MONSIEUR FICHEUX

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

MONSIEUR FICHEUX

DAN ER.GRIGORESCU1

ABSTRACT – Monseur Ficheaux In 1988, on the day he turned 90, Dr. Robert Ficheux (1898 – 2005), a well-known French geographer and honorary member of Romanian Academy, gave an interview to Dan Er. Grigorescu explaining the reasons why his Oeuvre was entirely dedicated to Romania. Robert Ficheux begun the research for his three-part volume „The Phisycal Geography of the Apuseni Mountains” in 1921, and continued working on it for the next 67 years. Before the Second Word War, he learned Romanian, taught Geography at the University of Cluj, and traveled extensively through the country, correcting and drawing maps for far away regions. In his main work, „Phisycal Geography of the Apuseni Mountains,” he used some old Austro-Hungarian maps, drawn by Austro-Hungarian military officers, and dated around 1890. In the current interview, Robert Ficheux was pinpointing the fact that on these maps nearly all the names of localities, rivers and mountains bore Romanian names. As he was just a geographer, Robert Ficheux leaves the future historians to muse about the significance of his discoveries.

Key-Words: Robert Ficheux, Emmanuel de Martonne, Cluj, Romania, Mun ii Apuseni.

Un tort de aniversare cu 90 de lumân ri e un lucru rar. Când acest tort, frumos decorat, are forma unei h r i, harta României mari, cu Basa-rabia, devine un fenomen... Ce mare român a fost astfel cinstit de prieteni şi admiratori? Poate nici unul.

Cel care a împlinit 90 de ani este un fran-cez, un geograf, Robert Ficheux. Cu totul în-tâmpl tor m-am nimerit la el, în ziua acestei anivers ri; altfel n-aş fi v zut pr jitura cu glazu-r glazu-roz, nici degetul lui Ficheux indicându-mi provincia r pit . Mirarea mea ar fi fost totuşi aproape aceeaşi, chiar dac m-aş fi nimerit în alt zi. Micul apartament în care locuieşte geo-graful Robert Ficheux nu este decorat decât cu obiecte româneşti. Oale vechi, unele deosebit de frumoase, diverse obiecte cioplite în lemn, un bucium... Ca s încap , Ficheux a spart zidul. Robert Ficheux e mic de stat, sprinten -deosebit de rapid venind s - i deschid uşa şi s - i ofere un scaun, pe care îl deplaseaz cu uşurin . În-grijit, foarte înÎn-grijit, într-un costum din flanel gri cu o cravat asortat de un bleu palid. Dunga de la pantalon este impecabil şi c maşa

imacu-lat . Nu numai cu ocazia acestei s rb tori; aşa l-am g sit de câte ori m-am dus, ulterior, s -l v d. Observa ia poate pare frivol , dar câ i oa-meni, porni i în ultima linie spre „centenar” ara-t aşa? În genere, îi vezi turti i într-un fotoliu din care se ridic ajuta i sau în cârje. Cel pu in un baston. Mintea lui Robert Ficheux e brilian-t : aplecabrilian-t pe hârbrilian-tiile sale, Mun ii Apuseni, îmi descrie locurile pe care le-a v zut, unde a tr it, pe care le-a iubit.

Despre geograful Robert Ficheux vorbeşte un alt geograf celebru, profesorul Vintil Mih i-lescu. Iat ce scrie profesorul român în „Lecturi geografice”, într-un capitol intitulat „Robert Ficheux la 75 de ani”: „Unul dintre vechii şi cei mai buni cunosc tori ai rii noastre, profesorul Robert Ficheux, a împlinit trei sferturi de veac în 1973. Din aceştia, peste 50 de ani i-a închinat studiilor asupra p mântului şi poporului româ-nesc şi al inform rii elevilor, studen ilor şi ma-relui public din Fran a asupra României. L-am cunoscut mai bine în 1921, în timpul excursiilor

ştiin ifice organizate şi conduse de profesorul lui, Emmanuel de Martonne, în Carpa i, în

