să oπleοgă‘a se îndatora, angaja’ (6)ocură‘apar’ (64),opoοrte‘trebuie, se cuvine’ (g.
trăπuie, 125, 126),se oserπă(101,ο se osărπο, 107),să o pisezi(97),predespun(89),s-οu prescris(115),
preserπο(113),produce(62),promove‘a mișca’ (65),să se proveοdă‘a înzestra cu cele necesare’ (38),
să-i rămoοvă‘a îndepărta’ (106),să se răpurge‘să se curețe’ (53, 109),răsistă(65),se răsoοrπe(95,se răsorπ, 100),răținîndu-se(40),să se repețeοscă(68),să nu te scăndălisești(127),sperο(88,ο se sperο, 74),suπsește(45),vor suπsi(64),se termină(81),să se trucide(80,să-l trucizi, 112),văcelindu-se(103),
volutο(82).
• funcții, stări sociale, profesii, îndeletniciri, relații interumane: coloni‘țăran ce muncește un pă-mînt luat în arendă de la marii proprietari’ (35),comunitοte(39),custode(39),econom(95,economul, 89),mοgistrοtului(72),primorilor‘cei fruntași, de rang’ (29),privοților(s., 31),proprietοriu(31, 90),
servitorii(44).
• instituții, administrație: cοsο6(g. lοdο sοu pungο comunitοtei, 41),poliției(36),de lο superioritοte
(49),stοtul(110).
• comerț:comerciul(35),coniscοției(43),contrοποnd(43).
3.2. Termeni referitori lο nοtură
• regnul mineral, vegetal; substanțe de origine minerală, vegetală:οcid sοlis(50),οcidi săturοt(84),
οcidu vitrioli‘acid sulfuric’ (85),sοre οlcοlă(89),οrcοn duplicοt‘preparat de uz medicinal’ (67),οrgilă
(80),οrsenic(89),οuripigmentu(89),πelοdonο(89),cοlοm οromοtic‘Acorus cοlοmus, plantă erbacee cu utilizări în medicină’ (69, 89),cοlce‘oxid de calciu’ (114),cοmfor(51),cοscοrilο‘Croton eleuteriο, arbust a cărui scoarță este folosită în medicină ca tonic și reducător al febrei’ (76,cοscοrilă, 97),cenușă clοvelοtă‘drojdie de vin calcinat’ (89),cremortοrtοri(67), emulο ‘plantă’ (50),furfură ‘tărîțe’ (60),
gοlοngο‘plantă erbacee asemănătoare ghimbirului cu utilizări în medicină’ (50), gențiοnο(50, 76),
gumi de Arοπiο‘mucilagiu’ (69),litοrghiriu‘litargir, oxid de plumb topit și cristalizat’ (79),minerοlă de Etiop(98),moshu‘mosc’ (96),nοturο(128),sοvοdilă‘plantă din familia liliaceelor folosită în tra-tamentul homeopatic al problemelor respiratorii’ (pulπere de~, 98),spirit vitrioli(84),tοrtοr οmetic
‘tartrat de antimoniu și potasiu folosit în medicină ca vomitiv’ (84),tereπentină(68),vοleriοnο(51),
vοnilă(97).
• regnul animal: οnimοl(adj., 61,trupul ~),οnimοl(s., 119, οnimοlul, 103, 105,οnimοlelor, 116),
οnimοntul(64,οnimοntu, 112, 118, 126,οnimοnte, 24, 77, 104, 105,οnimοntele, 104,οnimοntului, 103),copíο‘mulțime, turmă’ (6, 21),cornută(29,cornute, 23,cornutelor, 22),domestice(36),generοție
‘prăsire’ (95).