Podi-1

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

tim-pul acestei expedi ii geografice, factorul de le-g tur între mentorul nostru, mai rezervat prin temperament şi convingeri, şi tineretul care par-ticipa la excursii. Datorit lui am putut în elege mai bine cele v zute, cât şi felul cum gândea Emmanuel de Martonne geografia: ca pe o ş

unitar , care se înva aproape exclusiv pe teren, prin observarea direct , luarea de schi e, de fotografii şi prin neîntrerupta confruntare cu h r ile topografice. Tot de atunci, dup ce a pre-dat o vreme geografia la Universitatea din Cluj

şi dup ce a început cercet ri în jurul oraşului, s-a sim it legat în special de peisajul şi de popu-la ia Mun ilor Apuseni. Profesorul Emmanuel de Martonne i-a propus ca tez de doctorat aceast întins şi complex regiune geografic . Au urmat ani de zile în care, cu rucsacul în spi-nare şi planşeta sub bra , a cutreierat v ile şi plaiurile mun ilor dintre Mureş şi Someş, luând schi e panoramice, umplând carnete cu

observa-ii de teren, între inându-se cu ranobserva-ii, dintre care unii îl in minte pân acum.

Rev d şi azi, scrie profesorul Mih ilescu, celebrele profile care se desf şurau pe pere ii camerei lui de la „Institut Francais des Hautes Etudes en Roumanie” (Institutul de Înalte Studii în România), înfiin at în 1924, şi al c rui mem-bru, foarte activ, a fost înc de la început. Institu-tul fusese creat spre a oferi tinerilor savan i fran-cezi posibilitatea de a face studii asupra Români-ei şi rilor vecine. Ficheux a fost printre primii, prelungindu-i-se de mai multe ori stagiul. Şi as-tfel din verific ri în verific ri, din complet ri în complet ri, dup câ iva ani, Ficheux a ajuns la un text de peste o mie de pagini. Nimeni nu şi-a dat pân acum osteneala şi nu a consumat atâta timp pentru geografia unui teritoriu – relativ întins – din ara noastr . Putem înc de pe acum s ne d m seama de interesul pe care îl prezint acest studiu capital, c ci geograful francez a publicat scurte comunic ri prealabile şi dou studii mai am nun ite: „Remarques sur le reseau Hydrographique du Bihor septentrional”, 1929; „L'Evolution morphologique du Crişul Repede”;

iar în volumul „Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul”, 1918-1928, un studiu mai amplu de sintez geografic , „Mun ii Apuseni”, cel mai documentat, mai substan ial pân acum, asupra acestei regiuni. A inut şi a publicat o serie de

conferin e asupra satului francez comparat cu cel românesc, asupra turismului, legat de satele noas-tre, asupra Târgului de Fete de pe Muntele G ina. Apoi o not critic despre Originea Por ilor de Fier dun rene. În fine, relativ recent, în 1961, o sintez privind rezultatele la care a ajuns în mult disputata problem a „Platformelor de eroziune din Carpa ii româneşti”.

La întâlnirile mele cu Robert Ficheux, acest om deosebit a vorbit aproape neîntrerupt– sin-gurele întreruperi au fost rarele mele întreb ri. Nici o repeti ie, nici o şov ial : curent, clar. Cu o voce de om tân r. Iar con inutul celor aflate mi s-a p rut deosebit de pre ios. Prima mea în-trebare a fost:

– Câ i ani a i petrecut în România?

– În jur de nou , în diverse perioade: în 1921,

şase luni, apoi la Bucureşti, din anul 1924 pân în 1927, şi, profesor la Cluj, din 35 pân în 36.

– Ce catedr a i ocupat?

– Geografia. Am început acolo o tez care trebuia terminat în 1939, când patronul meu, profesorul Martonne, mi-a spus: „În locul dumi-tale, aş mai face o campanie pe teren”. „Tere-nul” m-a dus pân în 40. În 1940, nu mai era voie s te plimbi pe teren, aşa c ... nu m-am mai întors în România decât în 1969! 29 de ani mai târziu!

– Va s zic a i mai fost dup r zboi? – De mai multe ori. Din motive personale şi pentru congrese. Am înso it câteva misiuni fran-ceze. Din 1921 lucrez la un singur subiect: Mun ii Apuseni. Iat primele trei volume. Vor fi nou ca acestea. Aici e textul şi toate ilustra iile. Lucrez cu fiica mea. N-aş mai putea singur. Fata mea m ajut mult; ea face punerea la punct. Ce vârst are fiica mea? Împlineşte cincizeci de ani.

– Unde ve i publica?

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

– Mai şti i câteva cuvinte româneşti? – Sigur c da! Vorbesc, din timp în timp, când întâlnesc români. Am o desenatoare care m ajut . Mâna mea tremur . E o specialist şi e... românc . Mi-e de mare folos. În timp ce lucreaz pentru mine st m de vorb .

– Vorbi i româneşte?

– Da, mai vorbim din când în când... Ne-vast -mea vorbea curent. Era fran uzoaic . Tat l ei a fost Secretar General al Comisiei Dun rene, la Gala i. Ea cunoştea mai bine istoria românilor decât pe cea a Fran ei. Dup ce ne-am c s torit am stat împreun trei ani la Cluj. ineam cur-suri, dar lucram şi mult pe teren. Din p cate, a murit în 1974 şi de paisprezece ani sunt v duv. Am împlinit 90 de ani, am intrat în al 91-lea. Şi tr iesc aproape toat ziua în România. Muncesc. Am scris 1200 pagini de text.

– Despre ce trateaz ?

– Geografia fizic a Mun ilor Apuseni. În România eram mai mul i cercet tori francezi, to i am abandonat geografia uman , pentru c statisticile sunt insuficiente. Sunt numai pe

jude-e; nu ajunge.

Ficheux îmi prezint trei imense dosare tixite cu foi b tute la maşin .

– Asta e lucrarea?

– Nu, aici nu sunt decât opt capitole din 21. Celelalte sunt scrise, dar trebuie b tute la maşin

şi corectate. Urmeaz schi e, h r i, ilustra ii diver-se. Numai pentru primele trei capitole, am deja 80 de ilustra ii. Fiica mea are textul original, bine ordonat, pus în pagin . La Marsilia. Acolo p s-treaz esen ialul. Aici, capitol dup capitol, înain-t m. Toînain-tul esînain-te gaînain-ta pân la Someş. Sunt h r i de f cut. Textul l-am început în 1973, dar documen-tarea, în 1921. În acel moment exista o diplom de studii superioare de geografie. M-am înscris şi am luat aceast diplom cu „Partea Oriental a

Mun-ilor Apuseni”. Profesorul Emmanuel de

Martonne ştia c peste trei ani urma s fie înfiin at „Institutul Francez din Bucureşti” şi voia ca unul din elevii s i s intre în acest institut. Am intrat în 1924. De atunci şi pân în 1927, am lucrat pe te-ren. Aveam 29 de ani. Dar nu se poate intra în înv mânt în Fran a dac ai peste 30 de ani. Aşa c am fost silit s abandonez; trebuia s am din ce tr i. Am publicat multe articole în acea perioad .

– Dup câte v d, a i r mas foarte legat de ara noastr .