3.3. Lexicul speciοlizοt
• ramuri medicale, termeni generali, boli: corpul (87), disenteriο(27, 51),dotoriο(124),dotoresc
‘medical’ (cuvînt~, 47),s-οr dotori(96),dotoritoοre(21), înfermο(80), lienitο‘splenită’ (62), (cu)
lienitidă(57),morπ(81, 92,morπul, 68),morπoοsă(74),peripneumeniο(57),prescriptul(32, prescrip-ții, 53),scοπiο(94,scοπiei, 94),scăπioοse(93),idiopοtică(77),pilule(97),remit‘a intra în remisiune’ (68, 69), simptomοtică(77), simptome (74, simptomele 68, 101), urinο(63), veterinοriο‘medicină veterinară’ (3);
• profesii, specialiști: dotor(119,dotorul, 121), hirurg (118, 119), personele cele dotoritoοre (42),
veterinοriul(49, 91,veterinοri, 13);
• instituții medicale:lăzăret(29, 38, 39),ospitοl(32, 34);
• anatomie:οπomοs‘foios, unul dintre cele patru compartimente ale stomacului rumegătoarelor’ (27),
οstremități(70,οstremitοtelor, 63),cοdοπru(45, 82, 87,cοdοπrului, 37,cădοπru, 32, 71),cοdăπroοsă
(71,cădăπros, 72),corpul(87),duoden(27),limfei(82),memπrοnο(88),mesenteriului(ghindurile~, 88),mușchi(120),nervului tendinos(111),omοs‘cheag, stomacul glandular propriu-zis al rumegătoa-relor’ (23),stomοh(69),sudorifere(90);
• iziologie:οpetitο(55, 63, 68, 69,οpetită, 101),circulοțiο(124),pulsu(63, 68),respirοțiο(63), trοnspi-rοțiο(21);
• simptomatologie:diοreο(26, 51),înlοmοțiο(77,înlοmοție, 65,înlămοțiο, 61),înlămοte(72, 73),
înlămοtorie(82), se întumesc‘a se inlama’ (87),ostipοțiο(66),ostruție(67),sufocοtivă(63),vomitu
(84);
• farmacologie: οntiloghistică (84,οntiloghistice, 51, 84),decoct(51, 123),dosă(47, 69), emetic(s., 84),infus(52,infusu, 122,înfus, 69,înfuse, 67,înfusurile, 69),se vο înstilο(54),pοstă(80),roπorîtoοre
(69),stimulοnte(108);
• medicină internă:congestii(pl., 81),gοngrenă(56, 61),gοngrenoοsă(71,găngrenoοse, 27, 82),hronice
(86),se îngăngrenesc(28),metοstοtică(77),resoluțiο(~οdecă desfοcereο, descuiοreο ostruțiilor οdecă ο încuierei, 67),schiroοsο(86),suporințο(85),supurοție(78, 120, 12);
• medicină preventivă: oculοțiο(59),preserπο(112),preservοtivă(s., 28, 48, 57, 65,preservοtive, 28, 111),preservοtiv(adj., 46,preservοtive, 21),înoculοțiο(59, 60);
• medicină curativă:clismă(122,clismο, 126,clismele, 84),curοtive(21),remediu(112,remediuri, 67); • epidemiologie:contοgiu(11, 94),contοgios(117,contοgioοsο, 88,contăgios, 21),contοminοte(91),ο se contăgi(58),contumοție‘carantină’ (29, 40, 52),epidemie(77,epidimie, 54),epidemic(88,epidemică, 61, 72, 81),epizootică(13,epizootice, 13), (împedecοreο)propοgοției(105);
• chirurgie: οmputοțiο(111), cοstrοțiο(111),cοuterisοțiο (111),cοuteriu (51), circumcidereο(111),
foοrcepă(115),operοții(110),să se scοrifοcă(70, 120, 121, 126);
• neurologie, psihiatrie, psihologie: deliriul(84),disposiție(66, 100,disposiții, 113,disposițiile, 38),
idrofoπiο(109),melοnhonie(101),titilοție‘titilomanie’ (92);
• dermatologie:cicοtrice(121),crustă(92),pruringine7(92),prurit(92, 93, 121);
• otorinolaringologie, stomatologie:οte(72, 73,οtele, 74),οnginο(15, 81, 83),pοlοtul(72). Alături de împrumuturi, se regăseșteterminologia populară. De regulă, cuvintele vechi sînt folosite pen-tru a glosa noii termeni: οprindere‘inlamație’ (23, 57, 60), ‘febră’ (84), οprinsătură‘febră’ (83), οrgint viu(99), vο οsudο (122), πeșică‘vezică’ (~ceο de iere, 27, ~ceο de iοre, 82), πeșicuțe‘ate’ (26, 121),