– Foarte. De altfel vede i: tot decorul casei, de la covoare pân în tavan numai oale, bucium, furci. Cât am putut aduce. Am transformat aceste dou înc peri, ca s pot ad posti obiecte româ-neşti. Sunt vechi, nu se mai g sesc acum. Când prietenii îmi aduc câte ceva, compar; iat ce se face şi iat ce frumos se f cea odat ! Multe din oalele pe care le vede i nu mai erau folosite: erau puse pe gard, unele dintre ele, ciobite. Am f cut o colec ie la care in. În acest cadru, m simt la mine acas . Sunt amintirile româneşti. Citesc înc mult c r i în limba român . Aveam leg turi permanente cu România pân la moartea profeso-rului Vintil Mih iescu, a lui şi a lui Tiberiu Mo-rariu, care era un fost elev de-al meu, de la Cluj. Ei ştiau c lucrez şi îmi trimiteau mereu ce ap -rea în materie. De atunci, nimic: nici o carte, nici o revist , nici un jurnal. Nimic. Nimic. Nimic. Nu pot expedia bani. Aş oferi un schimb. Cui? E mare p cat: poate public acum ceva care m-ar interesa. Dar mi-am dat seama c România nu mai are contacte cu str in tatea. Au o şcoal de geografie absolut nul . Nu primesc nimic, aşa c rezultatele sunt f r compara ie, deci f r valoa-re. Am aici câteva articole de trei-patru pagini. Anodine. Neserioase. Le-am citit: nu e nimic de scos din ele, sunt neterminate, buc ele. Studiaz o vale; numai o parte. În loc s descrie un oraş, descriu un cartier. Nu au nici un ecou. Numai umplere de hârtie. Eu, pentru lucrarea mea am 1450 de referin e bibliografice. 1450! Bineîn e-les, nu sunt toate româneşti. Sunt şi ungureşti. Şi austriece. Au publicat o serie de lucr ri remarca-bile. Remarcaremarca-bile. Aşa c sunt multe date preioase pe care leam g sit în h r ile lor. Am înv -at pu in limba maghiar . N-o vorbesc, prea e grea! Şi în ultimele lor c r i: o carte pentru trei idei. Eşti silit s citeşti o sut de pagini ca s g -seşti una. Nu e rentabil: e o enorm pierdere de timp. Le-am r sfoit pe toate, pentru c la Societa-tea Geologic Francez au toate revistele str ine,

şi cele germane şi cele ungureşti. În schimb, nu mai este nici o singur publica ie româneasc . În 38, când am plecat, am luat cu mine 52 de l zi cu documente. Dac mai r mâneam un an-doi, aş fi plecat probabil numai cu o valiz , ca mul i fran-cezi sau români care au pierdut tot.

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

fericire. Aşa a fost posibil redactarea c r ii me-le: Apusenii şi apoi toate v ile. E metoda de baz : un geograf începe cu v ile. A doua parte, sunt mun ii, între v i, iar partea a treia, cea mai important , sinteza dintre Mun ii Apuseni şi Carpa i. O compara ie între ei. Tinerii de azi nici nu b nuiesc cât de nou este ceea ce se afl în cartea mea. Din p cate, în condi iile actuale, nu poate fi tip rit . Editorii francezi mi-au spus: „În elege i, domnule, pe cine intereseaz geo-grafia fizic a Mun ilor Apuseni?” O s tragem 150 de exemplare, care trebuie vândute la 1500-2000 de franci bucata! E interesant pentru români. Aici nu sunt cump r tori”. Câ iva co-legi francezi mi-au spus: „E admirabil cartea ta, aduce atâtea nout i; dar ar trebui s-o reduci la 200 de pagini.” Ar însemna s fac ceea ce reproşez românilor: concluzii f r dovezi. Eu aduc dovezi: un mald r de dovezi.

1200 de pagini despre o ar pentru care nu ai h r i actuale nu se cump r . Românii de azi mi-au cerut s fac un capitol de istorie. Sunt geograf, nu istoric. Nu e rolul meu s fixez gra-ni ele între voi şi unguri. Unde s -l introduc pe Decebal? Sau istoria monarhiei române? Dar s v spun un lucru: am lucrat 70 de ani pe h r i, care sunt h r i ungureşti. Nu exist altele. H r i la scara 1/ 25.000, publicate la Budapesta şi Viena. Pe toate aceste h r i, denumirile sunt româneşti. Au pus unele nume maghiare la oraşe mari: Cluj e Kolosvar. Dar Alba Iulia e în litere mari. Au pus atâtea nume româneşti, încât sunt

şi cele geografice vechi: Dosul, Dosul Iepurelui,

Dosul Satului, Fa a Locului. Nume populare.

Când m uit la h r ile maghiare ale teritoriului românesc, sunt câte 12-15 diverşi termeni pen-tru acelaşi râu. Pentru c triburile de alt dat d deau, fiecare, un nume p r ii de ap lâng care locuiau. Arieşul are 14 nume diferite. Unele sunt neolitice. Figureaz pe aceste h r i. E un fapt important: era cu mult înaintea anului 1000! Ofi erii care lucrau la h r ile ungureşti, întrebau pe rani „Cum se numeşte dealul cutare? Cum se cheam ?” Piatra Alb , Piatra Ars … Câteo-dat este şi câte o greşeal : Draciului, în loc de

Dracului. Uneori sunt mici erori de ortografie:

Niamului în loc de Neamului. Neştiind bine ro-mâneşte, austriacul sau ungurul a scris aşa. Noi corect m. Totul este românesc: s nu vin s ne spun poveşti: ei au f cut h r ile!

Dosul Ivaşului... dosul nu e în maghiar .

Coşul... e românesc, nu? Sunt h r i din 1980, f cute de austrieci şi unguri, în care toponimia, cum am mai spus, e româneasc . Iat un argu-ment. Unul capital. Evident pentru asta trebuie s ai h r i. Am vizitat aceste locuri. Zile şi nop i. Informa iile au fost date de rani; şi este dovada c nu erau unguri. Am scris o pagin despre asta. F r s intru în domeniul discu iei istorice, acest fapt este foarte clar şi este luat din docu-mentele lor. E incontestabil. H r ile sunt f cute de ofi erii lor şi, de altfel, sunt foarte bine f cu-te. Austriecii erau aşi ai cartografiei. Când, în

ara Mo ilor, e un crâng cu trei case, e marcat altitudinea exact a fiec reia. E remarcabil. Da-c nu aveam aDa-ceste h r i nu aş fi putut s lucrez. 1258 de sate repertoriate în Apuseni. Le-am v zut pe toate. La Remetea erau dou sate ungu-reşti: de câte ori am vrut s stau acolo, nu m-au primit: Du-te într-un sat românesc! Fotografiile mi-au fost luate de nem i în timpul r zboiului. A trebuit s le înlocuiesc cu desene.”

M-au uitat la desenele lui Ficheux şi sunt într-adev r superbe.

„Am mai bine de 200 de râuri”, continu Ficheux. „Ce vede i este o munc enorm . Am pierdut mult cu r zboiul. Mi se spusese:

„Ficheux, n-ai nici o grij , Academia Român

î i va publica tot. Pentru noi e foarte impor-tant”. Ce s fac acum? Continui s lucrez şi e foarte mig los. Nu la milimetru, la treimea de milimetru. Am un capitol important cu Por ile de Fier. Iat un profil al Someşului, pe care de-senatoarea mea îl corecteaz .

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

Tr iesc înc acolo, intens. Evident cei pe care i-am cunoscut, Maniu, Cicio-Pop şi atâ ia al ii au disp rut.

În noiembrie, anul trecut am s rb torit o m icu care st tuse 43 de ani în România. Îm-plinea o sut de ani. M-am dus s-o v d pe Coas-ta de Azur, unde mai sunt înc 26 de m icu e, românce. E lâng Saint Raphael. Cum sosesc: A venit cineva s ne vorbeasc de ara noastr !

Am fost în satul lor la Gherla sau la Huedin. „A, a i fost acolo?” Le face pl cere s aud . Dar cu tinerele genera ii e într-adev r o ruptur .”

Amintindu-şi de Profesorul Vintil Mih i-lescu, Ficheux spune: „Era mic de statur , dar era un om mare!”