πoοlă(~de gură, ~de picioοre, ~de plămîni, ~de picioοre sοu de unghii, ~de plămîni14, ~ de splină, ~de icοt15, ~ceο mucoοsă ο cοilor, 17),πold‘instinct’ (110, g. pοtimο),πrîncο‘angină’ (15),călπeοzο
‘boală de icat’ (15),ceriul gurei‘palat’ (72),ciumă(22),cufureοlă‘diaree’ (57),curgereο mucoοsă ο nărilor
‘rinoree’ (86),deșertοre‘defecație’ (~ο șezutului, 122),foοle‘abdomen’ (66, 69),foc‘febră’ (84),rigurile
(87), gînfοreο‘inlamare’ (63), se gînfă‘a se inlama’ (87),ghinduri ‘glandă’ (88),inimο reο ‘dizenterie’ (27),îmπlοreο sîngelui‘circulație’ (124),încuiere‘constipație’ (67,încuiοre, 63,încuietură, 102),încurgere
‘inluență’ (3),învechitο‘cronică’ (~πoοlă, 87),jοlie‘jalie, plantă aromatică’ (51),jugănireο(111),să se lățeοscă‘a se propaga’ (90),leοcuri(36),lictοriul(48),lîngoοre‘febră tifoidă’ (57),lupοriță‘boală’ (87, g.
rοne cοncroοse),mοțele(82),mοțul cel gros‘intestinul gros’ (27),mădulările(70),mucu‘mucozitate’ (86,
mucii, 86),năcreοlă(43),oπrintitură‘inlamație’ (57),pătimοșul ‘pacientul, bolnavul’ (122),pelin(75),
pelițο‘membrana’ (87),pișοt (19),pișcătoοre(87), rîiο(17),pușteο‘ată bucală’ (71,puștlele, 55),rînză
‘stomac’ (26),rută‘virnanț’ (75),ruje(76),sοlce‘plantă erbacee cu utilizări în medicină’ (89),sοlitră(60),
7Formă contaminată dinpruritșipecingine(egzemă, herpes)? ‘Rîia iaste boală de piele cu puștele sau beșicuțe săci [...] și e
sοreο de piοtră(65),scordiu‘iarbă-usturoasă’ (75),scupit‘salivă’ (125),sgrăπunță‘rană’ (71),sinurile‘sinus’ (88),sloπozireο foοlelui(69),sloπozire de sînge‘lebotomie’ (90),sloπozitoοre‘diuretice’ (68),spiță‘stadiu’ (103), ‘tip, fel’ (57, 100),stîmpărοtă(πeutură~, 60),stringătoοre‘astringent’ (51), strinsuri‘congestie’ (81), terpentin (pop. 68, ~de Venețiο, 99, oleu de~, 99), trupul (87), turποreο(17), ud ‘urină’ (19),
umezelilor‘umoare, ire, temperament’ (100),unsoοre‘unguent’ (75, 97,unsăturο, 99),vînturi‘latulență’ (26),vintricel‘stomac’ (26),viță‘specie’ (100) etc.
4. Adaptarea fonetică și morfologică a împrumuturilor
4.1.Formele mai vechi de adaptare fonetică cuț,g
´
, șik´
sînt aproape inexistente în textul cercetat: οnti-loghistică,litοrghiriu. Acestea sînt concurate de variantele fonetice înč,ğ, care impun modelul latino-romanic al noilor termeni:celeritοte,cerc,cicοtrice,circulοțiο,rigidă,generοl,generοțieetc.Prin inluența limbii italiene, respectiv prin inluența graică și fonetică a etimonului italian, pot i explicate cîteva situații de adaptare a împrumuturilor, cum ar i folosirea variantei neologice fărăhinițial:
idrofoπieși a următoarelor fonetisme: οstremități(it. estremità),diretive(it. direttivo),melοnhonie(it.
mοlinconiο),oscuritοte(it.oscurità),se oserπă(it. osservοre),ospitοl(it. ospedοle),ostruție(it.ostruzione),
personele(it. personο),produturi(it. prodotto),profondă(it. profondo). Și prin latină, pot i explicate fonetisme precum:comerciu(it.commercio, lat. commercium),contοgiu(it.contοgio, lat. contοgio, –onis) orinecesοrie(it.necessοrio, lat.necessοrius).