Îmi vorbeşte apoi despre deosebita admira-ie pe care i-o purta lui Vâlsan, un om excep io-nal, dar, din p cate, cu o s n tate şubred : „Era un tip prodigios, unul dintre cei mai mari geo-grafi din lume. Un mare poet. Şi de o bun tate... „

“Când soseam la Bucureşti”, îşi deap n în continuare Ficheux amintirile, „lumea îmi spu-nea: Se vede c sunte i mo . Ave i accentul. Termenii pe care îi folosi i sunt din Apuseni.

Sunte i mai ardelean ca noi.” Am înv at în

contact direct cu ranii. Am tr it al turi de ei. Oamenii sunt deosebi i de simpatici.

Era greu, în Apuseni cu lupii. Am stat odat la un ran care n-a vrut s primeasc nimic, decât pu in tutun. Dup ani, m-am dus cu nevas-ta mea şi am întrebat: „Moşul cutare mai tr ieş -te?” „Da, da, coborâ i şi când ajunge i jos

în-treba i de casa francezului.” Nu e frumos? A

fost fericit c am trecut s -i prezint pe so ia mea. Robert Ficheux îmi povesteşte apoi pe larg cum a c zut într-un torent şi a fost salvat de niş -te ciobani care l-au dus la stân şi l-au îngrijit: „Dup patru zile şi-au spus c Domnul profesor nu poate sta aşa şi treb s -l ducem undeva.

M-au dus în cârc : şase dintre ei, pe rând. 42 de kilometri! Unii duceau bagajele, al ii, pe mine. Astfel de fapte te leag de o ar . Nu mi-au spus m car cum îi cheam . Un devotament extraor-dinar şi o deplin discre ie.”

Nu pu ine sunt dificult ile pe care profeso-rul Ficheux le întâmpin în prezent cu lucrarea sa, unele legate în special de toponimie: „În ultima vreme au fost schimbate atâtea nume de comune”, îmi spune el. „Fata mea e speriat : Ce

fac, ce notez aici? Nu mai ştii cum s procedezi. Sunt denumiri care nu vor dura, e clar.

România era o ar bogat , chiar la ranii cei mai s raci, nu vorbesc de boieri, g seai de mâncare. Era întotdeauna câte ceva. N-avem nimic! Dar când te aşezai la mas , era înc rcat cu de toate. O ras de rani superb . ara pe care am cunoscut-o între cele dou r zboaie era atât de fericit . Numai de şi-ar p stra sufletul! Am scris în 1946”, continu profesorul, „un articol în geografia Larousse. Mi se cerea s descriu situa ia geografic în acea perioad . A trebuit s vorbesc de Sovromuri, de o economie bolşevizat . N-a fost „pace”, ci o exploatare la sânge. Mi s-a reproşat c am scris lucrurile as-tea. Oamenii îmi scriu. Dar nu spun decât: Sun-tem bine... sper c sunte i bine. Nimic. Consola-rea sunt telefoanele fiicei mele din Marsilia: ...

La pagina 283 ai pus numele cutare. De ce? Îmi cunoaşte textul pe dinafar . Citeşte, împreun cu so ul ei, specialist în biologia marin , câte un capitol şi îmi comunic impresiile: Uite aici nu în eleg ce-ai vrut s spui prin... Sunt foarte bu-curos; dac n-au în eles ei, n-or s în eleag nici al ii. Atunci schimb.

GEOGRAPHIA

NAPOCENSIS

AN.

VI

, nr. 1/2012

http://geographianapocensis.acad-cluj.ro

româneşti. În România, nu le au! Aici sunt pro-puse studen ilor francezi, ca şi cele americane sau altele. Aşa se vede cum se descurc cu di-versele topografii. F r cele pe care le-am avut, la unu pe 25 de mii, aceast lucrare nu ar fi fost cu putin . Cu atât mai mult cu cât în 1921, când am început studiul asupra regiunii, am descope-rit unele particuladescope-rit i care m-au şocat. Eram orientat spre un studiu foarte minu ios, cu o aproxima ie de 1 metru, în timp ce Martonne şi al ii mergeau la suta de metri. Am observat c în Mun ii Apuseni sunt trei vârfuri: Curcubeta, Vl deasa şi Muntele Mare, care sunt de aproape aceeaşi în l ime. Lucru care m-a izbit. Cum pot trei vârfuri la o dep rtare de 60 de kilometri unul de altul s fie de aceeaşi în l ime?

Am ajuns la concluzia c Mun ii Apuseni au fost decapa i încet, progresiv, prin paliere succesive, pân la nivelul actual. Şi, gra ie aces-tor h r i, am putut preciza exact. De pild : lâng Vadul Crişului, pe Crişul Repede, exist o teras la 610 metri. În mun ii Plopişului e o trecere la 610 metri. Un sat, locuit de slovaci, la ... 612 metri. Lâng Gil u, la Gorbiciu, râul este de 610 metri. Nu departe de Cluj, o vale de 610 metri. Aşa c pe o distan de o sut de kilometri, toate apele se situeaz la 610 metri. Este, incontesta-bil, nivelul unui fost lac. Am putut stabili stratu-rile succesive, pân la nivelul actual al câmpi-ei.”

Un alt calcul al lui Ficheux îl duce la o con-statare similar , privind Crişul Alb, P oliş, Ora-dea Mare şi Por ile de Fier. Din acest motiv, a fost obligat s includ acest grandios defileu în lucrarea sa. „S-a întâmplat ceva deosebit”, con-tinu Ficheux, „am fixat cursul afluen ilor Du-n rii, pe câDu-nd Du-nu traversa Carpa ii. Trecea o ap pe la Miroci, în Iugoslavia. Nu mi-a fost permis s merg, nefiind comunist. B nuiam c un râu trecea pe acolo, la o altitudine de 504 metri. Un coleg comunist care a fost, şi nu-mi cunoştea ipoteza, a publicat o comunicare, peste care am dat întâmpl tor: numai dou pagini. A g sit

alu-viuni, la ... 504 metri. Exact cifra fixat de mine. Aveam un barometru altimetric, dar prefer h r ile. Sunt austriece, precise la un metru! În ara Mo ilor, unele locuri li s-au p rut atât de excep ionale, încât, în loc s trag curbele de nivel din 25 în 25 de metri, le-au trasat din 10 în 10, uneori din 5 în 5.”

În încheierea convorbirii noastre, Robert Ficheux îmi povesteşte cum, în urm cu vreo câ iva ani, Vintilic Mih ilescu, fiul lui Vintil , s-a dus la Sc rişoara şi a întâlnit un ran care i-a spus: „Da... îmi aduc aminte. Eu nu l-am cunoscut, dar tat l meu îmi vorbea des despre un profesor francez care a fost în ar . A petre-cut vreo câteva s pt mâni aici; tat l meu a f petre-cut mai multe excursii cu el. Cunoştea locurile mai bine ca noi.”

Înainte de a ne desp r i, profesorul Ficheux mi-a m rturisit: „Aş vrea s m mai duc o dat în România înainte de a dispare. Când cartea mea va fi terminat , mi-ar pl cea s duc câteva exemplare acolo. Prin poşt risc s nu ajung . Aşa c peste doi-trei ani, – o s fiu ceva mai b trân, dar n-are importan – am s iau avionul şi câteva exemplare în bra e. Câte unul pentru: Academie, Universita-tea din Cluj şi Universitatea din Bucureşti. Vreau s poat fi consultate. 1200 de pagini. Dar mai ales o problem de metod . Sunt destul de mân-dru, pentru c rezultatele ob inute sunt de o preci-zie excep ional . Metoda s-a dovedit bun . Am alte ipoteze, noi, dar ca str in nu mai po i lucra pe teren...”

Robert Ficheux. Profesor de geografie fizi-c . Un nume respefizi-ctat. O fizi-competen . E fran-cez. Dar la câ i români am intrat într-o aseme-nea cas ? Câ i vorbesc de ara noastr cu atâta dragoste, cu atâta nostalgie? Cine, mai ales, şi-a închinat 70 din cei 90 de ani ai s i unei lucr ri despre România şi numai acesteia?