Formele cus(intervocalic) relectă, în general, aspectul graic al termenilor noi de proveniență latino-romanică (latină și italiană): cοuterisοție,disenterie,dosă,mesenteriului,ocοsionοle,preservο,spese,usetc. În ceea ce privește grupul consonanticch, acesta este redat prinh: hirurg,hronice.
În cazul luiroπorîtoοre, avem un calc lexical de structură după fr. roπorοnt. Din neogreacă provin
schiroοsο(ngr.σκιρρ ς),scăndălisești(ngr.σκα δαλι ω, –ισα) șiscopos(ngr.σκ ός).
4.2. Vοriοnte οnοlogice. Pe lîngă neologismele cărora li se aplică reguli moderne de adaptare fonetică, există și termeni cărora li se aplică legi fonetice de tip latin, suferite de cuvintele din fondul vechi al limbii. Vocalism
• οaton >ă, prin analogie cu termenii vechi moșteniți din latină sau împrumuturi vechi din alte limbi:
cădοπru,cădăπros,ο clăudicο,ο se contăgi,contăgios,devăgînd,găngrenoοse,înlămοte,înlămοtorie,
înlămοție,săturοt,scăπioοse,să nu te scăndălisești,tirănie,văcelindu-se,văciliți.
• οșie+n+ consoană >î(inclusiv în suixul–ment):se comîndă,nutremînt,nutremînturi. • in–,inter–>în–,întră–/întăr–:îndiferent,înfermο,înlοmοțiο,înfus,înoculοțiο,să se întărzică8.
Consonantism
• v>π: cădăπros,foοπă,nociπ,osărπο,preserπο.
• lintervocalic >r: se vο οcerălο,cruderă,cruderitοte,dirigență,esempru9,fοciritοte.
• re>ră–prin analogie cu tratamentul luire–în cuvintele latinești moștenite (răpune,răposο): să se răpurge,răsistă,se răsoοrπe.
• ex–>s–(în virtutea regulii conform căreiaxintervocalic a devenits, iar preixeleex–șiextrο–au devenits–, respectivstră–:lăsο,măseο,strămutο,străpunge):esempru,speriință.
După cum se poate observa, fonetismele analogice au o pondere relativ însemnată. Acest lucru este o conse-cință irească a concepției care stătea la baza programului ilologic inițiat de cărturarii ardeleni, primii care stabilesc reguli de asimilare a împrumuturilor și care oferă un model de referință în acest sens. Adaptarea în limba română a neologismelor de origine latino-romanică se caracterizează în scrierile lor prin tendința de a le supune acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite. Acest proces de „românizare” a neologismelor, prin aplicarea, uneori sistematică, a legilor fonetice evidențiate de evoluția elementelor
moștenite nu s-a dovedit a i viabil (a fost folosit, totuși, pînă spre 1860); în locul acestor forme, evoluția ulterioară a limbii literare a reținut variantele ce demonstrează că „latina a exercitat prin fonetismul și formele ei [...] rolul de model, care a inluențat elementele neologice împrumutate din limbile romanice [...]” (Munteanu & Țâra,1983, p. 255), și nu numai din aceste limbi, ci și din neogreacă, germană sau maghiară. Acest lucru deoarece, în contextul general european, împrumuturile din latină ce au dobîndit statut de cuvinte internaționale și-au menținut forma cît mai aproape de etimonul originar.
4.3.În ceea ce privește adaptarea morfologică, textul cercetat prezintă o caracteristică importantă (care este și a epocii): productivitatea deosebită a formelor cu–ie, de declinarea a III-a (vezi șiSlave,1962, p. 167). În vechea română literară, substantivele latinești de declinarea a III-a, terminate în–io, –ionis, sînt adaptate cu terminația–ie, după forma nominativului latinesc. Vechile împrumuturi substantivale în–ie, feminine și masculine, de sorginte veche slavă sau neogrecească, creaseră de timpuriu o normă de adaptare a terminației substantivelor, normă ce va i ulterior generalizată și în cazul împrumuturilor latino-romanice.
Majoritatea substantivelor excerptate sînt feminine și sînt consacrate pînă astăzi în această declinare și cu această terminație: οmputοție,cοuterisοțiο,circulοție,generοție,înlοmοție,(în)oculοție,operοție, os-tipοție,precοuție,propοgοție,resoluție,respirοție,supurοție,trοnspirοțieetc. Unele sînt considerate astăzi învechite sau au ieșit din uz, iind înlocuite de perechi substantivale, provenite din ininitive lungi: cοu-terizοre,inoculοre,propοgοre,supurοre. Alte două cuvinte: οversοțieșititilοțierămîn încadrate aceleiași declinări, dar s-au impus în limbă cu forme ușor modiicate: οversiuneșititilomοnie. Culoοreșivοnilie
apar încadrate la declinarea I:coloră/coloοră,vοnilă.
Substantivele neologice în –(i)tοte, aparținînd declinării a III-a au corespondente latine în–(i)tοs, –(i)tοtis, germane în–(i)tät, maghiare în–(i)tοs, italiene în–(i)tá, franceze în–(i)té:celeritοte,comunitοte,
cruderitοte,fοciritοte,oscuritοteetc.
În textele perioadei, substantivele latinești terminate în–οntiο,–entiοși, prin analogie, substantivele corespunzătoare de proveniență maghiară în–οnciο,–enciο, franceze în–οnce,–ence, germane în–οnz,
–enz, italiene în–οnzο,–enzοerau adaptate cu terminațiile–οnțieși –enție, de declinarea a III-a: οu-dienție,corespondenție,diștοnțieetc. În textul elaborat de către P. Maior, acest tip de substantive apar deja încadrate la declinarea I, datorită inluenței limbii italiene:diferență,dirigență,distοnță,sperοnță.
Dintre substantivele neologice terminate la singular în–iu, de proveniență latino-italiană: cοuteriu,
contοgiu,deliriu,mesenteriu,remediu,teritoriudoar ultimele s-au impus în limbă cu această terminație. Celelalte au fost reîmprumutate ulterior din franceză, cu forme fără ditong. Contοgiua fost înlocuit cu forma de declinarea a III-acontοgiune.
Cîteva substantive neologice apar încadrate la alte genuri decît cele la care s-au stabilit ulterior. Se observă două situații: 1. încadrarea la neutru a unor substantive stabilite ulterior la feminin:contrοποnd,
infus/înfus, periodul; 2. încadrarea la feminin a unor substantive stabilite la neutru: οpetitο,diοlectο,
foοrcepă,minerοlă,preservοtivă.
4.4.În ceea ce privește clasa adjectivului, se remarcă faptul că majoritatea împrumuturilor apar adaptate sub forma reținută de evoluția ulterioară a limbii literare:οcurοtο,οmple,complicοtă,contοminοte,diversă,
luid,rigidă,genuin,segregοte,vegetetc.
În perioada de care ne ocupăm, cînd numărul împrumuturilor din diverse limbi crește simțitor, suixul
simptomοtică.
În privința adaptării adjectivelor neologice provenite din adjective latinești în–οlis,–οriusși italienești în–οle,–οrio,–οre, P. Maior utilizează forme deja adaptate cu suixele neologice corespunzătoare (–οl,
–οr), în detrimentul suixelor speciice perioadei: –οlicesc,–οlnic,–οricesc și–οrnic(vezi Ursu,1969):
fοtοl,generοl,pοrțiοle.
Adjectivele derivate cu –iv(lat. –ivus, fr. –if, –ive, it. –ivo, germ. –iv) și –os(lat. –osus, it. – oso, fr. –eux,–euse, germ. –ös) sînt numeroase, iind adaptate de la început în această formă, datorită existenței în limba română a derivatelor de origine slavă cu aceste suixe, respectiv latină:curοtiv,diretiv,
nociv,preservοtiv, cu o singură excepție (nutritoοre‘nutritiv’, derivat cu suixul vechi–toοre); cădăπros,
contοgios/contăgios,gοngrenoοsă/găngrenoοse,morπoοsă,scăπioοse,tendinosetc.
Celelalte categorii de adjective neologice, terminate în –οnt(e)/ –ent(e) (adaptate după adjective de origine latină terminate în–οns,–οntis,–ens,–entis, italiene în–οnte,–ente, franceze în–οnt,–ent, germane în–οnt,–ent),–πil(lat. –πilis, it.–πile, fr.–πle), apar folosite de cărturarul ardelean, în marea lor majoritate, cu forma pe care o au și astăzi: îndiferent,pendente,prudent,stimulοnte. Două adjective care aparțin acestei clase sînt adaptate cu alte suixe:roπorîtoοre‘roborant’ șivăciliți‘vacilant’.
4.5.În privința clasei verbului, orientarea latino-romanică a autorului a făcut posibilă pătrunderea unui număr însemnat de verbe adaptate, urmînd modelul latino-romanic, la forma reținută de limba literară. Apar puține cazuri de încadrare la conjugarea a IV-a, cea mai productivă în perioada respectivă, în detri-mentul conjugării I:ο se contăgi,îngăngreni(se îngăngrenesc),ο (se) repeți(să se repețeοscă),scăndălisi(să nu te scăndălisești).
Extrem de puține verbe aparțin de drept conjugării a IV-a, respectîndu-se, și în acest caz, modelul latino-romanic: lat., it.–ere,–ire, fr. –ir> rom.–i:nutri,răsorπi.
Există situații în care anumite verbe sînt folosite fără suixul lexionar:să se cercete/cerceοte,se devοstă, iar altele prezintă suix:se diferesc.
4.6.În ceea ce privește adaptarea semantică, se observă utilizarea unor lexeme cu alte sensuri decît cele cu care s-au impus în limba literară: să se comită‘a se încredința’, ο devοgο‘a rătăci, a umbla fără scop’,
ο se dimite(~lο pășune) ‘a trimite, a lăsa să plece’,generοție‘prăsire’, remit‘a intra în remisiune’ (despre simptome).
4.7. Cuvinte neοdοptοte. Textul cercetat prezintă o pondere însemnată a lexemelor care nu s-au impus în limbă, cuvinte neadaptate sistemului fonetic și morfologic al limbii române ori cuvinte adaptate, dar care reprezintă împrumuturi personale ale cărturarului ardelean, datorate formației sale latino-romanice. În funcție de originea lor, acestea se grupează în două categorii:
Latinisme:οπomοs(lat.οπomοsum<οπ+omοsum‘măruntaie de bou’),vor οlăπorο(lat.lοπoro),οnimοnt
(lat. οnimοns,–ntis),οveοrsă / οversă(lat. οversor),copíe(< lat. copiο),crispă(< lat. crispus),dοmne(lat.
dοmnum),depende(lat.dependere),ο se dimicο(lat.dimico),să nu se dimită(lat.demitto, –ere),foοπă(lat.
foveο),furfură(< lat.furfur, –uris),se întumesc(< lat.intumesco, –ere),morπul(lat.morπus),mordοc(lat.
mordοx, –cis),moturi(lat. motus),munde(lat. munde),murii(lat. murus)10,ocură(lat. occurro),omοs
(lat. omοsum),opoοrte(lat. oportet, –ere),periclu(lat. periculum),primorilor(lat. primoris),producturile
(lat.productus),promove(lat.promoveo, –ere),să-i rămoοvă(lat.removeo, –ere),remot(lat.remotus),sοlis
(οcid~, lat. sοlis),spise(lat. spissus),suπsire(lat.suπsido, –ere),tepidă(lat. tepide),terminul(lat. termen, –inis),trucidο(lat.trucido),trucidοreο(lat.trucidοtio),văcelindu-se(lat.vοcillo),văciliți(lat.vοcillοtum),
volutο(lat. voluto).
Italienisme: οcidi(it. pl. οcidi),οmoni,οmonit(it. οmmonire),cοlοm οromοtic(it. cοlοmo οromοtico),
cοscοrilο(it.cοscοrillο),cοutelο(it.cοutelο),contumοție(it.contumοciο),ermii(it. pl.ermi)11,esculente(it.
f. pl. esculente)12,gοlοngο(it. gοlοngο),să se proveοdă(it.provvedere),răsfugările(it. risfogοre),sοvοdilă
(it.sοποdillο),veterinοriο(it.veterinοriο).
5. Concluzii
Limba literară promovată de Maior în această traducere este o limbă ce are ca punct de plecare norma literară muntenească din perioada 1750–1780, reevaluată din perspectiva latinismului și corectată cu o serie de fenomene speciice graiurilor ardelene și bănățene. Formele și fonetismele sînt alese în funcție de criteriul maximei apropieri de etimonul latin, ceea ce arată faptul că învățatul ardelean opera o selecție cu scopul creării unei norme supradialectale.
În ceea ce privește lexicul, se observă că fondul neologic al textului este grupat în jurul unei constante romanice (latine și italiene) care a contribuit la modernizarea evidentă a vocabularului românesc. Nu-mărul ridicat de împrumuturi latino-romanice este relevant pentru apropierea cărturarului ardelean de cultura apuseană. Adaptarea noilor cuvinte este realizată atît în funcție de normele culte latino-romanice, cît și de cele vechi, analogice, criteriul apropierii maxime de etimonul latin iind aplicat și în procesul de in-tegrare a împrumuturilor, nu doar în selectarea anumitor forme și fonetisme oferite de graiuri. Majoritatea termenilor apar corect încadrați în sistemul limbii române; aceștia și-au dovedit utilitatea și viabilitatea, impunîndu-se în limbă chiar cu forma utilizată de autor. Relevante pentru orientarea occidentală a auto-rului (în sensul unei atitudini culturale asumate și nu a aservirii față de model) și pentru opțiunea acestuia privitoare la sursele de înnoire lexicală sînt și latinismele și italienismele utilizate; unele dintre acestea apar adaptate sistemului fonetic și morfologic al limbii române, iar altele reprezintă apariții efemere, cu atestare singulară.
Bibliograie
Gheție, I. (1975).Bοzο diοlectοlă ο românei literοre, Editura Academiei, București.
Micu, S. & Șincai, Gh. (1780).Elementο linguæ dοco-romοnæ sive lοtino-vοlοchicæ, Buda; ediție critică, studiu introductiv, traducerea textelor și note de M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, 1980.
Munteanu, Șt. & Țâra, V. (1983).Istoriο limπii române literοre. Privire generοlă, Editura Didactică și Pedagogică, București. Slave, E. (1962).Suixele –ie, –ărie, înStudii și mοteriοle privitoοre lο formοreο cuvintelor în limπο română, III, București, 1962. Ursu, D. (1969).Adοptοreο οdjectivelor neologice în limπο română literοră din perioοdο 1760–1860, în „Studii de limbă literară
și ilologie”, I, București, 1969, p. 131–154.
Ursu, N.A. (1961).Cărți de populοrizοre ο științei trοduse de Petru Mοior, în „Limba română”, X, nr. 2, p. 135–143. Ursu, N.A. (2012).Alte două trοduceri necunoscute οle lui Petru Mοior, în „Limba română”, LXI, nr. 3, p. 413–416.
11Cuvîntul poate i și un împrumut din macedoromână (ermu‘pustiu’).
12În italiană, cuvîntul este adjectiv (< lat. esculentus‘(bun) de mîncare’). P. Maior îl folosește ca substantiv: “[...] să ie
